Persoane: Cornel Nistorescu
Băsescu, Dosarele și Nagîț

CAZUL BĂSESCU ȘI CNSAS: Fraudă sau disfuncționalitate? Cornel Nistorescu: Pentru Germina Nagîț și pentru toți cei implicați în dosirea probelor din dosarul lui Traian Băsescu, reproduc un paragraf de lege care ar trebui să-i pună serios pe gânduri

ActiveNews a sesizat Colegiul CNSAS cu privire la ilegalitățile relevate de directorul Cotidianul încă de acum 6 (șase) zile și de abia așteptăm să primim răspunsul legal înainte de a sesiza Parchetul General privind tăinuirea unor

VLAD VOICULESCU, DIPLOMA SAU DEMISIA! Trei jurnaliști de investigații și un director de ziar îi cer Ministrului Sănătății să arate Diploma de Master și nu o Notificare bătută la mașină. Se solicită și sprijinul DNA și al Ministerului Educației

Din 25 noiembrie 2020, când jurnalistul de investigații Bogdan Tiberiu Iacob a prezentat misterele prin care Vlad Voiculescu a avut o cariera explozivă în străinătate și în țară, fără a avea studiile necesare, și până astăzi, 16 februarie, Ministrul Sănătății (pentru a doua oară) nu a fost în stare să-și prezinte Diploma universitară.

Foto: infobrasov.net

Jurnalistul Cornel Nistorescu, despre stoparea ediției filatelice dedicate Centenarului Tratatului de la Trianon: Este vorba de un ordin dat de la nivel înalt, nu de o inițiativă stupidă a unui director de la Romfilatelia

Retragerea emisiunii de timbre dedicate de Romfilatelia aniversării Centenarului Tratatului de la Trianon, document prin care puterile învingătoare din Primul Război Mondial recunoșteau Unirea Ardealului cu Regatul României, precum și contestarea la CCR de președinte a Legii privind Ziua Trianonului și directiva primită de MAE

Foto: Știrileprotv.ro

Cornel Nistorescu: Condamnarea lui Liviu Dragnea, indiferent pe câți a răcorit, este o operațiune europeană și de servicii secrete românești, făcută cu mâna Binomului și a justiției de la vârf, din țara noastră

Jurnalistul Cornel Nistorescu a scris joi într-un editorial publicat în ziarul Cotidianul că momentul „preluării de către stat” a insulei Belina din județul Teleorman nu are legătură cu grija pentru ecologie sau justiție, ci reprezintă un spectacol politic menit „să facă un eveniment din ce nu era o știre”, mascând astfel incapacitatea