Polițiștii români de pe nava Ștefan cel Mare au salvat peste 100 de refugiați din Marea Mediterană. 34 erau copii
119 refugiați au fost salvați, la limită, de polițiștii de frontieră români, aflați în misiune în Italia.
119 refugiați au fost salvați, la limită, de polițiștii de frontieră români, aflați în misiune în Italia.
Polițiștii din Brașov au depistat un bărbat, în vârstă de 32 de ani, care era urmărit la nivel internațional de autoritățile din Statele Unite ale Americii, pentru
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis vineri eliberarea din arest preventiv a senatorului Dan Șova și plasarea acestuia în arest la domiciliu.
Ca rute alternativă, Brigada Rutieră recomandă conducătorilor de autovehicule cele prin Bulevardul
Autostrada A2, între Lehliu și Fetești, și alte cinci drumuri naționale din trei județe din estul și sud-estul țării sunt în continuare închise, marți, din cauza zăpezii.
Șeful Poliției Rutiere Buzău, Vasile Nicolae, a fost prins conducând o mașină cu numere false.
În noua lege au fost modificate și regulile pentru colecționarii de arme.
Poliția Română a montat un nou sistem de camere radar pe DN1.
Jamal Abdel Jabbar Khalil Shalash a fost escortat, sâmbătă noapte, în vederea expulzării, pe Aeroportul "Henri Coandă" București.
Vasile Miron, bărbatul căutat de poliție încă din luna august, fiind bănuit că ar fi ucis un băiețel de 10 ani din satul Covasna (Iași), a fost adus vineri seara în România, din Germania.
Instrumentele muzicale, în valoare de aproximativ 40.000 de euro, ar fi aparținut unui manufacturier german
Pentru preîntâmpinarea evenimentelor nedorite pe drumurile publice, ținând cont de condițiile meteo, nu porniți
Poliția Română vă recomandă ca, atunci când retrageți bani de la bancomat, să nu lăsați
O jurnalistă la Antena 1, în vârstă de 30 de ani, a murit, joi seară, în urma unui accident produs pe DN 2 E 85 în localitatea Dumbrăveni.
Polițiștii de la Rutieră l-au oprit la primul filtru pe Răzvan Burleanu, care mergea dinspre București spre Focșani.
Polițiștii români îl predau celor bosniaci, pe Aeroportul din Otopeni, pe Savic Grozdan, un sârb căutat de peste 20 de ani pentru crime de război.
Poliția Română anunță, într-un comunicat de presă, că, începând de marți, 22 decembrie
Traficul va fi restricționat în Capitală, luni și marți, pentru desfășurarea unor evenimente de comemorare
De la începutul acțiunii naționale "Sărbători de iarnă în siguranță", polițiștii și jandarmii au intervenit la aproape 52.000 de evenimente.
Este cazul și personajului următor, care a fost oprit de polițiști pentru că a condus mașina pe contrasens.
Procurorii DNA l-au reținut pe șeful Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Sectorului 3 București.
Polițiștii au efectuat 22 de percheziții domiciliare în municipiile Constanța și Medgidia și în orașele Năvodari și Hârșova.
Un polițist a fost accidentat de un șofer în timp ce dirija circulația într-o intersecție mare din Capitală.
Polițiștii români îi cer noului ministru de Interne să modifice legislația în privința folosirii armelor, după modelul din statele occidentale.
În urma controlului, polițiștii au descoperit în autoturism 600 de pachete cu conținut pirotehnic, în total peste
Având în vedere evenimentele recente, postăm un material oferit de comisarul Florin Șinca, despre un atentat germano - maghiar, de acum un veac, asupra unor demnitari români.
Vasile Miron, bărbatul căutat de poliție încă din luna august, fiind bănuit că ar fi ucis un băiețel de 10 ani din satul Covasna (Iași), a fost depistat și reținut în această după-amiază.
Petre Tobă, șeful Poliţiei Române, propus de Cioloș pentru funcţia de ministru al Afacerilor Interne, s-a născut la 18 iunie 1964 în București.
Un şef de post de Poliţie din judeţul Botoşani a condus şapte ani maşina instituţiei fără să aibă permis.
Un grav accident a avut loc,marţi,pe DN1,în localitatea braşoveană Viştea de Jos.
Metodele prin care unii ”șmecherași” vor să facă bani prin înșelăciune și intimidare s-au înmulțit.
Ministrul de interne, Gabriel Oprea, a susținut o conferință de presă în care a comentat incidentul în care a murit polițistul Bogdan Gigină.
După aproape o săptămână de la moartea polițistului Bogdan Gigină, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a oferit primele declarații publice.
Peste 1000 de oameni au participat duminică la un protest în care s-a cerut demisia ministrului de Interne, Gabriel Oprea.
Se adâncesc controversele după accidentul în care a murit poliţistul din coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea.
Polițistul Bogdan Cosmin Gigină se afla în exercitarea atribuțiunilor de serviciu specifice,
Gigină Bogdan Cosmin lucra la Poliţia Capitalei și avea gradul de agent șef adjunct de poliție.
Bărbatul de 28 de ani a ajuns în stare gravă la spital.
La sediile de poliție județene se adună din ce în ce mai multe plângeri privind acte de înșelaciune pe internet
Fostul director adjunct al Poliției Capitalei Roberto Ababei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.