Statul român, spațiu aerian al NATO, penetrat de drone de fabricație rusească, fără reacția rapidă a MApN. După cea căzută în Croația, o dronă a Rusiei a ajuns și în România După ce vineri o dronă de fabricație rusească dar posibil operată de armata ucraineană a tranzitat timp de 3 minute spațiul aerian al României, trecând apoi prin Ungaria pentru a se prăbuși într-un parc din capitala Croației, duminică 14.03.2022 18:00
Ion Cristoiu: Dictatura Sanitară devine Dictatura Militară. Beneficiar unic: Klaus Iohannis. VIDEO: Topul Cioclilor Apocaliptici și Învingatorii lor între care și ActiveNews Pericolul numit Pandemie, exagerat prin mașinăria de propagandă a presei miluite, a fost un pretext pentru Klaus Iohannis să instaureze un regim de Dictatură, Dictatura sanitară. Libertățile individuale, care dau esență democrației – au fost grav lovite. 09.03.2022 10:30
Av. Toni Neacșu: În România nu se poate institui, nici macar pentru caz de razboi, indeplinirea serviciului militar obligatoriu pentru persoanele peste 35 de ani Art. 55 din Constitutie stabileste foarte clar ca pot fi obligati la efectuarea serviciul militar, in indeplinirea indatoririi de aparare a tarii, doar cetatenii cu varsta intre 20 si 35 de ani. 08.03.2022 21:40
Legea stării de criză, între proiect și dictatură militară. Analiza lui Bogdan Tiberiu Iacob. REVISTA PRESEI Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a declarat marți, pentru AGERPRES, că proiectul de lege apărut în spațiul public privind situația de criză și pregătirea unei rezerve generale în caz de război, în care să fie cuprinși bărbații rom 08.03.2022 16:45
Din criză-n criză: Nici n-au scos starea de alertă din priză, că vor să introducă STAREA DE CRIZĂ în domeniul securității și apărării naționale. Structuri ale MApN ar putea fi subordonate forțelor aliate sau comandamentelor NATO. Proiectul PDF N-a anunțat bine Klaus Iohannis vineri că starea de alertă nu va mai fi prelungită, că guvernul lui se pregătește luni să introducă starea de criză în domeniul securității și apărării naționale. Potrivit unor surse... 07.03.2022 13:35
A TRECUT UN AN. 3.02.2022 - SEARĂ NEAGRĂ pentru Armata Română: 8 MILITARI AU MURIT! Două aeronave românești s-au prăbușit în județul Constanța: un MIG 21 LanceR și elicopterul IAR 330-Puma trimis în căutarea lui. TRAGEDIE AVIATICĂ INEXPLICABILĂ Miercuri seara, la ora 20.00, o aeronavă MiG 21 LanceR din dotarea Bazei 86 Aeriene, care executa o misiune de patrulare aeriană deasupra Dobrogei, a pierdut legătura radio cu turnul de control, iar la ora 20.03 a dispărut de pe 02.03.2022 22:20
Valerian Stan: Continuă Ministerul Apărării și Serviciul său secret să se implice în politică prin agenți acoperiți în instituțiile de presă? Am adresat domnului ministru Vasile Dîncu solicitarea de a mi se comunica dacă analistul militar al postului de televiziune Antena 3, domnul Radu Tudor a încasat sume de bani din fondurile Ministerului Apărării Naționale ori ale altor structuri din organizarea armatei. 23.02.2022 19:10
Regimul Iohannis pregătește STAREA DE URGENȚĂ? O mișcare asemănătoare face și Trudeau în Canada Întâlnire de urgență la sediul Ministerului Apărării Naționale între ministrul Apărării și membrii comisiilor de apărare din Senat și Camera Deputaților. Sunt discuții cu caracter secret pe tema situației ruso-ucrainene, mai ales că mâine 14.02.2022 20:00
Klaus Iohannis și Jens Stoltenberg, Secretarul General al NATO, în vizită la Baza Militară de la Mihail Kogălniceanu Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg va vizita, vineri, alături de Klaus Iohannis, Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu. 11.02.2022 08:30
SUA relochează un escadron Stryker în România, la baza militară Mihail Kogălniceanu. MApN a filmat ajungerea unui convoi cu blindate în Râmnicu Vâlcea. Armata Rusă face exerciții în Belarus, aproape de granița cu Ucraina SUA au trimis circa 3.000 de soldați suplimentari în Polonia și România pentru a consolida apărarea Europei de Est, în timp ce armatele rusă și belarusă au efectuat ample exerciții militare în apropierea graniței bieloruse cu Ucraina 10.02.2022 22:45
Corneliu Vlad: Controverse la Washington pe tema trimiterii de trupe americane în România și alte țări europene Desfășurarea a 3.000 de soldați americani în Europa de Est, inclusiv în România, nu oferă niciun avantaj strategic, afirmă membri ai Congresului și o parte a presei americane. Va avea această acțiune un efect invers? se întreabă... 07.02.2022 19:00
Cristian Botez: La Târgoviște, Ceaușescu a fost împușcat ca un câine. Creierul Elenei a fost înfulecat de maidanezul unității. EXCLUSIV IMPACT.RO Cristian Botez: Paul Signeanu, a cărui relatare, în calitate de martor ocular la execuția lui Nicolae și Elena Ceaușescu, a stat la baza acestui articol, a decedat acum trei ani. 26.12.2021 19:41
Anca Radu prezintă mărturia lui Ioan Deneș: PENTRU VOI SECURIȘTI, PENTRU EI TERORIȘTI Chiar dacă nu e primul gând care v-ar trece prin minte, să te prindă revoluția cu arma în mână presupunea chiar mai multe riscuri decât varianta cu mâinile goale -- vă las la îndemână o perspectivă din spatele armelor, văzută din mijlocul evenimentelor de la Sibiu: 25.12.2021 19:00
Revoluția, văzută de ziariștii americani și englezi (II). La 24 decembrie 1989, secretarul de Stat James Baker declara că „SUA ar sprijini orice intervenție militară a unei țări est-europene de partea forțelor pro-democratice din România” Ministrul de externe francez, Roland Dumas declara că Franța e dispusă să trimită o brigadă de voluntari, făcând parte dintr-un grup multinațional de intervenție, ca să ajute noul guvern din România. Guvernul Olandei era de acord cu o intervenție militară care ar «ajuta aspirațiilor poporului român». 24.12.2021 10:00
Valerian Stan: Războiul sataniștilor lumii cu nevaccinații. Situațiunea (CVII) Nicolae, fostul Principe, tocmai a anunțat că în primăvară va mai avea un copil. Al treilea, deci, cu cel din afara mariajului. La mai mulți, și să fie sănătoși! Singura parte proastă e că fostul continuă să-și dea în petec din rău în mai rău 06.12.2021 23:45
Vasile Dâncu TATĂL ȘI FIUL sau de la NICOLAE CEAUȘESCU la NICOLAE CIUCĂ Contributorul nostru Petre Caloian publică pe pagina sa de Facebook două declarații, față în față, în oglindă. Una din presa comunistă, a unui Vasile Dâncu despre Nicolae Ceaușescu și o a doua recentă, a lui Vasile Dâncu, PSD-istul, actualul ministru al Apărării, despre Nicolae Ciucă. 27.11.2021 23:29
Gheorghiță, de ce nu spui că ai pus botul la cașcavalul Pfizer, Johnson, Merck și mărunțișul aruncat de pe masa Big Pharma? DOCUMENTE dispărute de pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentelor. MApN are de dat explicații Nu înțeleg de ce inspectorii ANI și ofițerii DNA și DIICOT refuză să se ocupe de șpăgile de milioane de euro pe care le primesc medicii din România, mai pe față sau mai pe dos? Cum ar fi ca generalul Ciucă să se deplasaze într-o vizită de documentare la Fabrica Kalașnikov și apoi să recomande 120 de milioane de încărcătoare? 26.11.2021 11:30
„PREMIERUL CIUC’ /ÎNCĂ UNUL ȘI MĂ DUC!” PNL a dat dovadă de maturitate și responsabilitate pentru a debloca criza politcă. PNL l-a propus pe ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, în funcția de premier, alături de partenerii de la UDMR. 22.10.2021 10:52
Nicolae Ciucă, din fruntea Armatei în fruntea Guvernului: El este premierul propus de PNL și desemnat de Iohannis Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind desemnarea ministrului interimar al Aoprării, Nicolae Ciucă, în calitate de candidat la funcția de prim-ministru, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra... 21.10.2021 19:00
Drumul dureros al dreptății la noi. Situațiunea (XCV) Decembrie 1989 m-a găsit ofițer în armată. În perioada imediat următoare, la nivelul societății devenise aproape generalizată percepția că responsabilitatea privind reprimarea manifestanților revenea întregii armate. Faptul acesta m-a făcut să solicit public Justiției clarificarea implicării unor... 06.10.2021 18:30
Militarul vaccinat și semi-paralizat vorbește: Veteranul războiului din Afganistan Sorin Laurențiu Ștefănescu își spune dramatica poveste. VIDEO Militarul care s-a vaccinat anti-Covid și a paralizat intră în direct pe Facebook la emisiunea lui Cătălin Ene de la ora 18:00. Cazul craioveanului Sorin Ștefănescu, veteran din Afganistan, a fost relatat de ActiveNews în premieră acum o săptămână 27.09.2021 17:41
Generalul Ilie Dobran a trecut la escadrila aeriană invizibilă de deasupra României. Legendarul veteran care a luptat pentru țară și cu sovieticii și cu americanii și cu germanii, avea 102 ani: Pe front Dumnezeu era singurul nostru coechipier Absolvent al Școlii Militare de Ofițeri de Aviație, promoția 1941, a luptat împotriva sovieticilor pe frontul de est, împotriva americanilor în timpul bombardamentelor din 1944 și împotriva germanilor după 23 august 1944, îndeplinind misiuni inclusiv în ultima zi a războiului, 9 mai 1945. 24.09.2021 16:08
MILITAR RĂNIT! Nu pe front, ci de VACCIN! Relatare cutremurătoare a publicistului Iulian Capsali: Sorin, cadru militar de 46 ani din Craiova. Vaccinat cu cele două doze, acum este diagnosticat cu parapareză ataxică și stenoză de canal vertebral lombar Publicistul Iulian Capsali a relatat pe pagina sa de facebook cazul nefericit al unui cadru militar din Craiova, care, în urma presiunilor de la locul de muncă, s-a vaccinat cu schema completă. Îi rugăm pe cei ce pot da mărturie directă despre victime ale vaccinurilor să ne contacteze 20.09.2021 14:20
VOX POPULI: Cum au comentat românii ideea organizării unor funeralii naționale pentru Ion Caramitru La propunerea Oanei Leonte, doctor în chimie stabilit în SUA, de a fi organizate funeralii naționale în cinstea actorului Ion Caramitru, propunere transmisă președintelui Klaus Iohannis, premierul Florin Cîțu, ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu și ministrului Apărării Naționale 13.09.2021 13:00
Ce au în comun cele două „zeițe” ale societății noastre civile. Situațiunea (LXXXVII) Cele două zeițe ale societății noastre civile, Monica Macovei și Renate Weber, au în comun o stare civilă ciudat de asemănătoare: ambele au... 25.07.2021 23:00
Gheorghiță, jumătate de general Cum a apărut colonelul acesta în viața noastră nu se știu prea multe. Umblă vorba că ar fi nepot de-al lui Ciucă, ministrul Apărării. O fi. Mai umblă și vorba că soția lui ar fi medicul kinetoterapeut al lui Iohannis. Sau al doamnei Geta. O fi. La atâtea merite, mă mir că nu e feldmareșal și geniu al seringilor și vaccinurilor. 12.06.2021 14:25
Aeronavă MiG 21 LanceR prăbușită în județul Mureș, în timpul unui zbor de instrucție. Pilotul a reușit să se catapulteze și a scăpat cu viață Un avion militar de luptă de tip MIG 21 s-a prăbușit marți după-amiaza, în județul Mureș, aproape de Baza aeriană 71. Pilotul desfășura un zbor de instrucție și, realizând că ceva nu este în regulă cu vechea aeronavă, s-a catapultat. Momentan nu sunt disponibile informații despre cauzele prăbușirii 20.04.2021 21:14
Contractul de 197 de milioane de lei lansat la licitație de MApN - costume de protecție împotriva factorilor de contaminare nucleari, biologici, chimic și radiologici UM 02550 este contractul lansat la licitație de MApN. Contractul se va întinde pe următorii 7 ani și va fi în valoare de 197 milioane de lei, echivalentul a 45 de milioane de euro, în baza căruia vor fi livrate costume împotriva factorior de contaminare nucleari, biologici, chimic și radiologici, potrivit cotidianul.ro. 19.04.2021 11:48
Ciucă anunță retragerea trupelor române din Afganistan în contextul retragerii forțelor aliate Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă a decis retragerea militarilor români din Afganistan. Decizia a fost luată miercuri, la reuniunea extraordinară comună a miniștrilor de externe și miniștrilor apărării din statele membre NATO, pe fondul retragerii forțelor 15.04.2021 07:52
PREGĂTIRI DE RĂZBOI? Ministerul Apărării Naționale a început exercițiile de mobilizare pe teritoriul României. Primul mare exercițiu s-a desfășurat la Călărași În contextul tensiunilor la granița estică a Ucrainei , unde au fost raportate mișcări mari de trupe rusești, autoritățile române vor să evalueze nivelul de pregătire al țării în cazul în care ar fi pusă în pericol 15.04.2021 07:23
Ion Cristoiu: Iulian Fota, profesor la Academia SRI și director la Institutul Diplomatic Român, e un dobitoc! REVISTA PRESEI LIBERE Ion Cristoiu a reacționat într-unul dintre jurnalele lui video recente la acuzațiile lansate de Iulian Fota cum că în România există o conspirație care vizează „diluarea occidentalizării” prin influența presei de nișă, inclusiv a televiziunii Aleph News, unde Cristoiu nominalizase 08.04.2021 16:15
POLIȚIA MILITARĂ ANTI-CIVILI se întoarce. Ciucă a înaintat o noua propunere legislativă prin care militarii ar putea avea dreptul de a legitima persoanele civile și de a verifica motivul deplasării În ultima ședință a Executivului, printre prioritățile legislative pentru luna aprilie, a fost prezentat un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii nr.346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale. Proiectul se referă la prevederile referitoare la legitimarea și stabilirea identității persoanelor, dar și a verificării motivului deplasării, în condiții de carantinare sau izolare pe timpul pandemiei, potrivit national.ro. 29.03.2021 12:14
Situațiunea (LXX) Ca și alți mulți ofițeri superiori din Decembrie 89, generalul Stănculescu a fost implicat în tentativa de înăbușire a Revoluției. Ca să-și apere... 20.03.2021 17:20
PRIMUL DECES AL UNUI MILITAR DUPĂ VACCIN, ascuns de Gheorghiță și Cioclii de la COVID TV. Militarul profesionist avea 47 de ani și a murit a treia zi după vaccin, de infarct, la Centrul 110 Comunicații și Informatică al Forțelor Navale, pe 26 februarie Pe 26 februarie, un coleg de-al medicului Valeriu Gheorghiță, militar profesionist de la Centrul 110 Comunicații și Informatică "VICEAMIRAL ING. GRIGORE MARTEȘ" al Forțelor Navale Române, din zona Mamaia Sat, UM 02052, a murit subit. Cauza: Infarct. 14.03.2021 23:10
„TERORIȘTII” anti-vaccin și anti-dictatură sanitară vor fi extirpați: LEGEA POLIȚIEI MILITARE, dezbătută ieri la MApN, permite Armatei să aresteze civili și să acționeze cu glonț pe țeavă "pentru controlul mulțimilor care nu respectă măsurile” Se profilează zorii dictaturii sanitar-militare – Legea Poliției Militare, o Lege cu paragrafe ilegale și anticonstituționale, care va anula drepturile și libertățile cetățenești și va pune civilii la cheremul cadrelor înarmate cu muniție de război. 12.03.2021 20:10
Dictatura sanitară, impusă cu cea militară? Proiect MApN: Poliția Militară va avea drepturi asupra populației civile în timpul stării de alertă sau a stării de urgență Ministerul Apărării Naționale promovează un proiect legislativ care va conferi puteri Poliției Militare în timpul stării de urgență sau de alertă. 03.02.2021 12:45
Situațiunea (XLI) După ce America lui Trump a fost răpusă de globaliștii sataniști, Putin a înțeles bine că a rămas cam singur împotriva lor. Și nici nu era greu dacă ținem cont că... 01.02.2021 18:34
Prof. univ. dr. Ioan Gherghina: „Nu se vrea să se reia producția de vaccinuri, de la nivelul cel mai înalt!” Institutul Cantacuzino, sabotat de statul român. „INTERESE OCULTE” Unul dintre cei mai cunoscuți medici pediatri din România pe marginea lipsei de activitate a Institutului „Cantacuzino” a făcut dezvăluiri uluitoare într-un interviu 28.01.2021 16:05
Foto modelul militar Valerică Gheorghiță desființat de un cunoscut jurnalist „Băi, păpușel, arăți ca o cocotă declasată îmbrăcat militar și dată cu strugurel lucios pe buze. Păcăliciule, cu tine Armată Română a ajuns să se dea cu ruj pe buzițe” „Păcăliciule, cu tine Armată Română a ajuns să verifice babele la declarațiile pe proprie răspundere, să dea onorul la dubița cu pinguini și, într-un final apoteotic, să se dea cu ruj pe buzițe” 06.01.2021 20:00
Pizza Quatro Vaccino livrată de Chef Gheorghiță de la Popota MApN la Slobozia. FOTOGRAFIA ZILEI De la Centrul Principal de Depozitare din cadrul Institutului «Cantacuzino», dozele necesare imunizării primilor medici din județ au fost distribuite către spitalele din Slobozia, Fetești și Țăndărei. 05.01.2021 17:00