Organizația: Mitropolia Moldovei și Bucovinei
Buna Vestire, miniatură dintr-un Stihirar, în ms. Sinai Gr. 1216, s. XIII.

Monahul Filotheu: ”Maica Domnului, fulgerul care luminează noaptea vieții noastre - Dacă ni s-a dat să trăim sfîrșitul lumii, este fiindcă putem să-l biruim prin Maica Domnului” (Buna Vestire - 25 Martie)

„Astăzi este începutul mântui­rii noastre și arătarea Tainei ce­lei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei Se face și Gavriil Harul Îl binevestește. Pentru aceasta și noi, împreună cu Dânsul, Născătoarei de Dum­nezeu să-i strigăm: Bucură-te, cea Plină de har, Domnul este cu tine!”

Părintele Justin Pârvu - 105 ani: „Să urmăm viața și curajul mărturisirii Sfinților închisorilor. Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru” (10 februarie)

„Inima românului e mereu tânără, pentru că se înnoiește prin amărăciune. Cu cât simțiți această amărăciune, cu atât gândurile noastre sunt mai aproape de durerile voastre. Nu noi luptăm pentru apărarea Adevărului și a sufletelor noastre, ci Hristos este Cel ce luptă pentru noi și prin noi.”

Pastorala Mitropolitului Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan: ”Nașterea lui Hristos – sălășluirea lui Dumnezeu în om și a omului în Dumnezeu”

„Să ne bucurăm duhovnicește de sărbătoarea Nașterii lui Hristos, primind putere din participarea noastră la sfintele slujbe și, în special, la Dumnezeiasca Liturghie prin împărtășirea cu Hristos. Să ne bucurăm, de asemenea, de clipele de răgaz pe care le avem în aceste zile, petrecând mai mult timp de calitate alături de cei dragi.”,

Foto sus: Bogdan Bulgariu / Doxologia.ro

CALEA BABELOR. La Sfânta Parascheva „Babele-Arhanghel circulă prin frig, ploaie, pe Calea lor, tăcute - Calea Babelor. Statui umblătoare de carne înghețată și rugă fierbinte. În miroznă de aspru busuioc și dulce mir.”

O dată pe an. Se văd și Ele cu Sfânta lor. Apoi, ca niște biserici mici și luminoase, mergând tot cu fruntea înainte, te întreabă, grăbite, jenate, în care parte-i gara. Se retrag. Duc cu ele busuioc, iconițe ieftine pentru cumătre și vecini, agheazmă pentru casă și animale.

A dat strechea NEW-AGE în preotesele din Mitropolia Moldovei. Asalt yoghin asupra credincioșilor nemțeni. Fost adept MISA specialist în ejaculare la o conferință susținută de Protopopiatul Piatra-Neamț și organizată de o fostă preoteasă

Abia dacă a trecut o lună de când ActiveNews a dezvăluit în exclusivitate decizia Patriarhului Daniel de a-l pune la punct pe avidul new-age-st Necula, subalternul lui Arafat, că Mitropolia Moldovei și Bucovinei l-a și reactivat

Foto: Doxologia.ro

Evenimentul Săptămânii în BOR: 15 ani de când Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a fost întronizat în demnitatea de Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei

Ceremonia de întronizare a avut loc în 2008, la Catedrala Mitropolitană din Iași, după slujba Sfintei Liturghii – și a fost săvârșită în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de către un sobor de 32 de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, alături de peste 5.000 de credincioși.