Luminița Arhire: RETROSPECTIVA ROMANȚATĂ A UNUI AN DE PANDEMIE ȘI COABITARE (I) Ianuarie-martie 2021 Specialiștii în obstetrică, mânuitori ai forcepsului potrivit instrucțiunilor silabisite din cartea tehnică a nașterilor căznite, au fost Klaus și Ludovic. Dăcât că în timp ce Ludovic se făcea că-l extrage, dar, de fapt, se străduia să-l împingă înapoi 29.12.2021 07:46
HOTELUL POPORULUI. La o săptămână după protest, un cetățean a ocupat Parlamentul. Jandarmii l-au descoperit abia dimineața. Ce va spune presa care instiga la represalii? Ce n-au reușit unii dintre protestatarii anti-certificat Covid din 21 decembrie, care au sărit gardul Casei Poporului dar au fost adunați de jandarmi de printre copaci și conduși cu binișorul spre ieșire, a reușit un cetățean irlandez rătăcit 27.12.2021 18:34
Primarul USR Gabriel Pleșa s-a întâlnit cu ambasadorul Federației Ruse, fosta URSS, dar G4 Media a uitat de la ce partid e. VERIFICAT ACTIVENEWS Câteva zeci de primari și viceprimari ai unor localități din România, precum și antreprenori români și ruși, s-au întâlnit vineri cu ambasadorul Rusiei, Valeri Kuzmin, pentru a discuta despre „oportunități de cooperare bilaterală”, întâlnirea 16.12.2021 23:00
Deontologia, bat-o vina! G4Media infectat de virusul minciunii pe toate canalele. FOTO-MINCIUNA ZILEI Propagandiștii G4Media: De ce să prezinți violențele declanșate de persoane de la periferia Bucureștilor în Piața Unirii cu fotografii chiar de la locul manifestărilor respective și cu persoanele violente în cauză când poți să prezinți un miting pașnic anti-restricții din Piața Universității? 09.12.2021 01:00
8 decembrie: Ziua Constituției încălcate a României. Mesajul avocatei Marina-Ioana Alexandru: SUNTEM CU OCHII PE VOI! SUVERANITATEA și LIBERTATEA SUNT și PUNCTUM La aniversarea Zilei Constituției în Parlament s-a cerut de către forțele politice trădătoare ale României nici mai mult nici mai puțin decât revizuirea ei. Cum? În ce sens? Păi pe ici-colo, prin părțile esențiale. După cum am avertizat deja: Guvernul Ciucă debutează cu un atentat la siguranța națională: regionalizarea României 08.12.2021 01:00
Colecția de insulte și amenințări la adresa marii majorități a României, nevaccinate: de la teroriști și analfabeți funcțional la negaționiști și analfabeți religios. Obligativitatea vaccinării ascunsă în declarații Se folosește de diverși vectori ai comunității de împărtășanie cu serul experimental clișeul că cei care resping vacinarea forțată se opun științei și medicilor. Nimic mai fals! Sunt sute de medici din România care se împotrivesc vaccinării Covid și vaccinării obligatorii deghizate sau nu, mari somități pe plan național și internațional 22.11.2021 18:30
SPIRALA S-A DESTRĂMAT. Scor zdrobitor în Parlament: Guvernul Cioloș nu a primit voturile necesare pentru a fi investit Guvernul Cioloș a reușit să strângă doar 88 de voturi din cele 234 de voturi necesare. 20.10.2021 08:25
Dan Barna și alți trei candidați de la USR, propuși de Dacian Cioloș pentru noul guvern, au primit AVIZ NEGATIV la audierile de azi Dan Barna, propus de USR pentru funcția de ministru al Afacerilor Externe, a primit astăzi aviz negativ din partea comisiilor de specialitate 19.10.2021 13:00