Istoria celor patru fotografii cunoscute ale lui Eminescu și primul film documentar despre Românul Absolut, realizat în 1914. GALERIE FOTO / VIDEO
„Atâta foc, atâta aur, Ș'atâtea lucruri sfinte Peste'ntunericul vieței Ai revărsat Părinte!”
„Atâta foc, atâta aur, Ș'atâtea lucruri sfinte Peste'ntunericul vieței Ai revărsat Părinte!”
„Vine nenorocire peste nenorocire, zvon după zvon. Ei cer vedenii proorocilor; dar preoții nu mai cunosc Legea, și bătrânii nu mai pot da sfaturi” (Iezechiel, 7, 26) - „N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid// Care nu se înfiorează de-a ta faimă, Baiazid!”
Profesorul Constantin Barbu, ucenic al filosofului Constantin Noica, a publicat în lucrările sale mai multe probe privind uciderea lui Eminescu, inclusiv documente obținute de domnia sa din arhive, pe care ActiveNews le reproduce cu permisiunea autorului. Unul dintre aceste documente este Interogatoriul ciudat luat lui Eminescu în 13 iunie 1889
ActiveNews este încântat să anunțe în premieră apariția unei noi ediții a lucrării despre asasinarea lui Eminescu scrisă de cel mai acerb jurnalist de investigații post-decembrist, cunoscutul luptător pentru adevăr Ion Spânu,
Ne-ar fi plăcut să avem și o fotografie cu barbă a lui Eminescu – de dinainte de fi smuls de Poliție din redacția "României libere” la începutul anului 1889 -, alături de cele patru fotografii clasice, de la tinerețe, pe când se războia cu ungurii în "Federațiunea”
Când Eminescu a pus piciorul pe peronul gării din Viena, în toamna lui 1883, dus pe sus la sanatoriul doctorului Leidesdorfer, poetul a strigat din răsputeri : ”România liberată! România liberată!”, scrie profesorul Nae Georgescu
Azi, oamenii se mulțumesc cu știința. Scrie ceva acolo? Oamenii de știință spun una sau alta? Trăim vremuri pentru a ști. Vremurile pentru a ști sunt nelămurite, înțețoșate, amestecate. Căci știința fără credință nu înseamnă nimic! Nu e viață! E doar socoteală. A unora!
Părintele Arsenie Papacioc dă o definiție frumoasă pentru eroismul creștinului: „Să mori și să înviezi în fiecare zi, dar nu oricum, ci cu Iisus Hristos. Amin.”
"Și deodată s-a făcut cutremur mare, încât s-au zguduit temeliile temniței și îndată s-au deschis toate ușile și legăturile tuturor s-au dezlegat.” (Faptele Sfinților Apostoli 16, 26)
Îmi povestea că a fost ca în '40, când, copil fiind, a văzut cum mama ei a încuiat casa și a plecat la gară doar cu cheia în buzunar. A făcut și ea același lucru acum, când a trecut granița în Țară, cu familia ei și cu cheia casei în buzunar. Refugiați în propria Țară!.
Deși suntem un popor mic, voim să trăim în sfera noastră proprie de activitate și că în orice caz e o nefericire pentru noi – un corp mic – de-a fi împinși sub radiul de atracțiune al unui corp incomparabil mai mare. E o nefericire pentru cel mic de-a avea nevoie de sprijinul celui mare.
„În contra obiceiului Junimii, căreia nu-i plăcea să-și manifeste entuziasmul, pentru întâia dată de 20 de ani de când există societatea, un tunet de aplausuri isbucni la sfârșitul cetirii și mai mulți dintre numeroșii membri prezenți îmbrățișează pe poet."
La data de 5 iunie, mai exact la ora
00:00 între 5 și 6 al lunii respective, anul 1871, se năștea, la
Botoșani, cu numele de botez Niculae, Iorga. Mai târziu, prenumele i-a
devenit Nicolae, sub care s-a și consacrat,
Incredibil, nu se poate, mi-am zis. Dar e adevărat. Citesc pe pagina Facebook a lui George Custura că actorul s-a stins ieri la ora 16, la spitalul județean Brașov. Prietenii care au anunțat trista veste mai scriu că inima a încetat să-i bată după o grea suferință.
Așa cum sfinți români pășesc printre noi neștiuți, asigurând rezistența și mântuirea neamului prin jertfa și rugăciunile lor, tot așa, fără prea mult zgomot, adevărați eroi luptă, cu smerenie, pentru România. Și sunt aprig pedepsiți pentru aceasta.
Sfântul Nichifor, marele ajutător al dreptei credințe, s-a născut în Constantinopol, din părinți binecredincioși și temători de Dumnezeu, anume Teodor și Evdochia.
Ioan Ianolide, blândul mărturisitor și pătimitor din temințele comuniste, cuvinte profetice despre tirania tehnicii (anticipând transumanismul, care acaparează și ia în stăpânire o lume fără suflet și fără Dumnezeu) și venirea lui Antihrist
Tudor a fost ucis în noaptea lui 27 mai. „Am auzit cei ce ne aflam în curte două detunături de pușcă spre odaia lui Caraiva, ce era în fundul curții Mitropoliei, unde ședea și egumenul Chiril. A doua zi de dimineață s-a zvonit
Mihai Viteazul, domn al Țării Românești, a deschis în istoria poporului român o nouă epocă, care va avea drept scop unirea celor trei principate române. Astfel la 27 mai 1600, într-un hrisov Mihai Viteazul este numit „Domn al Țării
Cele două mori cu aburi la care era proprietar, acțiuni în bănci, terenuri și case sunt lăsate "acelei părți a națiunii române din Ungaria și Transilvania, care se ține de credința răsăriteană ortodoxă".
De la bunicul meu patern, Ion Pena, Oane ale Țasta, născut în 1917, știu această poveste a neamului din care mă trag.
De praznicul Sfântului Constantin cel Mare să privim puțin Arcul de Triumf al împăratului, ridicat după victoria asupra împăratului roman Maxentius, din 28 octombrie 312, în Bătălia de la podul Milvius din Roma.
Profesorul Gheorghe Buzatu a plecat spre cele Veșnice, în urmă cu 11 ani, la 20 mai 2013, mult prea devreme, mult prea grăbit, lăsând în urmă tristețe, regrete, dar mai cu seamă, un gol imens în istoriografia românească…
Evenimentul major al perioadei electorale rămîne incontestabil, manifestația din Piața Universității. Cel mai lung miting din lume domină spațiul mijloacelor de difuzare în masă din întreaga Europă. Sfîrșitul lui decembrie 1989
IOAN IRIMIE/IRINYI JÁNOS (1817-1895), a cărui familie e de origine română, s-a născut în Albiș. Despre părinții săi, știm că tatăl, Ioan, a fost un cunoscut administrator de moșii la Leta Mare
Prin tratatul de pace de la București, din 16 mai 1812, jumătate din Principatul Moldovei era anexată la Imperiul Rus sub denumirea de Basarabia. Dorința Rusiei de a se înstăpâni până la Dunăre – și chiar dincolo de ea – nu era nouă.
Astăzi, când se pune din nou problema limitării grave a libertății noastre, trebuie să căutăm spre modelele exemplare ale românilor. Istoria românilor e supusă unui proces de lichidare, afirma de curând un reputat istoric.
„Atunci a început în România dansul Satanei, triumful Salomeei. Plânsete și scrâșnirea dinților, dureri, tăceri, rugăciuni și resemnări.” „Scopul vieții este lupta pentru eliberarea din robia ispitei și a morții cu nădejdea învierii în Împărăția cerurilor.”
Prezentăm aici Cuvântul de ctitor al Părintele Justin la sfințirea bisericii Mănăstirii Petru Vodă cât și un material despre Ziua de 14 Mai - azi Ziua Națională a Martirilor Anticomuniști - și închisorile Părintelui Justin Pârvu, Duhovnicul Neamului
Votul Camerei și al Senatului din 10/22 curent relativ la neatârnarea deplină a României mai că n-are nevoie de comentar. El n-a fost inspirat de-o aprindere momentană sau de-un entuziasm spontaneu, căci din discuțiile urmate
James Patrick "Jim" Caviezel, actorul care a jucat rolul Mântuitorului Iisus Hristos în filmul ”Patimile lui Hristos”, regizat de Mel Gibson, a rămas profund marcat, pe toată viața, de experiențele trăite în timpul filmărilor.
De la revoluția din decembrie 1989, istoricii și memorialiștii au recuperat tripla semnificație a zilei de 10 mai
La 9 mai 1918 a plecat la Ceruri unul dintre marii poeți ai României. George Coșbuc, poetul a cărui operă aparține patrimoniului cultural național și care nu a mai trăit să vadă România Mare.
Podul de Flori a avut loc pe 6 mai 1990. În cadrul acțiunii, românilor de pe ambele maluri ale Prutului li s-a permis ca în ziua respectivă, între orele 13:00 și 19:00, să treacă, fără pașaport și viză, râul care rupe trupul României. FOTO
Profesorul Sextil Pușcariu a fost membru al Academiei Române, primul rector român al Universității Daciei Superioare din Cluj, fondator al Muzeului Limbii Române, primul institut român de lingvistică. A fost coordonatorul colectivului de redactare al Dicționarului Academiei Române, cât și al Atlasului Lingvistic Român.
Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă. O, ce trist și ce-nalt părea Crist! Luna venea după El, în celulă Și-L făcea mai înalt și mai trist.– Unde ești, Doamne ? Am urlat la zăbrele. Din lună venea fum de cățui… M-am pipăit… și pe mâinile mele, Am găsit urmele cuielor Lui.
Încă de la frageda vârstă de 5 ani, George Enescu, poreclit, de către părinții săi, Jorjac a impresionat prin determinarea, talentul și pasiunea sa pentru muzică și compoziție.
Ne vor banii, agoniseala, veniturile viitoare și, mai ales, ne vor sufletul. Munții de bani cu care vor să nu mai moară niciodată, bani culeși de la noi, din frica și nefericirea noastră.
Slabă și nevolnică fire omenească, cît de greu e să-ți depășești sfera ta pămîntească. De două mii de ani n-ai învățat nimic din pilda apostolilor înainte de învierea lui Iisus, cu toate că mîndria a fost socotită cel dintîi păcat capital.
Respectarea Postului Mare versus patima pentru mic, ajunare versus multă mâncare, împărtășirea cu trupul și sângele lui Hristos versus părtășia la petreceri lumești, tradiția postirii creștine ortodoxe versus obiceiul îmbuibării de întâi mai muncitoresc comunist.