Parlamentarii Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) au propus-o pe Cora Muntean ca membru titular și pe Mara Nicolescu ca membru supleant în consiliile de administrație ale Societății Române de Radiodifuziune (SRR) și Televiziunii Române (TVR).
Nu trăiesc în catacombe, ci defilează pe scena publică. Cu siguranță ei nu au avut o mamă, o educatoare sau un mentor care să le spună că dacă-i vor suprima pe cei care nu gândesc la fel ca ei nu vor fi mai fericiți, ci vor fi doar...
„Bate câmpii”, ziceau unii. „E senil și nu mai știe ce vorbește”, spuneau alții.
Ieri, din motive care țin de stomatologie, am fost nevoită să acționez sub acoperire. Trec peste privirile pline de reproș ale unora. Bă, nebunilor, acum 5 ani pe vremea asta, dacă nu aveam mască mă dădeați la miliție.
De tânărul care a făcut voluntariat și, după serviciu, a adunat șoferi de camioane și muncitori de pe câmpuri și i-a dus la vot. Când s-a oferit a precizat de mai multe ori: Fără nicio obligație. Fără plată și fără să vă condiționez votul...
Am fost atenționată de mai multe persoane că am intrat în vizorul AI de noi, o haită care se năpustește asupra unor persoane, pe care le consideră ei, nu știu pe ce criterii, ca fiind propagandiste.
Duminică am fost la marea sindrofie a PNL, votarea lui Crin Antonescu drept candidat. În primul rând, când am plecat de acasă, după ce m-am văzut în oglinda din lift, m-am întors, că eram toată în negru, de parcă eram în doliu după democrație.
Înainte de Înviere, pe la Romană. Liniște, lume puțină. Pe lângă mine trece o tânără fredonând. Deși eram doar noi pe trotuar, m-a atins cu cotul. S-a scuzat. Vântul i-a umflat și părul negru lung și cârlionțat, si balonzaidul roșu aprins. Părea trandafirul deșertului. După câțiva pași, se oprește brusc, se întoarce, scoate telefonul din buzunar și
Vineri seara m-am întors din Târgu Mureș, unde am participat la un eveniment. M-am întors din orașul meu, unde candidează la primărie un prieten drag, unul dintre cei mai buni medici de chirurgie cardiovasculară din lume.
Nu se aplică nici proletariatului digital, că la pizza e simplu. Cu mâna. De fapt, nimeni nu mai ține cont de astfel de reguli. Chiar, v-ar fi dor de astfel de cine sau sunt prea rigide?
De multe ori m-am aflat la o răspântie. Puteam alege provocarea sau puteam să mă complac în resemnare și să dau vina pe destin.
Poliția Română are pagină de Facebook, unde se scriu tot felul de povești lacrimogene despre eroismul polițiștilor. Cum pagina are peste un milion de urmăritori, curg inimioarele.
Aștept să intru undeva și, pentru că am ajuns mai repede, m-am așezat pe o bancă în parc. De la magazinul din față a ieșit un domn, cam de 40 de ani. Are o problemă, o dizabilitate cred, că merge ajutându-se de un baston.
CoraZone. Bunica, icoana care rămâne agățată de colțul sufletului. Video-interviu cu avocatul de la Chișinău Iulian Rusanovschi, fondatorul Asociației Monumentum din Basarabia:
Regizorul Cristi Puiu și actorul Marcel Iureș, au fost printre numele reprezentative desemnate în cadrul Premiilor Academiei Române pentru anul 2020
CoraZone. Biserica, locul unde copilăria și-a făcut fortăreață Co-producție: MetropolaTv și CristoiuTv. Realizator: Cora Muntean
Dacă tot a fost înhățat Musta pentru o găinărie, să ne reamintim de teroarea pe care cioclii apocaliptici au răspândit-o. Mă bucur enorm că am scris o carte în starea de urgență. Sper ca mărturiile mele să folosească urmașilor.
Într-unul din rarele sale interviuri, regizorul Cristi Puiu a sintetizat poetic dar foarte realist stadiul în care se află România la ora actuală și poziția pe care trebuie să și-o asume românul: rugăciunea noaptea, lupta pentru alții, ziua.
Azi, la împinge tava. Un loc cu ușă strâmtă, unde urci/cobori trei trepte, la fel de strâmte. Cum s-a putut, nu asta e problema, mâncarea e bună. Dau să ies, fac un pas spre prima treaptă și mă lovește Katrina.
Datorită lui am ajuns jurnalistă. În urmă cu 29 de ani, mi-a deschis o ușă. Datorită lui am scris, acum doi ani, o carte: "Bucureștiul, sub dictatura coronavirus". CoraZone este emisiunea mea de apogeu al carierei
Curtea de Conturi anunță, într-un raport, la o primă strigare, că a descoperit nereguli de peste o sută de milioane de euro la cumpărarea de vaccinuri. Adică, cât patru bărci luate de la olandezi.
Îi spun zâmbind: „Cred că dacă ai avea ocazia, m-ai și ucide”. „Bineînțeles, fără niciun regret. Și va veni și vremea aia, că voi sunteți frâna progresului”.
Acum câteva zile, în metrou era o adolescentă care luase o poziție provocatoare. În pantaloni scurți mulați, mai mult chiloți, fata își întindea lasciv picioarele lungi până la jumătatea vagonului.
Cei care ați deschis acest text v-ați gândit, probabil, oripilați, cred, că i se face un monument lui Iohannis. Și v-a venit repede în minte, ca și mie, citatul ăla „înalt ca bradul, prost ca gardul”. Greșit, stimați tovarăși, aveți prea multă imaginație.
El strigă: „Penalo!” Nu i-am dat o poșetă in cap, m-am abținut. Adevărul este că eu chiar am fost condamnată și mulți știu asta. Pentru rasism. Mi-am luat-o pe political correctness după evenimentele de la Hădăreni.
Cu cuțitul în mână, am deschis ușa. Erau doi predicatori, ea și el, cu un maldăr de reviste în brațe. „Ce doriți?”, am întrebat eu arțăgoasă, dată fiind situația. Ăștia s-au uitat la mine cu ochii cât cepele și în momentul următor se buluceau în lift.
Am stat lângă ea și i-am dictat fiecare literă. Ea o repeta de câteva ori în timp ce scria. Și a ieșit asta: „VA ROG AJUTAȚI-MĂ! NU AM AVUT NOROC ÎN VIAȚĂ. NU AM AVUT O MAMĂ CARE SĂ MĂ ÎNDRUME!”
Azi, la un mall. Nu aveam de ce să intru, așteptam pe cineva dintr-o clădire de birouri de lângă, așa că m-am așezat pe o bordură. Au apărut doi oameni, unul tânăr, cu o mătură și un făraș, și unul mai în vârstă.
Una dintre ele plângea, celelalte încercau să o aline. Plângea încet, cu mâinile pe genunchi. I-am urmărit, vorbind la telefon, o lacrimă, de când s-a desprins de bărbie până a picurat pe mână. Am terminat intervenția și nu știam ce să fac.
Timp de o lună, voi fi mai absentă pe Facebook, în balamuc. Sunt încă sub restricții, chiar dacă pot, din nou, să scriu, vizibilitatea postărilor mele a fost redusă (ca și la ActiveNews - nota red.). O lună. Na, bine că nu m-au pus pe boabe de porumb.
Avertisment: Titlul este o capcană pentru cititorii de titluri. Doar de titluri, după care sar imediat cu un comentariu. În acest caz, aș fi acuzată că sunt pesedistă.
Când s-a clătinat, am stat în spatele lui și am întins puțin mâna spre el, dar a reușit singur. Ne-am prins amândoi de bara din mijloc și m-a întrebat ceva. Nu am înțeles și nu doar din cauza măștii. Pe care erau două urme de degete
La metrou. La Unirii. Vine trenul și nu se deschid ușile. Nici una. O tipă, fostă tocilară, acum nevastă frigidă, apasă în dușmănie butonul.
„Organizatorul centrului de vaccinare de la Palatul Copiilor, care a autorizat construirea bradului din recipiente de vaccin, precum și operatorul autorizat pentru transportul deșeurilor medicale, din același centru, au fost amendați
„Cucoană, ești o jigodie!”, i-am spus eu și am plecat să le ajung pe mamă și fetiță. M-am oprit în spatele lor. Amândouă cântau „Rățuștele mele”. Am zâmbit și m-am întors din drum.
Azi am trecut de două ori prin parcul Bazilescu și m-am întâlnit cu doi oameni care mătură. Prima dată, am dat de ei pe o alee. Cel mai în vârstă stătea pe un dîmb lângă măturoiul verde neon și cel tânăr mătura
Mâine nu, că-s negocieri, dar poimâine mă pregătesc că sigur vine alaiul, în frunte cu Iohannis, în Chitila.
Am scăpat de congresul PNL, care a fost hitul acestei veri. Ce congres? A fost ca la măcelărie, dar nu-i treaba măgarului de unde beau oile apă. Și nici sinuciderea unui partid nu-i treaba poporului. Poporul e cu necazurile lui, care, toate se rezolvă ca-n basme, dacă vin banii de la Bruxelles.
„Un imn sarcastic și macabru închinat poliției secrete sovietice, care a împiedicat răspândirea ciumei, dezvăluind însă măsura imensă în care otrăvise deja societatea." Cred că așa va fi și cu cei care vor supraviețui terorii care va urma, vor spune ușurați: „A fost doar virus”. Și vor refuza să povestească despre teroarea psihică, despre trădări, despre chinuri...
În fața mea mergea o mamă sărmană cu copilul, o fetiță cam de 3 ani. Mergeau încet, dar am rămas în spatele lor. (Dacă nu ne grăbim ca disperații și dacă ridicăm ochii din telefon, putem vedea la orice pas o poveste, despre care am spune că e inventată dacă o auzim de la alții).
