Organizația: Seminarul „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț
Imagine iconografică: Ziarul Lumina. Fotografii, mai jos, din Pustiul Hozevei, de Monahul Filotheu Bălan

La 5 august Românii îl sărbătoresc pe Sf. Ioan Iacob Hozevitul Românul care se roagă neîncetat pentru ei. Minunea descoperirii moaștelor Sfântului în Peștera Sf. Ana din pustiul Hozevei, biografia, profețiile și o filmare cu o verișoară din satul natal

Minunea descoperirii moaștelor Sfântului Ioan Iacob de la Neamț, pomenit în calendarul ortodox la 5 august, ne este relatată de un fost ucenic al acestuia, părintele Pantelimon, întemeietor a două mănăstiri în SUA. În București există o Biserică închinată Sfântului Ioan Iacob Hozevitul

Foto: Doxologia.ro

IPS Teofan: „Prea mult ni se tot amintește de valuri care vin asupra noastră”. FOTO GALERIE cu Mitropolitul Moldovei pe Muntele Ceahlău de Schimbarea la Față

Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei ne-a îndemnat să medităm „la ceea ce se întâmplă cu viața noastră și cu viața lumii” și să avem credință că în fața oricărui val vom avea o stâncă de apărare prin ajutorul sfinților. Un îndemn la luciditate și încredințare în pronia lui Dumnezeu