Organizația: Primăria Municipiului Cluj–Napoca
Foto: ziardecluj.ro

După un an de școală online, tineretul academic e îngrămădit la festivaluri pestrițe chiar pe strada unde-și au sediul Universitatea, Biblioteca și cele mai multe instituții de cultură din Cluj-Napoca

Deși în pandemie Clujul academic a funcționat online, cu sediile universităților închise accesului studenților, în aceeași pandemie primăria autorizează paranghelii cu prezența a mii de tineri chiar pe strada din fața clădirilor culturale până acum închise, puțin păsându-i de argumentul sanitar

Foto: Lucian Bode și Emil Boc, doi agenți publicitari „de succes”.

Cartea de identitate cu cip și date biometrice a fost lansată la Cluj. Sub masca progresului, digitalizării și a securizării se ascunde DISCRIMINAREA celor care nu vor accepta acest format - ei nu vor mai putea circula în Europa

Cartea electronică de identitate cu microcip și date biometrice a fost emisă azi pentru prima dată în România. Două exemplare ale acesteia, primele dintr-o serie de 5.000, au fost eliberate la Cluj-Napoca, în cadrul unui proiect-pilot care, treptat, va fi extins la întreaga Românie până la sfârșitul anului 2031

Foto: Facebook

Mariam Bostangian, redactor al Editurii Ararat a comunității armenilor, a decedat în urma vaccinului experimental Covid. Varujan Vosganian acuză: Discriminarea devine politică oficială în România, iar campania de vaccinare, o formă de represiune și șantaj

Scriitorul și politicianul Varujan Vosganian denunță discriminarea pe criteriul vaccinării, încurajată de „liberalii” Florin Cîțu și Emil Boc în privința accesului clienților la hoteluri, restaurante, concerte ș.a.