România îi plange pe doi cutezători Cavaleri ai Râsului: Nic Iliescu și Cristian Topan
Au gasit cu cale sa paraseasca aceasta lume in care li s-a parut ca, privind in jur, nu prea mai e de ras si locul lor nu mai este aici.
Au gasit cu cale sa paraseasca aceasta lume in care li s-a parut ca, privind in jur, nu prea mai e de ras si locul lor nu mai este aici.
Cristian Topan a fost președintele Uniunii Caricaturiștilor din România, președintele Federației Internaționale de Caricatură pentru România și membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala de grafică publicitară.
Pompiliu Diplan a realizat, în studiourile Active News și Starea de Libertate, o emisiune în memoria marelui economist român Ilie Șerbănescu, avându-i ca invitați pe publicistul și regizorul Iulian Capsali și profesorul Marian Grăjdan, Doctor de afaceri și trainer MBA
Desăvârșit ca atitudine, fervent apărător al drepturilor României, manierat peste limite firești, Ilie Șerbănescu s-a stins la 81 de ani pe data de 8 aprilie.
Un avertizor public de pe Facebook, administratorul paginii Moarte Subită, trage câteva concluzii legate de incidentul care a afectat ActiveNewszilele acestea, incident care ne-a obligat să întrerupem temporar activitatea noastră până la recuperarea articolelor noastre:
În martie trecut, un scriitor român a dat pentru „die Zeit” un articol privitor la răscoalele țărănești, pe care acel ziar l-a și publicat, suprimându-i, după conveniențele redacției, încheierea. Niște ochi deprinși înțelegeau asta îndată.
Compătimim pe cei ce, în numele unor percepții eronate despre religie, se străduiesc să submineze tocmai garanțiile lumii libere și democratice. Tocmai acestor bezbojnici „gardieni” ai democrației le amintim:
Fie ca Dumnezeu s-o răsplătească după marea ei bunătate, după fervoarea cu care încerca să trăiască viața prietenilor ei, dar, mai ales după dragostea și setea ei de dreptate.
„Evident, am sărit imediat din mașină, am deschis capota și ușile. Deja mă îneca fumul. Am scos geanta din portbagaj și am sunat la 112″, a povestit jurnalistul Sorin Ovidiu Bălan
Mainstream-whores au ieșit pe centură. Gura cu care mint este, în prealabil, folosită la altceva.
Presa din România a descoperit după ani de zile faptul că în timpul pandemiei s-au cumpărat în exces doze de ser ARNm sintetic. Deși datele au fost și atunci disponibile, presa mainstream nu a spus nimic.
Împotriva măsurilor din pandemie va trebui deschis un proces, asa cum au fost procesele impotriva nazismului sau comunismului.
Lovitura de stat din 23 august 1944. Parada de 1 Decembrie la Sinaia. Ucraina a renunțat la contraofensivă. A trecut la apărare. Pâra lui Drulă. Când presa sau scuipă sau linge: Cazul Dan Voiculescu/Antena 3 - Lasconi-Ciucă-Geoană.
Măi popor, măi dragă... ia fii tu atent puțin la mine, ca să-ți zic ce s-a întâmplat. N-o să-ți vie să crezi, dar „personalitatea jurnalistică” pre numele ei Cristian Tudor Popescu a recunoscut, cu lacrimi în ochi, că a greșit în aprecieri, admirații și iubiri, de cel puțin trei ori
Cunoscutul jurnalist Dan Negru comentează sarcastic tehnologia fricii inoculată de televiziuni și presa ticăloșită rămasă cu reflexele din perioada când era plătită de Guvern ca să sperie populația:
Asta înseamnă manipulare și fake: să prezinți trunchiat și mincinos o realitate doar pentru a fi în trendul Slava...
Nu vrem să întinăm ziua lui Mihai cu o disecție a acestei producții de gang. Arătăm doar tâmpenia unui CTP, aprobat de bufonul ritos Marcel Iureș, care susține cu aplomb că de dinainte de 1883 dar mai ales după momentul arestării și declarării morții sale civile, de acum 140 de ani, până la cea fizică, din 1889, Eminescu a avut mințile pierdute.
Jurnalistul de front Cristian Botez a trecut printr-o operație extraordinar de grea efectuată cu succes de celebrul medic chirurg Vlad Brașoveanu. Costurile recuperării sunt destul de mari, mai ales pentru ziariștii free-lanceri.
Și postacii lor zic așa: vai, vai, dar la mitingurile din Europa mulți participanți sunt musulmani și voi, care vă opuneți migrației, trebuie să nu fiți de partea lor, dacă nu-i vreți aici...
Când vine vorba despre minciună și manipulare, în chip firesc, cel mințit este în centrul atenției și al compasiunii, pentru că el este socotit perdantul. Chiar și producătorii profesioniști ai minciunii sistematice își declară cu ipocrizie intenția de a proteja „victimele” de fake-news-urile pe care tot ei le creează.
Cristian Tudor Popescu, pseudojurnalistul decăzut, pare a fi devenit un paria în lumea celor care susțin deontologia profesională, lansând acuzații calomnioase și comparații care denotă o degenerare morală profundă.
Colegul nostru Vlad Iordăchescu a pierdut lupta cu boala joi, 12 octombrie 2023, și a fost condus pe ultimul drum, sâmbătă, 14 septembrie, de familie și prieteni
Fostul jurnalist specialist pe zona militară Mihai Croșoveanu - „Crusho”, originar din Craiovița Nouă, Craiova, fondatorul publicației ȘoimNews, a murit subit în urmă cu 40 de zile, între joi, 27 iulie 2023 și vineri 28 iulie 2023, în timpul unei deplasări
Jurnalistul independent Dan Petre Popa a fost găsit mort în casă, decesul fiind anunțat pe contul său de Facebook. Dan Petre Popa, jurnalistul-rebel al Capitalei, a fost și director al editurii Albatros. În ultimii ani, el a activat free-lancer ca fotoreporter, jurnalist politic și de investigații.
Un poet se deosebește de ceilalți oameni prin amploarea sensibilității. Semnele lumii din jur produc, căzute în adîncimile sufletești, ecouri ale căror reverberații clatină întreaga personalitate a poetului.
„Cei care doresc să îl vadă pe George pentru ultima oară o pot face vineri, 4 august 2023, la Capela Cimitirului Sf. Vineri din București sau sâmbătă, 5 august 2023, la înmormântarea ce va avea loc la ora 11:30 în aceeași locație.
„A amuțit pe vecie glasul prietenului meu bun, George Cusnarencu, ăl cu care vânam lei! Dumnezeu să-l ierte și să-l așeze cu drepții!”, a anunțat scriitorul Nicolae Iliescu, într-o postare pe contul de Facebook.
Doliu în presa din Iași. Jurnalistul Lucian Bălteanu a murit, după ce a fost diagnosticat cu o boală incurabilă. În ciuda tratamentului, el s-a stins din viață
În zona Lacul Lazuri, județul Dâmbovița din România, apa este destul de mică, abia dacă atinge un metru. Din acest motiv, moartea prin înec a culturistului Cătălin Ștefănescu, în vârstă de 29 de ani, a lăsat poliția, familia și prietenii victimei stupefiați.
Unde ne duce tehnologia media care ne guvernează din ce în ce mai mult viețile? Aceasta este povestea Media Matrix.
NU vom mai folosi termenul pleonastic "manipulare de presă”, ci termenul tehnic "simulare de tresă”. NU vom mai plînge după dezvăluirile jurnal-istice, ci vom aplauda entuziaști învăluirile urna-listice.
Au fost anii de aur ai presei românești post Ceaușescu, cu Piața Universității, cu prima descindere a minerilor, cu studenții veniți din stradă să devină ziariști, cu comuniștii feroce reșapați în democrați, cu vînătoarea de securiști, cu mineriada din iunie (cea mai cumplită!), cu marșul cămășilor albe
„Robul lui Dumnezeu, foloseste Adevărul ca să facă mărturisire, ucenicul satanei se folosește de Adevăr pentru a minți și mai mult. Pe robul lui Dumnezeu, păcatul îl mânie și-l doare, știe că el însuși e plin de păcate, dar asta nu-l
Percepția este fundamentală atunci când vorbim despre propagandă. Iar între percepție și adevăr diferențele sunt majore de cele mai multe ori. Scopul propagandei, al mass-media MSM, constă în schimbarea percepției colective despre un fenomen sau o persoană.
Dacă nu mai deschid televizorul, de atîta vreme, e și de frica de a vedea fețe recognoscibile, dar cu bot si urechi lungi de măgar, scoțînd răgete jalnice, vandalizînd în prime-time, cu nesaț, rădăcini și principii, speranțe si credință.
„Presa centrală” vrea să uitați dezgustătoarea ei prestație din timpul protestelor pentru libertate din România sau alte colțuri ale lumii, din perioada Plandemiei încă neîncheiată. Nici scuze nu cere, nici mită n-a luat de la Guvern!
Dispariția fulgerătoare a fotografului Radu Cristi, petrecută pe neașteptate vineri, 11.11.2022, a fost o veste teribilă mai ales pentru iubitorii ciclismului, transmite ProSport.
Regretatul Ion Rațiu mi-a atras atenția asupra unui truc folosit cu hărnicie de Pamfil Șeicaru în comentariile sale de la Curentul: convocarea unui autor străin pentru a conferi autoritate punctelor de vedere ale gazetarului român în chestiuni tipic dîmbovițene.
Igor Burciu: Jurnalist, master în Istorie, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași, și licențiat în științe politice, studii academice postuniversitare la București, director Departament Știri și Dezbateri TVM și realizator la mai multe televiziuni din Basarabia, fost redactor șef al publicației Flux pe vremea când era o tribună vie a românismului.
El strigă: „Penalo!” Nu i-am dat o poșetă in cap, m-am abținut. Adevărul este că eu chiar am fost condamnată și mulți știu asta. Pentru rasism. Mi-am luat-o pe political correctness după evenimentele de la Hădăreni.