102 ani de la cel mai mare genocid din istorie. Rusia bolșevică, prima țară care a legalizat avortul la 18 noiembrie 1920. Rezultatul: Un MILIARD de avorturi. Azi, copiii avortați sunt folosiți drept cobai pentru seruri experimentale Covid Data de 18 noiembrie marchează un eveniment sumbru care riscă să fie uitat: 102 ani de la prima legalizare a avortului. De atunci și până astăzi, copiii avortați au ajuns să fie folosiți pe post de cobai în experimentele celei mai odioase operațiuni „sanitare” din lume de până acum: „vaccinarea” Covid. 18.11.2022 16:15
SCANDALUL CALISTRAT. Un preot cere demiterea lui Vasile Bănescu din funcția de purtător de cuvânt al Patriarhiei: ESTE SLUJITORUL GLOBALISMULUI și AL CORECTITUDINII POLITICE, NU AL LUI HRISTOS Mă întreb retoric - domnul Vasile Bănescu chiar crede că prin astfel de cuvinte și atitudine întreaptă pe cineva? Sau nu a găsit Duhul lui Dumnezeu în miile de cărți pe care le-a citit? 15.11.2022 23:44
Vasile Bănescu s-a declarat șocat de arestarea colegului său de platou, Visarion Alexa, pentru agresiune sexuală. Vedeta TV din Militari și-a recunoscut fapta. Dumnezeu, soția lui și femeia agresată să-l ierte! ACTUALIZARE: 60 de zile control judiciar Preotul Visarion Alexa, cunoscută vedetă TV, a fost reținut de polițiștii din București, după ce o femeie l-a acuzat că ar fi agresat-o în timp ce se spovedea, informează Antena 3. 17.09.2022 18:50
„Avorturile totalitariste” ale lui Vasile Bănescu au dat 1000 de vieți în Polonia. Nici o crimă nu poate fi „justificată medical”. VICTORIE MAJORĂ PRO VITA! Noile date ale Ministerului polonez al Sănătății arată că numărul avorturilor legale a scăzut cu 90% din 2020 până în 2021, după ce țara, în mare parte catolică dar și ortodoxă, a considerat ilegală uciderea copiilor nenăscuți pe baza unui diagnostic medical înainte de naștere 05.08.2022 20:33
PRO VITA București cere demiterea Purtătorului de Cuvânt al Patriarhiei, după poziția sa confuză, anticreștină și antiumană, de susținere a avorturilor. La fel și cititorii ActiveNews: VASILE BĂNESCU NU REPREZINTĂ BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ Poziția exprimată de Vasile Bănescu referitoare la avort: confuză, vulnerabilă și exploatată de presă. Nu există justificare medicală pentru niciun avort. Din perspectiva seculară, legislația care apără viața umană nu poate fi totalitară. 01.08.2022 17:00
Rezoluția europeană pentru „dreptul fundamental la avort”: finalul iluziilor reformiste Acte similare au mai fost adoptate de Parlamentul European; spre deosebire de cele precedente însă, această rezoluție este deosebit de radicală prin faptul că promovează avortul ca „drept fundamental”, „fără restricții”. 11.07.2022 14:18
Viitorul demografic al umanității (I și II). Jesús Fernández-Villaverde: Nu vom fi salvați de roboți Viitorul demografic al lumii se prezintă într-un mod extrem de neobișnuit. Iar acest declin demografic nu va fi cauzat de o epidemie sau de schimbările climatice, ci, mai degrabă, de reducerea drastică a fertilității la nivel mondial. 13.05.2022 11:12
„Părinți educați, copii fericiți”? Pro Vita București: „Strategia Națională de Educație Parentală”: REEDUCARE cu pumn de fier în mănușa de catifea Strategia Națională de Educație Parentală (SNEP) intitulată „Părinți educați, copii fericiți” pusă în dezbatere publică de Ministerul Educației prevede că 8 din 10 părinți ar urma să participe la programe de educație parentală până în an 01.05.2022 15:00
Mai aveți 3 zile să vă luați bilet la concertul caritabil Școala de Meserie, prin care este sprijinită construirea unei școli de meserii pentru copiii crescuți de părintele Nicolae Tănase la Valea Plopului Arena Faptelor Bune vă invită vineri, 15 aprilie, începând cu ora 19:00, în Club Fabrica din București la primul mare eveniment Hip-Hop al primăverii. Fondurile strânse din vânzarea biletelor vor fi donate Asociației Pro Vita pentru a construi o școală 12.04.2022 22:30
Concert Caritabil Școala de Meserie pe 15 aprilie în Club Fabrica din București. Fondurile strânse vor fi donate Asociației Pro Vita pentru construirea unei școli care să-i învețe o meserie pe copiii defavorizați Vineri 15 aprilie, începând cu ora 19.00, în Club Fabrica din București vă invităm la primul mare eveniment Hip-Hop al primăverii, intitulat sugestiv „Școala De Meserie”! Ne vom bucura împreună de participarea unora dintre cei mai influ- 25.03.2022 14:00
Alexandra Nadane, de la susținerea vaccinurilor Covid produse sau dezvoltate din fetuși umani la „nu militează pentru interzicerea avortului”. Pro Vita București: „Marșul pentru Viață” – mai curat, mai uscat, mai inutil „O componentă importantă a mesajului Marșului pentru viață constă în faptul că este un eveniment apolitic și neconfesional, nu militează pentru interzicerea avortului și nu susține nici o formă de ostracizare a femeilor.” 20.03.2022 23:43
Pro Vita București: Noi date despre imunitatea post-Covid vs vaccinarea anti-Covid la copii. STUDIU NATURE Copiii dezvoltă imunitate puternică și de durată la virusul SARS-COV-2 post-infecție, potrivit unui studiu peer-reviewed publicat în „Nature” (jurnal științific de top). 30.12.2021 16:28
Proteste în mai multe orașe din Europa împotriva abuzului statului german, care i-a confiscat unei familii de români cei șapte copii. Pro Vita București și Alianța Familiilor au inițiat o petiție către șeful guvernului federal Românii au protestat sâmbătă în mai multe orașe din Germania împotriva abuzurilor autorităților germane, care i-au răpit unei familii creștine cei 7 copii, cazul familiei Furdui fiind tras la indigo cu cele ale familiilor Bodnariu sau Smicală 21.11.2021 15:00
De ce este imperios necesară abordarea prudentă și personalizată a vaccinării anti-Covid-19. Eroarea Alexandrei Nadane Colega noastră Alexandra Nadane ia o poziție neinspirată – și într-un moment prost ales – față de vaccinarea anti-Covid-19 22.10.2021 15:00
PRO VITA BUCUREȘTI salută: Texas devine primul stat din SUA care pune în aplicare legea bătăilor inimii fetale, care interzice avortul după primele 6 săptămâni de viață a fetusului O lege din Texas care interzice avorturile după detectarea bătăilor inimii fetale a intrat în vigoare miercuri dimineață, după ce Curtea Supremă și o curte de apel federală nu au dat curs unor solicitări de urgență pentru suspendarea legii 03.09.2021 23:00
Cum se lucrează la NORMALIZAREA PEDOFILIEI O colecție de articole de la Vice, parte din campania de normalizare în fața publicului larg a pedofiliei. Există și o secțiune academică a curentului pedofil, mai puțin vizibilă, care acționează constant pe urmele și cu metodele folosite de grupările de homosexuali acum 40-50 de ani. 24.08.2021 15:41
Profesorul Ilie Bădescu: Copilul sau îngerul alungat. Teroarea antinatalistă. EXCLUSIV ACTIVENEWS Modernitatea a adus în societatea omenească o filozofie antinatalistă (un adevărat furor thanaticum, o cultură a morții ilustrată de cea mai tragică și demonică pornire a maternității denaturate: uciderea pruncilor nenăscuți). 06.06.2021 21:00
UNICEF: Nu dați banii pe prostii, luați pornografie la copii În aprilie 2021, agenția ONU pentru copii, UNICEF, a publicat raportul „Digital Age Assurance Tools and Children’s Rights Online across the Globe” (Instrumente de protecție în era digitală și drepturile copilului în mediul online la nivel mondial). Documentul a provocat o îngrijorare serioasă în rândul organizațiilor pro-familie... 29.05.2021 22:40
Dacă nu vreți să fiți arestați mâine pentru că vă opuneți „schimbării de sex” a copilului Dvs citiți acest material. Uitați-vă la Canada ca să vedeți posibila Românie de coșmar. Cel puțin nu puteți spune că nu ați știut. STUDIU-AVERTISMENT Zilele trecute s-a închis la Ministerul Muncii și Protecției Sociale o pseudo-dezbatere cu privire la o lege prin care inspectoratele și școlile vor avea „experți de gen” pentru „a veghea asupra copiilor și profesorilor la egalitatea de șanse”. Acesta este doar unul dintre pașii pe care îi fac pe repede înainte activiștii ideologiei gender și transgender, ai homosexualismului și transexualismului. 21.03.2021 18:00
Apel către Comisia Europeană: maternitatea surogat constituie o formă de trafic de persoane și nu poate fi inclusă în recunoașterea reciprocă a relațiilor de familie între statele membre Pe 8 martie, de Ziua Internațională a Femeii, unsprezece ONG-uri au trimis o scrisoare deschisă Comisiei Europene împotriva proiectului legislativ de recunoaștere a „tuturor formelor de relații de familie”. 11.03.2021 09:49
Peste 8.000.000 de copii au fost uciși prin avort în România de către părinții lor și medicii care au operat avorturile, începând din 1990 și până azi. STATISTICI OFICIALE. Încă o Românie a fost ucisă din 1958 și până azi: peste 22.000.000 de prunci Am vrea să vedem aceeași vehemență ca în Cazul botezului de la Suceava și pentru cei peste 8.000.000 de prunci uciși în România prin avort începând cu 1990 cât și față de medicii care au operat uciderea lor prin avort. 02.02.2021 19:19
Embrionul – colecție de celule sau ființă umană? Unul dintre domeniile în care se evidențiază cu claritate conflicte etice determinate de progresul tehnologic este reproducerea umană asistată medical. 08.01.2021 11:45
Perspective etice asupra prostituției (feminism și Ortodoxie) Prostituția reprezintă forma de degradare a femeii și a demnității ei, transformând-o în obiect de satisfacere a plăcerii, plasând-o mai jos decât condiția necuvântătoarelor, ceea ce învățătura creștină nu admite, socotind femeia egală bărbatului înaintea lui Dumnezeu și a societății. 05.01.2021 15:45
Rezoluția europarlamentarilor necreștini împotriva Poloniei și schimbarea la față a drepturilor omului Parlamentul European a adoptat joi, 26 noiembrie 2020, o rezoluție cu caracter pur simbolic prin care acuză guvernul conservator de la Varșovia că ar fi influențat Tribunalul Constituțional al Poloniei să declare neconstituțională o lege prin care se permitea avortul eugenic 30.11.2020 12:00
Următoarea frontieră în revoluția sexuală: Copiii Sexualizarea copilăriei este următoarea frontieră a revoluției sexuale. Un lup îmbrăcat în blana de oaie a „prevenirii sarcinilor” și a promovării „stilurilor de viață sănătoase”, ea va deteriora sexualitatea umană – și va submina ceea ce rămâne din etica noastră maritală și familială, subminând civilizația însăși. 23.11.2020 15:00
Pentru "educația sexuală" în școli, Președinția României consideră părintele „un obstacol în realizarea interesului superior al copilului”. Pro Vita: Șeful statului este unul dintre agenții „noii ordini” Pe lângă faptul că minte (și înscrierea la ora de religie se face la fel, prin acordul expres al părintelui), Iohannis preia întocmai argumentele curentelor seculariste și post-marxiste din Occident. 17.11.2020 12:00
Asociația Pro Vita București, în sprijinul Poloniei: Protejarea dreptului la viață al tuturor ființrlor umane, un pilon de susținere al drepturilor omului Asociația Pro Vita București a înaintat Ambasadei Poloniei în România o scrisoare prin care își exprimă solidaritatea față de o decizie recentă a a Tribunalului Constituțional polonez, prin care se interzicea avortul eugenic în baza aplicabilității și la copiii nenăscuți a principiilor dreptului la viață și a egalității de șanse 16.11.2020 20:40
Pro Vita Bucharest, in support of Poland: protection of the right to life of all human beings, a pillar of human rights We welcome the recent decision of the Constitutional Tribunal of Poland, rendering eugenic abortion as contrary to the Constitution and thus establishing real equality under the law between people with and without disabilities or illnesses. 16.11.2020 19:20
Intelectualul român „de dreapta” față cu crima avortului Aiuritoarele dvs. opinii, acordul cu parteneriatele civile între persoane de același sex dar și cu protejarea familiei, cu un cadru legal permisiv pentru avort dar și cu valorile pro-viață, nu vin din incapacitatea de a înțelege că vă situați pe poziții care se anulează reciproc, ci din complacerea în jegul moral în care trăiește intelectualul „de dreapta” din România. 16.11.2020 14:45
Avortul eugenic, declarat neconstituțional în Polonia, țară în care avortul la cerere este ilegal. Pro Vita București a contribuit la caz Asociația Pro Vita București a anunțat, joi, pe pagina web proprie, că o inițiativă juridică poloneză căreia i s-a alăturat, referitoare la avortul eugenic în Polonia, a avut câștig de cauză la tribunalul constituțional. Astfel, avorturile eugenice devin neconstituționale în Polonia 22.10.2020 21:55