Organizația: Pro Vita
În imagine, un bebeluș născut la 24 de săptămâni

Drama bebelușilor uciși prin avort ”terapeutic”. Caz tulburător la Cluj: Prunc nenăscut gata de a fi ucis la 24 de săptămâni / 6 luni! Rugați-vă pentru Ioana și copilul ei!

Voluntarii pro vita din România trag un semnal de alarmă cu privire la faptul că medicii de la Clinica de Obstetrică - Ginecologie „Dominic Stanca” din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca au aprobat efectuarea unui așa-zis avort „terapeutic”, în cazul unei femei însărcinate în 24 de săptămâni.

Pro Vita București: Noi am cerut DEMITEREA LUI BĂNESCU încă de anul trecut. Cearta publică cu un arhiereu ca IPS Teodosie sunt semne că omul nu-și mai poate exercita atribuțiile de purtător de cuvânt al Patriarhiei Române

Celor care privesc siderați scandalul care fierbe în interiorul administrației bisericești (că nu-i putem spune dispută dogmatică) între ÎPS Teodosie și dl Bănescu, le reamintim că încă de anul trecut, din vară, am observat cu alarmă și apoi am solicitat, poate primii, demiterea d-lui Bănescu

Peste 150 de organizații ale societății civile naționale și internaționale îi adresează lui Rafila o scrisoare deschisă: Accesul gratuit la avort este contrar intereselor reale ale femeii, ale familiei, precum și obiectivelor programului de guvernare

Sarcina este o stare fiziologică normală. Ea nu reprezintă un pericol pentru sănătate, nu este o boală care să necesite o intervenție medicală. Contribuabilii plătesc pentru un sistem de asigurări de sănătate care să asigure intervenții medicale în cazurile în care este le este pusă în pericol sănătatea sau viața.

„Speakeri” la „training”-urile, „team-building”-urile și „workshop”-urile SuperTeach

Mormonii și Mișcarea New Age au trecut la (re)educarea României printr-o Rețea de Milionari în Euro. SuperTeach sapă Biserica Ortodoxă Română de la Sihăstria Putnei. SCRISOARE DESCHISĂ a societății civile românești către SFÂNTUL SINOD al BOR

Un număr important de organizații civice și ortodoxe transmit public următoarea Scrisoare Deschisă adresată Sinodului B.O.R., stareților mănăstirilor din România, cadrele didactice implicate în programele SuperTeach și părinții români

PRO VITA București cere demiterea Purtătorului de Cuvânt al Patriarhiei, după poziția sa confuză, anticreștină și antiumană, de susținere a avorturilor. La fel și cititorii ActiveNews: VASILE BĂNESCU NU REPREZINTĂ BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ

Poziția exprimată de Vasile Bănescu referitoare la avort: confuză, vulnerabilă și exploatată de presă. Nu există justificare medicală pentru niciun avort. Din perspectiva seculară, legislația care apără viața umană nu poate fi totalitară.

Sursa imagine: Pagina de propagandă a CNCAV, Ro Vaccinare

OPRIȚI URGENT VACCINAREA COPIILOR! Citiți și DAȚI MAI DEPARTE! Apel GRAV către Ministerul Sănătății, cadrele medicale, părinți, educatori și întreaga societate civilă. Rugămintea Federației Organizațiilor Ortodoxe PRO VITA din ROMÂNIA

Dr. Robert Malone: „Vaccin pentru copii? Este o crimă!” Având în vedere că statul român a achiziționat 114.000 de doze pediatrice din vaccinul Comirnaty, avertizăm părinții care intenționează să-și vaccineze copiii asupra următoarelor aspecte:

In Memoriam Ioan Alexandru (25 decembrie 1941 – 16 septembrie 2000)

Ilie Bădescu: Ioan Alexandru sau triumful „teologiei poetice”. Contribuții la cunoașterea unității de substrat a Europei creștine. 80 de ani de la nașterea poetului fondator al Pro Vita

Poezia lui Ioan Alexandru face parte din seria marilor trăiri și manifestări creatoare vădite în lumina curgerii timpului biblic. Oricât ar părea de excesivă ideea aceasta, îndrăznesc s-o enunț bazându-mă pe locul acestei mari creații lirice în configurația dată de de coexistența celor cinci succesiuni civilizaționale pe care se reazemă Europa profundă.

-Doriți să vă vaccinați? -Nu, mulțumesc. Țin post. N-am voie carne de copil. Sau Domnul Vaxnescu față cu reacțiunea

Un oarecare domn Vaxnescu, deși se definește drept „nespecialist” dar recomandă obsesiv o procedură medicală cu seruri experimentale, insistă în a dezavua superior orice informație despre faptul că așa-zisul vaccin Covid are legătură cu practici anti-creștine și anti-umane, ca uciderea pruncilor prin masacrarea lor. Da, masacrați de vii.

Foto: Basilica

Nou Apel către Sfântul Sinod: „Biserica are datoria de a-și apăra credincioșii de orice formă de discriminare”. FEDERAȚIA ORGANIZAȚIILOR ORTODOXE PRO VITA DIN ROMÂNIA se pronunță public înainte de votul pentru certificatul de vaccinare

Considerăm că actul medical nu poate fi politizat, iar Biserica nu poate păstra o atitudine neutră față de o astfel de formă de abuz, care va afecta toate structurile societății și, implicit, viața bisericească, deoarece credincioșii sunt parte intrinsecă a Bisericii.

Foto: Arhivă / Trinitas TV

FEDERAȚIA ORGANIZAȚIILOR ORTODOXE PRO VITA DIN ROMÂNIA respinge segregarea creată prin pașaportul de vaccinare: Încălcarea drepturilor naturale nu poate duce decât la autodistrugere! Scrisoare Deschisă adresată Guvernului, Parlamentului și Românilor

Federația Organizațiilor Ortodoxe Pro Vita ia atitudine față de intenția guvernanților de a obliga personalul medical să dețină Certificatul digital al UE privind COVID-19, măsură care încalcă drepturile și libertățile cetățenești, introducând abuzuri și presiuni similare celor mai negre dictaturi din istoria omenirii.

Foto: liveaction.org

Peste 8.000.000 de copii au fost uciși prin avort în România de către părinții lor și medicii care au operat avorturile, începând din 1990 și până azi. STATISTICI OFICIALE. Încă o Românie a fost ucisă din 1958 și până azi: peste 22.000.000 de prunci

Am vrea să vedem aceeași vehemență ca în Cazul botezului de la Suceava și pentru cei peste 8.000.000 de prunci uciși în România prin avort începând cu 1990 cât și față de medicii care au operat uciderea lor prin avort.