Organizația: Ministerul Educației Naționale

Alianța Părinților, despre greva profesorilor: Semnalează doar câteva probleme dintr-un noian de disfuncții și dificultăți care sufocă sistemul de învățământ românesc

Alianța Părinților (AP) constată cu îngrijorare că procesul de reformare a învățământului românesc, desfășurat continuu din 1989 până în prezent, sub toate guvernările, a condus numai la deteriorarea continuă a procesului instructiv-educativ și a sistemului de învățământ în ansamblul său.

Sorin Suciu: Hei-rup! Țării cât mai mulți greviști! Contra îngăuririi și cârpelor pe fețele profesorilor și copiilor nimeni n-a mai făcut grevă. CUVÂNTUL CITITORULUI

Dureros e că la’ngăurire sindicatele lu’ peshte nu făcură grevă. De-ar fi fost trei sferturi dintre profi să se’mpotriveasc’ngăuririi și purtării de zdrențe pe fățău, arahata, gheorghița et comp. nici n’ar fi visat a’și face de cap, ca pe moșia ta’c’șilor lor, fi’re-ar numele de râs să le fie!

Surse Foto: Arhiva Adrian Papahagi și Arhiva Nicolae Ceaușescu

Femeia din spatele lui Bănescu: fiica Cancelarului lui Ceaușescu, Silviu Curticeanu. Cristina Bănescu, ex Cristina Popa, a fost demisă de la Colegiul Goethe pentru presupuse fraude. ACTUALIZARE

Soția este importantă în viața unui bărbat dar nu numai în viața privată ci și, indiscutabil, în cariera sa, în viața sa publică. De acoperire sau nu, lui Vasile Bănescu i se potrivește vorba-ceea: în spatele unui bărbat de succes - cum este, neîndoios, domnia sa - stă o femeie puternică: Cristina Popa Bănescu ex Curticeanu

DA, A FOST VACCINATĂ - SĂ SPUNEȚI LA TOATĂ LUMEA! Mama elevei din Deva care a murit după un infarct cere lumii să se spună adevărul. Andra Hrubi avea 18 ani. Alte două cazuri de elevi cu infarct, din Botoșani, dintre care unul fatal - FOTO / VIDEO

Felicia Hrubi, mama Andrei Hrubi, tânăra de 18 ani care era elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național Pedagogic din Deva și a murit subit după un infarct săptămâna aceasta, cere lumii să se spună adevărul despre faptul că era vaccinată. „DA, VĂ ROG SĂ SPUNEȚI LA TOATĂ LUMEA”

Av. Elena Radu: Cum se acoperă ilegalitățile puterii executive de până acum prin inițierea de proiecte de lege? + IDENTITATEA DIGITALĂ A ELEVULUI (în proiectul de lege al învățământului preuniversitar)

In legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului exista articolul 118 care se refera la direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului și serviciile publice de asistență socială și Serviciile publice de asistență socială organizate la nivelul municipiilor și orașelor si la consiliile locale.

Mariana Cristescu: Analfabetismul - efect al generalizării mediocrației ca atitudine de viață. PENULTIMUL EDITORIAL

Spune un proverb, intrat în folclorul universal, că "peștele se strică de la cap și se curăță de la coadă”. Așa este. Analfabetismul este fructul sau efectul generalizării mediocrației ca atitudine de viață, al mersului pe sârma tremurândă între incompetență și performanță, între grotesc și sublim, aidoma cenușiului speranțelor noastre de viitor.

Noua Lege a învățământului preuniversitar: introducerea Cardului Național de Elev cu cip, pe baza tehnologiei electronice, și „transformarea digitală a sistemului preuniversitar” - integrarea educației în gulagul digital

Noua Lege a învățământului preuniversitar vine cu anumite noutăți, semnalate de scriitorul Mircea Platon, menite să integreze sistemul de educație din România unui sistem digital de monitorizare și control, dar și să-l transforme într-un sistem de reeducare

Foto: Facebook

FILM CU HOMOSEXUALI BĂGAT PE GÂT COPIILOR! Elevii de gimnaziu de la Colegiul Național Școala Centrală din București au fost siliți să vadă filmul Close cu propagandă pentru sinucidere și homosexualism: Alianța Părinților vă invită la PROTEST. VIDEO

Alianța Părinților din România va organiza marți, 28 febriarie, în cursul dimineții, un protest împotriva promovării identității de gen în școli. Potestul va avea loc în fața Colegiului Național „Scoala Centrală”, București

După eliminarea vacanței de Paști neo-bolșevicii soroșiști susțin eliminarea Facultății de Teologie din Universitatea București. Propunerea îi aparține unui absolvent al universității lui Soros și e rostogolită de familia unui ex-consilier USR

EduPedu, un portal de tip soroșist sponsorizat de BCR și condus de Raluca Pantazi, soția consilierului personal al lui Dan Barna de la USR, Cristian Pantazi de la UM G4media, a rostogolit cu sațietate în spațiul online propunerea bolșevică a unui oarecare politruc