Pe 16 mai 1980, Marin Preda (58 de ani) era descoperit fără suflare pe patul camerei sale de la Casa de creație a scriitorilor de la Mogoșoaia. Mai mulți apropiați ai scriitorului au considerat că moartea lui Preda este cel puțin suspectă.
Moartea lui Cezar Ivănescu n-a fost un accident medical, ci un asasinat, copleșit fiind de cea mai mizeră acuză (inventată de Dinescu): colaborarea cu Secu. Sigură sunt că, ajuns în lumina neapropiată, Dumnezeu i-a întins dreapta și l-a împăcat.
Spirit justițiar și pedepsitor, mereu îndârjit, mereu mânios, mereu precipitat, necruțător cu impostorii, „cei care zbârcâie hârtia”, grafomani de duzină, Cezar Ivănescu a cerut confraților rigoare maximă în ale scrisului, așa cum și-a cerut-o în primul rând lui însuși, făcând din poezie un modus vivendi, un fel de a fi.
„Chipul schimonosit al violenței”, își intitula Andrei Pleșu un articol de prima pagină pentru ziarul Adevărul, fosta Scînteie a CC al PCR, pe 14 iunie 1990, cu referire la manifestanții anticomuniști și antifeseniști din Piața Universității.
