Clipul BOMBĂ care prezintă un avion rusesc SU-24M lovind pozițiile ISIS face senzație pe internet. Imaginile sunt filmate de la bordul aeronavei
Campania rusească declanșată în Siria este principalul subiect de discuție al presei internaționale
Campania rusească declanșată în Siria este principalul subiect de discuție al presei internaționale
Trupele siriene, grație sprijinul Rusiei, care de o săptămână bombardează pozițiile SI din Siria, au declanșat ofensiva terestră în centrul țării cu sprijinul aviației ruse, a declarat o sursă militară siriană.
Occidentul cu o mână trage în refugiați, cu alta le dă să mănânce. Așa a declarat președintele sirian Bashar al-Assad, într-un interviu. Assad a mai afirmat că războiul din Siria va continua câtă vreme vor fi state care vor sprijini terorismul.
De când a început criza din Siria, Occidentul și în principal, Statele Unite ale Americii
Rușii bombardează în aceste zile în Siria poziții ale luptătorilor ISIS, înarmați cu arme americane. De fiecare dată când Statele Unite au fost acuzate de asta, Washington-ul a refuzat să comenteze. Imaginile postate în primăvară pe Youtube vin să confirme sprijinul american pentru combatanții sirieni.
Campania de lovituri aeriene ruse în Siria va dura 'trei-patru luni' și se va intensifica, a anunţat vineri Aleksei Pușkov
Vladimir Putin, şeful statului rus, a declarat miercuri că bombardamentele aeriene efectuate de avioane rusești în Siria au avut o amploare limitată
După doi ani de relații încordate la maximum, a venit și momentul întâlnirii dintre Barack Obama și Vladimir Putin. Întrevederea a avut loc luni seara, la sediul ONU, în marja Adunării Generale a Naţiunilor Unite, și a durat o oră și jumătate.
Rusia acordă, în Siria, ajutor militar exclusiv armatei legitime a președintelui Bashar al-Assad, a declarat liderul rus Vladimir Putin.
Cel puțin 15 avioane ruse de tip cargo transportând echipamente și personal au aterizat în ultimele două săptămâni la baza militară din provincia Latakia.
Evenimentele din imediata vecinătate a bătrânului nostru continent se derulează cu o viteză demnă de o cauză mai bună,
Au apărut primele imagini cu tancuri rusești implicate în războiul din Siria.
Problema refugiaților/imigranților continuă să fie un subiect fierbinte în mass-media din România.
Europa nu se ocupă de cauza actualei crize a refugiaţilor, iar poporul sirian îşi doreşte securitate şi siguranţă, declară preşedintele sirian Bashar al-Assad.
Oficiali americani, citați de agenția Reuters, afirmă că Rusia a adus tancuri
Acuzată că nu a făcut nimic pentru a -i ajuta pe vecinii săi refugiați, sirienii, Arabia Saudită anunță că vrea să dea o mână de ajutor: propune să construiască în Germania 200 de moschei.
Rusia a trimis în ultimele zile două nave de desant pentru tancuri și mai multe avioane către Siria, unde a desfășurat și o mică unitate de infanterie marină.
Rebeli sirieni, cunoscuți pentru legăturile lor cu Al-Qaeda
Ministerul de Externe al Greciei a primit o cerere oficială din partea Statelor Unite
Surse militare contactate de postul Russia Today(RT) neagă că forțe ale Federației Ruse ar fi fost trimise în Siria, informează B92.
Rusia "a început intervenția militară în Siria, trimițând un contingent aerian la o bază a Armatei Siriene
Wikileaks, celebrul site fondat de Julian Assange, revine cu noi dezvăluiri. De această dată, Wikileaks dezvăluie planul Arabiei Saudite din 2012 pentru formarea unui comitet militar, alături de Turcia și Qatar, pentru dărâmarea guvernului sirian.
Cel puţin 52 de civili au fost ucişi în raiduri aeriene ale coaliţiei anti-jihadiste asupra unui sat din nordul Siriei. Anunțul a fost făcut sâmbătă de Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului,, relatează Le Figaro.