CNCAV se închide. După Gheorghiță, și Baciu spală putina. Cine plătește pentru morții vaccinați? Ministerul Sănătății a elaborat un document din care reiese faptul că CNCAV ar putea fi desființat, iar atribuțiile sale și implementarea unui nou mecanism de coordonare a vaccinării Covid vor fi preluate de minister în corelare cu Programul Național de Vaccinare 11.05.2022 14:00
Horațiu Rădulescu: „Cîțu a demisionat după discuția cu Iohannis"! Un eșalon al serviciilor este înlocuit cu alt „eșantion”! Mă gândeam la ce a ajuns în prezent să reprezinte ”peneleul”. Și pe aceeași cale se află și ”pesedeul”. În cazul acestuia din urmă, nu va mai dura chiar așa de mult. S-ar putea să-l prindă rezultatul viitoarelor alegeri, și abia apoi 02.04.2022 19:00
Ministerul Familiei, pe urmele Ministerului Adevărului: a fost înființat numărul 119 prin care copiii își vor putea denunța părinții Una dintre primele isprăvi ale Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, condus de fosta primăriță a Capitalei, Gabriela Firea (PSD), este înființarea prin ordonanță de urgență a unui număr scurt de telefon unde copiii 07.01.2022 23:10
Horațiu Rădulescu: Afacerile pandemizatului vaccinist Bogdan Chirieac. 7 episoade Dedicată lui Andrei Ionescu "fratele meu de presă", Dumnezeu să-l odihnească! Noi cei care lucrăm sau am lucrat în presă, mai ales în asta din București, încă de la începutul noii ”orânduiri democratice” de după 1990 30.12.2021 10:18
OPRIȚI BATJOCURA din vamă la adresa românilor! Oficialii amenință românii chinuiți în cozi de sute de autovehicule. Arafat, Rafila și Bote au scos Jandarmii. Iulian Capsali: Românii sunt batjocoriți de autorități cu intenția de a-i vaccina la vamă! Alexandru Rafila (PSD) îi ceartă pe românii care se întorc acasă de Crăciun pentru că îi aglomerează pe lucrătorii DSP din vămi cu îndărătnicia lor de a nu se vaccina. Cei batjocoriți la granițe sunt românii care au adus în țară mai mulți bani decât toate multinaționalele străine, în 2021. 20.12.2021 13:00
În județul Sibiu, numărul de cazuri a scăzut la un sfert de pe o zi pe alta. Care este explicația responsabililor cu numărătoarea Situație neobișnuită în județul Sibiu unde, de pe o zi pe alta, numărul de infectări anunțate de DSP a scăzut cu aproape 3 sferturi. Prefectul și reprezentantul DSP spun că cifrele erau până acum umflate din cauză că se adăugau 06.11.2021 18:50
Petru Romoșan: Criza noastră politică. De unde vine și ce o hrănește Niciodată în ultimii 30 de ani nu s-a văzut mai bine ca acum că România e condusă de Statul Profund. Incompetența, amatorismul, iresponsabilitatea, micimea unor Klaus Iohannis, Florin Cîțu, Marcel Ciolacu, Dacian Cioloș 19.10.2021 21:19
FAPTĂ PENALĂ: Vlad Voiculescu a dat datele personale ale românilor care s-au testat cu test antigen rapid pentru Covid-19 ONG-ului de tip soroșist Geeks for Democracy. DOCUMENT Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculesu, a dat accesul la datele personale ale celor testați cu teste antigen rapide către un ONG. 06.10.2021 11:00