Dan Negru trage un semnal de alarmă: ”Analiștii financiari” care anunță apocalipse încasează de la televiziuni între 1000-2000 euro /lună Omul de televiziune Dan Negru anunță că analiștii financiari care prezic crize și dezastre și care sperie populația încasează bani grei pentru aparițiile pe TV. El spune că sumele se ridică și la ordinul miilor de euro, iar ținta anunțurilor alarmiste sunt pensionarii săraci 21.03.2023 16:55
Bătaie de joc la adresa unui mare artist: Nicu Covaci, fondatorul Fenomenului PHOENIX, a fost respins de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, dovedindu-se încă o dată cât de limitate sunt astfel de organizații, ca USR sau CMR Încă o dată se dovedește cum astfel de organizații provenite din vechiul regim comunist rămân ancorate în sistemul și mentalitatea de tip securistic, asemenea Uniunii Scriitorilor din România (USR) sau a Colegiului Medicilor din România (CMR) 14.03.2023 23:22
Dan Negru, reacție acidă în scandalul caselor de marcat: Noi suntem roboții cu capul plecat pentru că ceea ce permiți o dată va continua și altă dată Dan Negru revine cu o nouă postare pe tema scandalului Auchan. Acesta spune că adevărata dramă e de fapt cât câștigă un casier de la Auchan sau orice alt supermarket și nu desființarea acestor posturi 09.03.2023 18:20
Dan Negru, reacție acidă la proiectul promovat de Klaus Iohannis: Succesul în viață îl câștigi urcând pe scări și nu cu liftul norocului. Asta trebuie să explice România Educată Realizatorul TV Dan Negru dă de pământ cu Klaus Iohannis, despre care spune că promovează în zadar proiectul România Educată câtă vreme în România nu există o legislație care să interzică reclamele la jocuri de noroc 27.02.2023 16:25
Dan Negru: Ați auzit de Canalul Bîstroe? Bucurați-vă de fotografiile din Delta Dunării. Vor fi prețioase! Cunoscutul jurnalist Dan Negru, atent la ce ni se întâmplă, a emis câteva observații-avertisment care e bine să ajungă la cât mai mulți români, motiv pentru care le reproducem și noi aici: 24.02.2023 07:30
Dan Negru despre o emisiune memorabilă cu Vadim: No gata, no hai! Vadim nu mai e... Cum e țara?, întreabă prezentatorul care mai consideră că Johann Strauss nu trebuie boicotat la pachet cu guvernanții Austriei Țin minte povestea unui revelion memorabil . Cel din 2012! Când l-am invitat pe Vadim Tudor, m-a refuzat. Apoi, după câteva zile m-a sunat . "Puștiule, vin!" 28.12.2022 16:40
Dan Negru despre neacceptarea României în Schengen: Nu austriecii sunt vinovați. Nici olandezii. A fost eșecul unor diplomați, politicieni slab pregătiți, fără studii pentru meseria asta Dan Negru a oferit într-o postare o perspectivă diferită de cea vehiculată în presă de-a lungul zilei 08.12.2022 19:20
Dan Negru: Fotbalul dă foc Europei... KOSOVO vs ROMÂNIA Am avut ghinionul acu' niște ani să rămân blocat câteva ore in vama dintre Macedonia și Kosovo pentru că aveam pașaport românesc și vameșul mă tachina spunându-mi că România nu există. 11.10.2022 09:15
Dan Negru: SFÂRȘITUL LUMII A MAI FOST! Cunoscutul om de televiziune Dan Negru ne oferă azi o zicere care merită să devină Declarația Zilei: 27.07.2022 21:30
Dan Negru intră în mișcarea de protest de la pompele de benzină: Am pus și eu motorină de 1,4 lei ca să le arăt celor lacomi că cel mai greu este să iei puțin atunci când poți să iei mult. FOTO Proteste față de prețurile exagerate la benzină și motorină au avut loc la mai multe benzinării din întreaga țară. Unele stații de benzină au fost blocate sau șoferii au alimentat de un leu sau doi. 18.06.2022 14:00
Cornelius Florin: Guru și guriștii De ce nu ne merge bine? Păi cum se ne meargă bine când conducătorii țării și persoanele publice își fac poze cu guru, în loc să fie în biserică? Cum să ne meargă bine când ne facem selfie-uri cu guru în loc să fim în fața Crucii pe care este răstignit Cel ce a venit în lume ca să te mântuiască. 23.04.2022 17:38
Dan Negru oferă o altă explicație privind lungimea mesei dintre Macron și Putin Realizatorul TV Dan Negru a găsit o posibilă altă explicație a mesei dintre Putin și Macron de la vizita recentă a vaccinistului francez la Moscova. Fiind o vizită ocazionată de tensiunile Rusia - SUA pe tema Ucrainei, noi am 09.02.2022 17:00
Dan Negru, mesaj dur despre Fritz și ai lui: Zilele astea în Timisoara se inchid școli din cauza frigului din clase! Când se închid școli, se deschid pușcării! Dan Negru se revoltă după ce actualul primar USR al Timișoarei a aruncat orașul în haos și frig. După ce a provocat înghețul în spitale, inclusiv în materinități, iresponsabilul Fritz, provenit din laboratoarele extremiștilor de stanga germani, a băgat și școlile în criogenie. 28.01.2022 12:13
Omagiu adus fiicei lui Radu Gyr, Simona Popa-Gyr, de Dan Negru și Mănăstirea Paltin Petru Vodă Cunoscutul om de televiziune Dan Negru a ținut să-și aducă omagiul său la plecarea la Ceruri a fiicei Poetului Închisorilor, Radu Gyr, doamna Simona Popa - Gyr, trecută la cele veșnice vineri, 25 iunie 2021. Anul acesta, pe 10 octombrie, fiica poetului-martir ar fi împlinit 90 de ani. 27.06.2021 17:56
Amalia Bellantoni, la cuțite cu dictatura Covid. Protestatara anti-restricții intervievată de Cristian Botez pentru Impact.ro Luni de zile, de la începutul acestui an, la mai toate protestele de stradă, dar și în emisiuni de televiziune, talkshow-uri și buletine de știri, o femeie blondă, frumoasă și micuță s-a făcut remarcată printr-o prezență puternică, foarte vocală, plină de patos, care își exprimă revolta față de autoritățile care au adus industria HORECA... 23.06.2021 18:04
Dan Negru invocă protecția datelor cu caracter personal, sunat fiind de necunoscuți după ce și-a lăsat numărul la un restaurant, în eventualitatea unei anchete epidemiologice Prezentatorul de televiziune Dan Negru a atras atenția că datele personale (nume, număr de telefon) cerute de personalul restaurantelor în vederea unei posibile anchete epidemiologice nu sunt stocate în condiții de confidențialitate. El a povestit marți pe Facebook că a fost sunat pe telefonul personal de tot felul de „copii” 15.09.2020 23:30
Dan Negru, despre participarea la hramul Cuvioasei Parascheva: „Degeaba întâlnești un om mereu în timpul anului, dacă nu-i duci flori chiar de ziua lui” Prezentatorul de televiziune Dan Negru a declarat, în exclusivitate pentru portalul Doxologia, că face un popas la Catedrală ori de câte ori trece prin capitala Moldovei, dar mai ales pe 14 octombrie, de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, când participă la pelerinajul de la Iași. 13.10.2019 00:27
100 de ani de la Marea Unire. Dan Negru, comentariu amar despre cum arată azi casa lui Brătianu, omul care a contribuit decisiv la Unirea din 1918: O ruină printre gunoaie! Cu doar câteva zile înainte de Centenar, Dan Negru a făcut publică o înregistrare video în care le-a arăta 27.11.2018 17:48
Dan Negru, în apărarea Mitropolitului Ioan al Banatului: La acuzații, el întoarce și celălalt obraz, încălcând regulile de marketing și PR Așa cum s-a putut observa în ultimele zile, susținătorii Referendumului pentru Căsătorie și cei care au votat, 11.10.2018 20:18
Dan Negru și Ovidiu Cuncea au prezentat Festivitatea de deschidere a ITO 2018 de la Sibiu Dan Negru și Ovidiu Cuncea au fost doi dintre amfitrionii ceremoniei de deschidere a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși 2018 de la Sibiu. 07.09.2018 17:59
Moment emoționant la emisiunea Next Star: O fetiță abandonată la naștere, adoptată de măicuțele de la mănăstirea Mărcuș, a impresionat juriul bătând toaca, lemnul ce vibrează a credință Alexandra Șerban a reușit să aducă lacrimi în ochii publicului și ai juriului într-un show difuzat sâmbătă seara la Antena 1 22.07.2018 18:07
Dan Negru: „Cel mai mult la o femeie admir faptul că e mamă! Nu dau doi bani pe femeile care își sacrifică viața de mamă pe cea de business” „Nu cred în reîncarnare pentru că sunt creștin - ortodox. Cum ar fi să mă reîncarnez în ariciul meu de la buzunar?" (Dan Negru) 29.04.2018 07:50
Dan Negru, oripilat de filmul „românesc” ce a câștigat Marele Premiu de la Berlin: Filme ieftine cu curve si înjurături vândute fraierilor drept artă. Deputatul Daniel Gheorghe: Aceste premii se dau pe criterii pur ideologice Pelicula ”Nu mă atinge-mă”, de Adina Pintilie, a câștigat Ursul de Aur la Festivalul de Film de la Berlin. De asemenea, filmul a câștigat și trofeul pentru cel mai bun lungmetraj de debut. 25.02.2018 14:21