Criminalul de război Wass Albert, vinovat de moartea unor români, reabilitat de procurorii brașoveni Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a emis două ordonanțe prin care, practic, criminalul de război Wass Albert, vinovat de moartea unor români și evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, 20.06.2020 17:27
TRIANON 100. Titus Corlățean susține că MAE a INTERZIS sărbătorirea Centenarului Tratatului de la Trianon, la 4 iunie: „Dacă vocea statului român rămâne tăcută în planul relațiilor internaționale, există riscul de a se auzi numai teoria cealaltă” Ministerul Afacerilor Externe a interzis organizarea oricăror manifestări de aniversare a 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon 03.06.2020 20:17
Daniel Gheorghe (PNL), apel pentru respingerea noului Cod Administrativ: Eu cred că este datoria noastră, a tuturor celor care suntem aici, să respectăm un lucru: România este stat național, suveran, unitar și indivizibil! Deputatul PNL, Daniel Gheorghe, a rostit o cuvântare înflăcărată împotriva proiectului de Cod Administrativ prin care în unele localități s-ar fi putut institui o altă limbă oficială, respectiv limba unei minorități, dacă aleșii locali ar fi dorit acest lucru. 06.05.2020 14:02
Două propuneri legislative pro-autonomie inițiate de UDMR în 2004 au fost respinse prin vot de Senatul României, în calitate de for decizional Senatul a respins, marți, în calitate de for decizional, propunerea legislativă privind Statutul autonomiei personale a comunității maghiare din România și propunerea legislativă privind Legea cadru a autonomiei personale a comunităților naționale, acte normative inițiate de foști parlamentari UDMR, în 2004 05.05.2020 19:15
Matei Dobrovie: Deputații PNL vor solicita săptămâna care vine includerea pe ordinea de zi și respingerea Noului Cod Administrativ marca UDMR Deputatul Matei Dobrovie (PNL) atrage atenția pe pagina lui de social media că UDMR a mai introdus în circuitul parlamentar și un nou proiect de Cod Administrativ care să îi favorizeze pe maghiari. Senatul l-a adoptat tacit pe 23 aprilie, dar în acest caz Camera Deputaților este for decizional. Deși în Parlament se află o lege 02.05.2020 19:00
Viktor Orban, după ce Iohannis îl acuzase pe Ciolacu de înțelegeri cu Budapesta pe autonomia secuilor: Aștept să se clarifice situația. Dacă vom fi nevoiți, vom ridica mănușa aruncată, dar deocamdată nu recomand să ne aplecăm după ea Premierul Ungariei, Viktor Orban, este nedumerit de reacția președintelui României, Klaus Iohannis, care a acuzat PSD că „se luptă să dea Ardealul Ungurilor”, în contextul adoptării tacite în Camera Deputaților a unui proiect de lege privind autonomia așa-zisului Ținut Secuiesc, act normativ respins ulterior în Senat 01.05.2020 19:15
Așa cum era de așteptat, Senatul a respins propunerea de lege care permitea autonomia „Ținutului Secuiesc”. Cum s-a declanșat o furtună într-un pahar cu apă Marți, 28 aprilie, a stârnit stupoare informația conform căreia Camera Deputaților ar fi adoptat un proiect de lege 29.04.2020 16:15
Zodia virusului și altele (VIII) Pe concetățenii UDMR-iști îi simpatizez între mai multe altele și pentru că unii ca Băsescu și Iliescu n-ar fi avut loc printre ei în veacul veacurilor. 25.04.2020 17:35
Marcel Vela, răstignit de UDMR, USR, PSD și Ponta, pentru protocolul cu Biserica Ortodoxă. Băsescu, liderul „conservatorului” PMP, jignire grosieră la adresa Ministrului de Interne Decizia Ministrului de Interne, Marcel Vela, de a semna un protocol de colaborare cu Biserica Ortodoxă Română în vederea alinării suferinței creștinilor care nu pot participa, anul acesta, la slujba de Înviere, a stârnit furia clasei politice. 15.04.2020 16:32
UDMR cere Guvernului să suspende acordul MAI - BOR pentru Paști După Andrei Caramitru și USR, și UDMR cere premierului Ludovic Orban să solicite ministrului de Interne anularea acordului cu BOR, avertizând că relaxarea restricțiilor este extrem de periculoasă din perspectiva sănătății publice și ar putea avea drept consecință o creștere drastică a numărului de infecții și decese. 15.04.2020 09:04
Protestul pentru apărarea limbii române de la Cotroceni: Klaus Iohannis a promis că NU VA PROMULGA Codul Administrativ. Mihai Târnoveanu: Este un mesaj deosebit de important mai ales pentru românii din întreaga Transilvanie Asociația „Calea Neamului” organizează, duminică, 1 martie, începând cu ora 17:00, la Palatul Cotroceni, 02.03.2020 08:26
Codul Ticăloșilor și Kígyók sziget Románia szívében - Insula Șerpilor din inima țării, gata să sugrume România I-am ținut la sân. Le-am dat lapte și drepturi mai multe decât au românii, din România, din Ungaria sau de oriunde în lume. 29.02.2020 13:36
Lovitura UDMR dată Educației: Examen de admitere la facultate în limba minorităților. Clasele cu predare în limba maghiară, desființate doar cu acordul UDMR Minoritățile ar putea să susțină examenele de admitere la orice facultate sau program de master și doctorat 12.02.2020 09:17
Klaus Iohannis a anunțat că își dorește anticipate, iar dacă partidele „nu vor înțelege”, va desemna un premier care să formeze un nou Guvern tot în jurul PNL Președintele Klaus Iohannis a anunțat că se va consulta, joi, cu partidele parlamentare, pentru formarea unui nou Guvern, după ce Cabinetul Orban a fost demis în urma moțiunii de cenzură inițiate de PSD și UDMR. 05.02.2020 18:48
Codrin Munteanu, artizanul reabilitării Crucii de pe Caraiman, înlocuit din funcție la M.Ap.N. cu Georgeta Gavrilă. Soția fostului lider al PNL Tulcea este o abonată la funcții în sistemul de stat Premierul Ludovic Orban l-a demis, luni, pe secretarul general al Ministerului Apărării Naționale, Codrin Dumitru Munteanu, numind-o în locul acestuia pe Georgeta Gavrilă, care a mai deținut funcția de secretar general în MApN până în anul 2012. 07.01.2020 21:17
Proiect: Supermarketurile și hipermarketurile cu suprafață peste 400 mp, amplasate doar în afara orașului Mai mulți parlamentari PSD, PMP și UDMR au depus un proiect de lege potrivit căruia structurile de vânzare cu o suprafață 25.12.2019 20:15
Proiect pentru combaterea antițigănismului, adoptat tacit de Senat. Pedepse de până la 10 ani pentru URA împotriva romilor, a proprietăților sau tradițiilor acestora Propunerea legislativă pentru prevenirea și combaterea antițigănismului a trecut tacit, luni, de Senat, prin împlinirea termenului pentru dezbatere și adoptare, 02.12.2019 21:13
Iohannis:„Primesc această victorie cu bucurie, cu modestie și cu încredere în România.Voi fi președintele tuturor românilor”.Dăncilă:„PSD a recâștigat încrederea celor care ne-au votat în 2016.Nu am luat în calcul să plec de la șefia partidului” Președintele Klaus Iohannis și-a anunțat obținerea unui nou mandat de 5 ani, duminică seară, în fața sediului PNL București. 24.11.2019 21:25
Rareș Bogdan, vocea profetică a lui Klaus Iohannis. Relevanța ultimelor sale dezvăluiri în contextul schimbării Guvernului Împlinirea „întocmai și la timp” a unor avertismente făcute de fostul realizator de emisiuni televizate Rareș Bogdan, aparent din direcția lui Klaus Iohannis, în ultimii ani de zile, dar și, mai nou, în perioada actualei crize politice, 25.10.2019 23:00
UDMR nu primește lecții de morală de la Băsescu, „informatorul securist” care „și-a trădat propriul partid”, potrivit lui Hegedus Csilla. „Cu acest trecut, nu poți fi decât rușinat, înroșit și tăcut. Dar Petrov nu știe de rușine” UDMR contraatacă, după ce Traian Băsescu a numit „soluția imorală la guvenare” coaliția formată din Ponta-Tăriceanu-Kelemen. În replică, Hegedus Csilla, purtătoarea de cuvânt a UDMR, îl numește pe fostul lider PD-L „Petrov, informatorul securist”, acuzându-l că „și-a trădat propriul partid” 12.10.2019 22:22
Consultări la Cotroceni pentru viitorul Guvern: Orban se propune premier, USR o ține langa cu anticipatele, UDMR visează la un prim-ministru de etnie maghiară, ALDE nu se vrea la guvernare Președintele Klaus Werner Iohannis a început vineri discuțiile cu partidele, la Palatul Cotroceni, în cadrul primei runde de consultări pentru desemnarea unui premier. 11.10.2019 14:28
Iohannis va avea guvernul său. Moțiunea de cenzură a trecut, Cabinetul Dăncilă pleacă acasă Moțiunea de cenzură depusă de PNL a trecut cu 238 de voturi pentru. Parlamentul a dezbătut și supune la vot joi moțiunea de cenzură inițiată de Opoziție, intitulată „Ca să reconstruim România, G 10.10.2019 14:40
Kelemen Hunor (UDMR), către studenții din București: Viktor Orban nu este antieuropean, nici dictator, el vede lucrurile diferit. Niciodată nu mi-a cerut nimic legat de deciziile noastre interne Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marți, la o dezbatere cu studenții din București, că are o relație bună cu șeful Guvernului Ungariei, Viktor Orban, spunând despre acesta că nu este antieuropean și că nu a influențat niciodată deciziile UDMR 01.10.2019 21:34
Situațiunea (XXXIV) *"Dacă vrăjmașul nu merită iubit” (după porunca Domnului), „oare inima mea merită s-o fac cuib al urii?” (Părintele Arsenie Papacioc). 30.09.2019 15:15
Replici dure UDMR-USR, după ce Dan Barna a catalogat ca depășit „clivajul etnic în care fiecare votează cu etnia lui” Purtătoarea de cuvânt a UDMR, Hegedus Csilla, a dat o replică, sâmbătă, afirmațiilor făcute la Târgu Mureș de președintele USR, Dan Barna, potrivit căruia România ar trebui să depășească acest „clivaj etnic” în care fiecare votează cu etnia lui 08.09.2019 02:15
Kelemen Hunor, candidat la Președinție: Ați încercat mult-mult cu președinți români, ați încercat și cu un președinte de etnie germană, acum e rândul să încercați și cu un maghiar! Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă la Băile Homorod (HR) că una dintre provocările campaniei prezidențiale este ca mesajul său să ajungă și la români și le-a transmis acestora că, pentru „a fi mai bine” în România, trebuie să încerce să aleagă și un președinte de etnie maghiară, după ce au ales mai mulți români și un etnic german 07.09.2019 19:10
UDMR acuză Ministerul Apărării: Preluarea de către MApN a Cimitirului de la Valea Uzului este ILEGALĂ Parlamentarii UDMR Tanczos Barna și Korodi Attila se declară împotriva preluării de către Ministerul Apărării a Cimitirului 09.07.2019 09:16
Analiza jurnalistului Dan Tanasă: OUG privind Codul Administrativ încalcă Constituția României și Legea nr. 282/2007 Jurnalistul Dan Tanasă a publicat vineri pe blogul său o analiză a prevederii despre folosirea limbii minorităților naționale în administrația locală, inclusă ca amendament în ordonanța de urgență a Guvernului referitoare la Codul Administrativ. 06.07.2019 20:07
Jurnalistul Dan Tanasă vrea să depună plângere penală pentru trădare națională împotriva premierului Dăncilă Jurnalistul Dan Tanasă a declarat în exclusivitate, pentru Atena 3, că dorește să depună o plângere penală pentru trădare 05.07.2019 09:51
Ordonanța Codului Administrativ, modificată la solicitarea UDMR. Limbile minorităților vor fi folosite în administrație și acolo unde acestea nu ating cota de 20% Executivul a adoptat miercuri modificări la OUG privind Codul administrativ. Astfel, autoritățile locale pot decide 04.07.2019 08:29
Kelemen, marș la turbinka! Cum vrea Hunor să transforme toată România în cimitirul de la Valea Uzului Kelemen Hunor, fost și actual ministru al Cult-Urii, poate fi acuzat lejer de amenințare și șantaj la adresa Prim Ministrului 03.07.2019 17:13
Kelemen Hunor: Crucea de piatră de la Valea Uzului este un simbol legionar, ceea ce este „inacceptabil”. Liderul UDMR amenință că va sesiza Institutul Ellie Wiesel Kelemen Hunor, președintele UDMR, acuză Ministerul Culturii că a aprobat „un simbol legionar” drept concept de artă pentru 02.07.2019 16:07
Extremismul UDMR fără mască UDMR se manifestă tot mai deschis ca organizație extremistă. 27.06.2019 11:09
Moțiunea de cenzură declanșată de opoziție a fost respinsă marți, primind numai 200 de voturi din 233 necesare Moțiunea de cenzură „Guvernul Dăncilă trebuie demis! Fără OUG-uri, fără parole de acces și fără cozi la vot” declanșată de PNL, USR, PMP, UDMR și unii parlamentari neafiliați împotriva coaliției de guvernare PSD+ALDE a fost respinsă marți de plenul Parlamentului (Camera Deputaților și Senat). Opoziția a reușit să atragă doar 200 de voturi în favoarea moțiunii de cenzură din minimum 233 necesare 18.06.2019 19:03
Insultă la adresa românilor! Statuia „Gardianul Carpaților”, incinerată de Armata Română la intrarea în Transilvania, în 1918, a fost ridicată de UDMR în Harghita fără autorizație legală Ministerul Culturii și Identității Naționale, condus de Valer Daniel Breaz, a confirmat faptul că statuia „Gardianul Carpaților 14.06.2019 08:40
Klaus Iohannis și liderii partidelor din opoziție au semnat un acord politic național pentru implementarea rezultatelor Referendumului consultativ din 26 mai Președintele României, Klaus Iohannis, și liderii grupurilor politice PNL, USR, PRO România și PMP au semnat, joi, la Palatul Cotroceni, așa-numitul „Acord Politic Național pentru consolidarea parcursului european al României”, prin intermediul căruia intenționează să transpună în legislație rezultatele Referendumului național consultativ pe teme de Justiție, desfășurat concomitent cu alegerile europarlamentare din 26 mai. 13.06.2019 21:32
UDMR votează Moțiunea de Cenzură împotriva Guvernului, ca răspuns pentru evenimentele de la Valea Uzului. Hunor reproșează Guvernului că nu a oprit manifestațiile românilor veniți de Ziua Eroilor Președintele UDMR, Kelemen Hunor, spune că Uniunea a decis să voteze moțiunea de cenzură, pentru că vrea să sancționeze „incapacitatea administrativă și politică a Guvernului în cazul Valea Uzului”. 12.06.2019 13:15
Surse: Evenimentele de la Valea Uzului au fost avertismentul nucleului germano-rusesc în privința a ceea ce i se poate întâmpla României dacă se implică în Moldova Evenimentele de la Valea Uzului au fost în strânsă legătură cu ceea ce se întâmplă peste Prut, în Basarabia, susține o sursă politică din cadrul corpului diplomatic românesc, în exclusivitate pentru ActiveNews. 10.06.2019 17:35
Daniel Ghiță, după evenimentele de la Valea Uzului: Mulți ani am suportat umilința din partea unui ONG, UDMR nu este un partid politic. Cine nu respectă România e liber să plece! Valea! Daniel Ghiță, considerat de specialiștii sporturilor de contact, cel mai bun luptător român, a răbufnit, după 10.06.2019 11:26
Un nou pelerinaj la Șumuleu Ciuc, de Rusaliile Catolice, cu steaguri maghiare și secuiești, cu participarea președintelui Ungariei, care a calificat incidentul de la Valea Uzului „blasfemiator, contrar acordurilor internaționale, profund imoral” O mulțime de credincioși, printre care și înalți oficiali ai Ungariei, a participat la Șumuleu Ciuc, sâmbătă, la pelerinajul de Rusaliile Catolice, închinat Fecioarei Maria, considerat cel mai mare de acest fel din Europa Centrală și de Est 08.06.2019 18:18