Adrian Onciu: Summitul de pace din Elveția, un eșec de zile mari
La summitul de ”pace” din Elveția doar 41% dintre statele membre ONU (adică 80 din 193) au fost de acord că negocierile de încetare a focului trebuie să plece de la respectarea integrității teritoriale a Ucrainei.
Klaus Iohannis se va retrage din cursa pentru șefia NATO înaintea summit-ului de la Washington
Președintele Klaus Iohannis a intrat în cursa pentru funcția de secretar general al NATO, dar nu a reușit să obțină sprijinul țărilor aliate. Marele favorit olandezul Mark Rutte, susținut de majoritatea liderilor NATO, inclusiv de către SUA.
După eșecul de la europarlamentare, Germania lasă Ucraina cu ochii în soare: Scholz nu mai trimite sistem Patriot
Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a declarat joi că țara sa nu poate furniza Ucrainei încă un sistem antiaerian Patriot, după ce a oferit deja trei Kievului
Stoltenberg, la Summitul București 9: Vom asigura Ucraina cu tot ce este necesar să câștige războiul cu Rusia
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marți că Alianța Atlantică este dispusă să acorde tot sprijinul necesar Ucrainei pentru a o ajuta să câștige războiul împotriva Rusiei.
Ce interes au americanii în Ucraina? Senatorul Lindsey Graham o spune pe față: ”Ucrainenii stau pe 12 trilioane de dolari”
Ucraina ar putea să fie cea mai bogată țară din toată Europa, iar Statele Unite nu vor ca rușii să pună mâna pe bogățiile ei, transmite senatorul american Lindsey Graham.
București 9: Țările de pe flancul estic al NATO se întâlnesc marți în Letonia, în frunte cu Stoltenberg
Înalți reprezentanți din mai multe state est-europene membre ale NATO vor avea o reuniune marți în Letonia, pentru a pregăti summitul din iulie, de la Washington, al organizației.
Ceva foarte ciudat se petrece pe frontul Nuclear dintre NATO și Rusia – Se pregătește un Steag Fals care poate declanșa Iadul?
Occidentul nu poate permite ca Ucraina să piardă și exclude negocierile cu Rusia. Singura soluție este extinderea războiului. Însă are nevoie de un pretext pentru a-l servi opiniei publice.
Care va fi răspunsul Rusiei la loviturile cu Arme Occidentale pe teritoriul său? – Cât de aproape e Războiul Nuclear
După ce țările occidentale – inclusiv SUA și Germania – au autorizat lovituri cu armele lor pe teritoriul rusesc, se discută mult care va fi reacția Rusiei.
Petru Romoșan: România – două decenii sub cizmele Triplei Dictaturi
Dintre cele Trei Dictaturi sub care stă azi cocoșată România prima care pare să cedeze este și cea mai detestată și mai bine cunoscută de români: Securitatea. Dar nici NATO și nici UE nu sunt organizații democratice și în cea mai bună formă azi.
Reacție furioasă a Kremlinului, după decizia SUA și a țărilor europene de a permite atacurile pe teritoriul rusesc: Nu vom lovi doar pe teritoriul ucrainean
Țările NATO care au aprobat lovituri cu armele lor pe teritoriul rusesc ar trebui să fie conștiente că echipamentele și echipajele de specialiști militari vor fi distruse nu numai în Ucraina, ci și în orice punct de unde este atacat teritoriul rusesc.
Ion Cristoiu: De ce escaladează Occidentul războiul cu Federația Rusă
Jurnalul meu video: De ce escaladează Occidentul războiul cu Federația Rusă
Un avion F-35 abia ieșit din fabrică s-a prăbușit imediat după decolare - VIDEO
Un avion militar F-35 s-a prăbușit în afara aerodromului de la Albuquerque International Sunport, principalul aeroport internațional din New Mexico, la scurt timp după decolare.
NATO este cu Cerul Gol în fața Rusiei
Cele șapte țări din prima linie a unui eventual război direct cu armata rusă (inclusiv România) nu dispun nici măcar de minimul necesar pentru apărare.
Germania s-a răzgândit și va permite Ucrainei să lovească țintele militare din Rusia
Autoritățile de la Berlin au anunțat vineri că Ucraina poate folosi armele germane pentru a lovi ținte din interiorul Rusiei. Decizia a fost luată după ce mai mulți aliați NATO, inclusiv SUA, au arătat că sunt dispuși să relaxeze regulile privind armele.
Politico: Iohannis spune adio NATO!
Pentru majoritatea țărilor NATO a sosit momentul ca președintele României, Klaus Iohannis, să se retragă, după două luni de luptă pentru funcția supremă a Alianței.
Generalul Ben Hodges afirmă că România nu se va putea apăra de rachetele Rusiei dacă aceștia ocupă Odesa
Generalul-locotenent (r) Ben Hodges, fost comandant al trupelor terestre americane staționate în Europa, a explicat luni, într-un interviu la Antena 3, riscurile pentru România și Republica Moldova dacă rușii ajung să ocupe Odesa.
Stoltenberg vrea ca Ucraina să atace ținte din Rusia, însă aliații îl contrazic
Șeful NATO, Jens Stoltenberg, a cerut în mod deschis ca armele NATO să fie folosite pentru a ataca ținte pe teritoriul Rusiei, pentru că doar așa Kievul se poate apăra.
Putin a propus oprirea războiului din Ucraina: oferta liderului de la Kremlin
Președintele rus Vladimir Putin este dispus să oprească războiul din Ucraina printr-un armistițiu negociat care să recunoască actualele linii de pe câmpul de luptă, au transmis patru surse rusești pentru Reuters
Primele precizări ale SRI privind politicianul român reținut pentru că spiona pentru Rusia. Reacția Moscovei după ce un diplomat al Ambasadei ruse de la București a fost declarat persona non grata
SRI a făcut primele precizări de presă în cazul politicianului român reținut pentru că spiona în favoarea Rusiei. De asemenea, Rusia a reacționat după ce un diplomat din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București a fost declarat persona non grata.
Român, reținut pentru TRĂDARE. A supravegheat obiective militare românești și NATO și a trimis datele Ambasadei Rusiei la București
DIICOT anunță reținerea unui român pentru trădare. Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că începând cu anul 2022 acesta a procedat la supravegherea unor obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea.
Zelenski insistă ca țările NATO să doboare rachete rusești deasupra Ucrainei: ”Ridicați avioanele”
Forțele armate ale țărilor vecine NATO pot intercepta rachetele rusești care sosesc peste teritoriul ucrainean pentru a ajuta Kievul să se protejeze, a declarat președintele Volodymyr Zelensky pentru Reuters.
Rusia e pe cale să cucerească Ucraina - De ce nu sunt Negocieri de Pace?
Poți să fii de partea Ucrainei, poți să fii de partea Rusiei, poate să nu-ți pese de nici una din tabere. Dar nimeni nu poate nega că acest război este escaladat de interese speciale.
Reacțiile președintelui SUA, președintelui Rusiei și a șefului NATO la tentativa de asasinat asupra premierului slovac Robert Fico
Miercuri, premierul social-democrat slovac Robert Fico a fost rănit grav în abdomen fiind împușcat în plină stradă, după o reuniune guvernamentală desfășurată în afara capitalei Bratislava, în orașul Handlova. El se află în prezent în stare critică.
Presa turcă: Klaus Iohannis își va anunța retragerea din cursa pentru șefia NATO: ”Nicio țară nu i-a promis sprijin”
În condițiile în care nicio țară nu și-a anunțat susținerea pentru Klaus Iohannis, președintele român urmează să-și retragă candidatura pentru funcția de secretar general NATO, scrie publicația turcă T24.
Prim-ministrul polonez Donald Tusk, informație bombă: Militarii NATO sunt deja în Ucraina
Un anumit contingent de reprezentanți ai Alianței Nord-Atlantice este deja prezent pe teritoriul Ucrainei, afirmă Donald Tusk.
Va intra Macron în război cu Rusia? – 5 motive de DA
Președintele Macron devine pe zi ce trece tot mai vocal în legătură cu implicarea trupelor francez terestre în Ucraina.
Vloggerul Selly a fost invitat să vorbească la summit-ul NATO, organizat la Miami
Vloggerul Selly a din nou în centrul unei controverse. Iubit de adolescenți și respectat pentru că a reușit să facă extrem de mulți bani, din munca lui, la o vârstă fragedă, Selly a fost și subiectul unor scandaluri.
Macron nu a renunțat la visul napoleonic. Vrea în continuare să trimită trupe NATO în Ucraina pentru a proteja Moldova și România
Macron și-a reluat ideea trimiterii de trupe NATO pe teritoriul Ucrainei, mai ales că situația de pe front s-a înrăutățit, iar rușii avansează și cuceresc noi localități.
Ion Cristoiu: Rusia a câștigat deja războiul cu Occidentul!
Jurnalul meu video | 2 mai 2024: Spre deosebire de NATO, armata rusă a dus timp de doi ani un război pe teren și nu pe hârtie.
Rușii se delectează la Moscova cu echipamente NATO capturate în Ucraina, inclusiv indestructibilul tanc american M1 Abrams - VIDEO
Rușii s-au bulucit de 1 mai ca să vadă între altele și epava ciuruită de gloanțe a unui vehicul blindat britanic Husky, care a fost expus la Moscova alături de alte echipamente NATO capturate în Ucraina
Robert Malone, conferință la București: ”Să facem Europa măreață din nou!” Pericolul tehno-totalitarismului. Elitele globaliste sunt extrema stângă. Tehnologia de război psihologic implementată deja este o încălcare a drepturilor omului - VIDEO
Robert Malone a susținut, în data de 28 aprilie 2024, o converință la București, organizată de AUR, conferință în care a vorbit despre mișcarea suveranistă, care ia amploare în Europa, precum și despre armele de război psihologic folosite de elitele globaliste, ahtiate să-și mențină controlul și puterea
Încă 10 (zece) ani de Război în Ucraina... Cum va fi driblat Trump
Deși, în mod uimitor, a sprijinit noul pachet de 61 de miliarde pentru Ucraina, Trump rămâne un mare pericol pentru Mașina de Război în caz de revenire la Casa Albă. De aceea, trebuie anihilat.
Turcia dă o lovitură planurilor lui Iohannis. Erdogan merge pe mâna lui Rutte la șefia NATO
Turcia dă o lovitură planurilor președintelui Klaus Iohannis de a deveni noul secretar general NATO. Luni, Ankara a anunțat că îl sprijină pentru acest post pe premierul olandez Mark Rutte, considerat favorit.
Macron vrea Înarmarea Nucleară a Europei împotriva Rusiei
Scena politică din Hexagon a luat foc după ce președintele francez a sugerat crearea unui sistem comun de apărare a UE dotat inclusiv cu arme nucleare.
Trump – Al doilea Pact cu Diavolul: După Covid, Războiul...
Colonelul Macgregor îl acuză pe Trump a făcut jocul „pușculițelor de la Washington” sprijinind legea de finanțare a războaielor din Ucraina și Israel. „O greșeală care îl va bântui multă vreme.”
2024 - un thriller plin de suspans. Cum s-a încercat provocarea unui Război Mondial
Anul 2024 a început în forță pentru globaliști. Pare a fi un an decisiv pentru ei, din moment ce își joacă cărțile într-un ritm atât de alert.
Adrian Onciu, OPOZIȚIA: A doua diversiune ”suveranistă” pentru propulsarea lui Geoană la Cotroceni
Până se decid israelienii și americanii dacă și cum să atace Iranul (în afară de varianta ”îi distrugem cu două drone, în prime-time la CNN”), cred că ar fi util să analizăm o știre de ultimă oră legată de alegerile prezidențiale din România.
Premierul slovac: Aderarea Ucrainei la NATO ar duce la Al Treilea Război Mondial
Premierul slovac Robert Fico și-a reiterat opoziția față de propunerea de aderare a Ucrainei la NATO, precum și față de implicarea militară a NATO în război, spunând că asta ar duce la declanșarea celui de-al treilea război mondial.
Lovitură de Teatru de Ziua Z: Macron îl invită pe Putin în Franța
Rusia va fi invitată să participe la ceremoniile dedicate celei de-a 80-a aniversări a Debarcării Aliaților în Normandia din 6 iunie 1944.