Sociolog minor: Toți ortodocșii sunt talibani. Replica lui Sorin Roșca Stănescu
Sociologul minor Gelu Duminică a afirmat că toți creștin-ortodocșii sunt talibani. Ce părere are cunoscutul jurnalist Sorin Roșca Stănescu. VIDEO EDITORIAL
Sociologul minor Gelu Duminică a afirmat că toți creștin-ortodocșii sunt talibani. Ce părere are cunoscutul jurnalist Sorin Roșca Stănescu. VIDEO EDITORIAL
Mărturia lui Dimitrie Cantemir, că pe timpul său creșterea albinelor era menținută sub un barem păzit cu strășnicia legii, e stupefiantă, deși, făcută de însuși domnitorul țării, primul care cunoștea pravila și veghea la aplicarea ei, corespunde cu siguranță adevărului.
În fața mea mergea o mamă sărmană cu copilul, o fetiță cam de 3 ani. Mergeau încet, dar am rămas în spatele lor. (Dacă nu ne grăbim ca disperații și dacă ridicăm ochii din telefon, putem vedea la orice pas o poveste, despre care am spune că e inventată dacă o auzim de la alții).
Ampla manifestare civică inițiată de George Becali duminică 15 gustar 2021, în ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului nostru Iisus Hristos, sfidează rațiunea comună; este, mai ales, peste puterile intelectuale ale acelora care incriminează „fatalismul mioritic".
Mii de victime ale vaccinului Covid din România - între care se află și Alexandra, căreia îi scriem azi - nu au nici o posibilitate de a apela pentru recuperare chiar la sistemul care le-a împins manipulatoriu și mincinos către vaccinul cu potențial ucigaș. Vaccinatul și-a asumat statutul de cobai...
Si mai este apoi si praznuirea Sfantului Voievod Mihai Viteazul, in 9 August, Sfantul domnitor ortodox care pe de rostul inimii sale rostea Psaltirea toata. Sfintele sale moaste (din cât se cunoaște pana acum) se afla la Schitul Plaviceni din Oltenia (mergeti de-i aduceti cinstire prin inchinare!)
La sfârșitul perioadei interbelice, când duhul crunt al celui mai înfiorător război care a pecetluit omenirea domnea pe meleagurile românești, marele filosof Constantin Noica scria următoarele: "Într-o lume cum e cea contemporană, unde toate par a ține de o anumită lege a degradării energiei, unde toate decad și toate obosesc, faptul feminității e un miracol despre care încă nu se vorbește îndeajuns."
Noi toți pierdem, ca societate, cînd impunem sau acceptam sa se încalce unei persoane drepturi fundamentale. Pe termen scurt și mediu ( nedreptatea devine admisibilă, prin tăcere colectivă), dar mai ales pe termen lung, prin precedentul totalitar creat.
Cu tot cu botniță, liderii partidelor care pun presiune pe vaccin, cu tot cu partidele lor, vor ajunge la coșul de gunoi al istoriei, așa aliniați cum sunt. La alegeri vor avea procente cu o singură cifră. Cred că tocmai "datorită" politicii lor de a-i umili pe români, se va schimba în sfârșit clasa politică.
Timp de mai bine de un an și jumătate, ni s-a impus să ne sacrificăm drepturi și libertăți fundamentale, nu prin apelul la vreun argument rațional (când au intrat în ecuație argumentele raționale, s-a aplicat imediat cenzura), ci prin manevrarea unui „narativ” emoțional menit să inducă și să exacerbeze frica.
După treizeci de ani de la prăbușirea fostului regim, cusururi, vicii și neîmpliniri actuale sunt puse tot în contul lui. În mod paradoxal însă, în spațiul public e evocată constant marea criză a anilor 1980 generată de rambursarea creditelor externe dar se evită aprecierile asupra actualelor datorii.
După ce Prima Scrisoare a Nicoletei Vascan trimisă prin „Poșta sufletească” la Activenews a ajuns la destinație, astăzi ne-a parvenit a doua Scrisoare. Sau Scrisoarea a Doua. Suntem aici pentru tine cu știri necenzurate și suport sufletesc pentru tot omul!
Fenomenul de rinocerizare e cât se poate de parșiv. El poate fi observat pretutindeni în jur. Suntem prieteni cu Gheorghe, cu Ion, ne cunoaștem de-o viață, dar, deodată, Gheorghe și Ion, prietenii noștri, devin rinoceri. Cum așa? A fost opțiunea lor! Au renunțat la...
În bătrânelul scund și energic am găsit un suflet mai tânăr decât noi, cu o râvnă și credință de sfânt și cu darul vorbirii ca al unui bunic erou, întors din cruciadă, care își îmbărbătează întotdeauna nepoții. Vorbele lui erau ca un tunet, care rupea liniștea falsă din sufletul oricărui tânăr
Ieri a fost ziua de nastere a lui Adrian Paunescu, imi aminteste bunul prieten Victor Roncea, care imi repune pe FB un text pe care nu-l mai stiam.
Ne naștem cu clipa fiecărui ceas de vreme, încercând, printr-o neasemuită pornire a simțurilor, să cuprindem tainic ceea ce este al nostru, acel " loc " pe care orice om îl știe a fi pregătit special pentru el, sădit în această lume întrecută în felurite metamorfoze, un loc dătător de viață, înfiripat în sensuri și în Adevăr.
E vară. E cald. Culegem miresme de veșnicie pentru iarna care vrem, nu vrem, va să vie. Când poate că ne va fi cald. Când poate că ne va fi bine. Chiar dacă stupul se va mai fi golit până atunci. Acum zumzăie.
Dintr-un vârf de deal, departe de freamătul lumii, Nicoleta Vascan va expedia săptămânal, via ActiveNews, scrisori simple pentru tot omul complicat cu grijile lumești.
"Întrebat-am vântul, zburătorul / Bidiviu pe care-aleargă norul / Către-albastre margini de pământ: / Unde sunt cei care nu mai sunt?” - Nichifor Crainic
„Ca un torent, lumea a coborât în stradă, îmbrățișându-se. Ochiii tuturor erau plini de lacrimi… Cetățenii Capitalei au trait clipe similare poate numai cu cele din august 1916. Un soare fierbinte și sufletele însetate după dreptate, inundă totul în căldura lui bunecuvântată… Piețele, mai ales, sunt o mare de capete.
Crăciunul, Paștile și Rusaliile constituie o trinitate în planul mântuirii. Așa cum la Crăciun pe pământ pogoară Dumnezeu-Fiul, la Rusalii pogoară Dumnezeu-Duhul Sfânt. Și așa cum la Paști Viața învinge Moartea, La Rusalii se revarsă pe pământ însuși izvorul vieții, Duhul Sfânt
Doamna Camelia Smicală, medicul român care se luptă de mai mulți ani să-și redobândească fiica Maria și fiul Mihai din instituțiile de stat finlandeze ne dă vestea bună a zilei și a anului:
Ați citit-o superficial și v-ați lăsat pradă unor stereotipii care i s-au aplicat greșit, dar care o urmăresc precum dosarul de cadre în fosta dictatură. Vă vom demonstra vers cu vers că sunteți în eroare.
Dușmanul dictatorial era tot de stânga, de extracție bolșevică accentuată, trădător de țară, criminal. Avea să-și trădeze poporul, să-l mintă și să-l jefuiască, să-și bată joc de el și, în același timp, ceea ce e și mai rău, să-i dea speranță.
Colegiul CNCD condus de Csaba Azstalos trebuie demis de urgență pentru abuz în funcție și discriminarea românilor iar instituția orwelliană care ne învață că unii cetățeni ai României sunt mai egali decât alții trebuie desființată, este părerea ActiveNews.
Actorul Florin Zamfirescu a lansat un apel vehement și dramatic către autorități să nu mai continue campania de vaccinare a copiilor, demers pe care l-a apreciat ca fiind „o nenorocire”.
Tricolorul a fost adoptat întâi în Țara Românească, în 1834, când domnitorul reformator Alexandru D. Ghica a supus aprobării sultanului Mahmud al II-lea modelele pavilioanelor navale și a drapelelor de luptă. Acesta din urmă era un „steag cu fața roșie, albastră și galbenă, având și acesta stele și pasăre cu cap în mijloc”.
Micile mostre de viață (București, Editura PRINTECH, 2020, 70 p.), apărute anonim sub o copertă pe care a fost copiată color icoana Elenei Murariu Pomul vieții și punctate de cinci desene alb-negre ale Alexandrei Bucă, inspiră cititorului o stranie liniște, ca aceea obținută după un canon de rugăciune
Peste ani, când vom fi liberi, la fel ca toți eroii și martirii țării, mareșalul va avea statui în toată România. Pentru că eroii nu mor niciodată!
De numele Angelei Barbu se vor lega, desigur, două dintre cele mai grele identificări de traduceri eminesciene din limba germană, ea lucrând vreme de aproape 20 de ani, la identificarea textelor germane din manuscrisele lui Eminescu.
Arta suferă o mare lipsă de interes, iar în România aproape că nu există. Oamenii nu se mai gândesc și la suflet, se opresc strict la necesitate. Omul în contact cu arta devine superior, devine sensibil, începe să creadă, devine cu adevărat... om.
Vineri, 28 mai, la ora 16.30, la CASA AVRAMIDE din Tulcea, doamna Luminița Arhire lansează volumul de poezie NODUL DE APĂ.
Profesorul Pavel Chirilă vorbește la emisiunea lui Marius Tucă de la AlephNews despre tratatmentele pentru bolnavii de cancer. Credința în Dumnezeu, primordială.
Mărturisitorii din temnițele comuniste ne sunt dovadă vie că indiferent de felul în care ne aflăm în fața lui Dumnezeu, suntem toți chemați în egală măsură la Înviere, iar aceasta nu se săvârșește în chip magic, ci cu credință în Cel ce a biruit Moartea și ne-a dăruit viață veșnică.
Niciodată nu am fost și nu suntem atât de curați ca în noaptea Învierii. Pentru fiecare dintre noi, ea rămâne cea mai luminată dintre toate. O purtăm în noi și în fiecare vine din altă parte.
Teodora avea 16 ani când a părăsit această lume, dar și astăzi ne aducem aminte de seninătatea și puterea ei sufletească în fața durerii fizice. Astăzi, în zi de mare sărbătoare, Teodora va fi alături de noi prin versurile ei și prin vocea surorii ei mai mici, Cristina.
Hristos a Înviat! Ce vorbă sfântă! Îți simți de lacrimi calde ochii uzi Și-n suflet parcă serafimii-ți cântă De câte ori creștine o auzi.
De două mii de ani, Dumnezeu Fiul moare și învie pentru tot neamul omenesc, confirmând triumful zidirii asupra nimicirii, al vieții asupra morții.
Astăzi Iisus Hristos Mântuitorul a fost vândut pentru noi. Mâine seară va fi prins și dus să pătimească pentru noi. Să ne ferim de trădători.
Menținerea restricțiilor de circulație și a celor de protecție prin purtarea măștilor de protecție de la data de 1 mai ar fi o greșeală, afirmă Dr. Oana Mihaela Secară