Șase localități ilfovene au primit încă 7 zile „supliment” de carantinare, chiar în ajunul alegerilor parlamentare Chiar dacă duminica alegerilor parlamentare oferă o iluzorie libertate de mișcare tuturor cetățenilor, carantinarea localităților ilfovene Corbeanca, Dobroești, Măgurele, Mogoșoaia, Otopeni și Popești-Leordeni a fost prelungită chiar în ajun cu încă o săptămână 05.12.2020 22:39
Obligativitatea purtării măștilor în spațiile DESCHISE, altele decât cele comerciale și locurile de muncă, ESTE NELEGALĂ și poate fi UȘOR CONTESTATĂ în instanță. Ce spun specialiștii în Drept În urma instituirii obligației de a purta mască de protecție și în aer liber în mai multe orașe din țară, am fost curioși să vedem dacă acest „next nevel” al restricțiilor pe care pedalează „autoritățile” are sau nu bază legală și ce pot face aceia care vor fi amendați pe stradă pentru lipsa măștii. 23.10.2020 22:00
Marcel Ciolacu: Exclus ca PSD să voteze o prelungire a stării de alertă, în forma ultimelor zile. Exclus continuarea procedurii de achiziții fără licitație sau angajări prin derogare de la lege PSD, ALDE și Pro România au anunțat deja că nu vor vota în Parlament pentru prelungirea stării de alertă. Nici UDMR 11.06.2020 15:50
Contractele de telefonie, internet și alte utilități vor fi încheiate DOAR în lei. Proiectul de lege care protejează românii de fluctuațiile euro, adoptat de Senat. Senator: „De prea mult timp, noi plătim toată valoarea devalorizării multinaționalelor” Contractele încheiate pentru prestările de servicii sau pentru furnizarea de utilități vor fi exprimate numai în moneda națională, în cazul firmelor din România. 30.04.2020 11:53
Senatorul Daniel Zamfir vrea să schimbe toate contractele pentru prestarea de servicii sau pentru furnizarea de utilități: Fără euro! Doar în moneda națională Un proiect de lege inițiat de senatorul Daniel Zamfir ar putea ajuta românii să scoată mai puțini bani din buzunar atunci când fac contracte cu operatori 04.03.2020 21:05
Senatorul Daniel Zamfir, cinci întrebări-cheie pentru premierul desemnat, Florin Cîțu Senatorul Daniel Zamfir cere public premierului desemnat al României, fostul ministru al Finanțelor, Florin Cîțu, să lămurească unele chestiuni pe care, în mandatul de șef peste Finanțe, 27.02.2020 14:26
Guvernul intenționa să șteargă prin OUG datorii de 300 de milioane de euro ale băncilor Raiffeisen și BCR. Raiffeisen Bank are legături cu propaganda anti-românească din Ardeal, la care este conectată și un important lider PNL Marți seară, fostul ministru al Muncii din vremea PSD, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat pe facebook că Guvernul 05.02.2020 09:51
Florin Cîțu împrumută 5 miliarde de lei de la bănci numai în februarie. Chemat să dea explicații în Comisia economică din Senat, ministrul Finanțelor dă cu flit și cere audierea lui Dăncilă și Grindeanu Ministrul Finanțelor Florin Cîțu a redeschis luni o emisiune de titluri scadentă în septembrie 2031 și s-a împrumutat cu 202 mil. lei peste nivelul 04.02.2020 13:13
Avocatul Gheorghe Piperea anunță că va promova o lege împotriva împrumuturilor pe care le contractează ministrul Finanțelor: „Nu vreau să îi mai permit acestui trader exaltat să joace la poker viitorul acestei nații” Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat, luni, că mai mult de jumătate din împrumutul 28.01.2020 10:34
Daniel Zamfir anunță că ministrul de Finanțe va fi chemat în Comisia economică pentru împrumutul de aproape 7 miliarde de euro în doar două luni de guvernare: „Ministrul#praf a scăpat boii! Ce a făcut cu banii imprumutați până acum?” Florin Cîțu, ministrul de Finanțe în guvernul Orban, a fost citat să se prezinte la Comisia de Economică din Senat. Senatorul Daniel Zamfir 23.01.2020 08:48
Pensionarii, lăsați fără bani din cauza bâlbelor Guvernului. Senatorul Daniel Zamfir: „Asta-i ticăloșie! Cum să întârzii mai mult de două săptămâni plata pensiilor și să motivezi că a fost închisă O ZI Trezoreria? În bula hastagistă, subiectul nu există” Jumătate de milion de pensionari nu și-au primit, încă, banii pentru această lună și trebuie să mai aștepte până pe 20 ianuarie 15.01.2020 16:44
Jurnalistul Cornel Nistorescu: Joacă Ludovic Orban un rol sau acordă o consultanță împreună cu Dumitru Dumbravă? Știe bine Ludovic Orban unde lucra? Ludovic Orban, actualul premier al României, figura ca angajat al cabinetului de avocatură „Doru Trăilă și Asociații”, față de care presta prin telefon consultații juridice, fără a fi calificat în Drept, arăta senatorul Daniel Zamfir în urmă cu o săptămână, citând o informație scăpată de Cristina Trăilă 04.11.2019 22:59
Daniel Zamfir despre un „ALDE la răscruce”: De ce sunt mai frecventabili Ponta-Tudose-limbric? Cum să înțeleg acum această logodnă cu instrumentele statului paralel? Liderul senatorilor ALDE, Daniel Zamfir, pune sub semnul întrebării alierea formațiunii sale cu partidul lui Victor Ponta, sp 02.09.2019 13:14
Liderul senatorilor ALDE, după ce un militar american a leșinat lângă Iohannis: „Reacțiile astea îl arată pe președinte exact așa cum e. Gol. Nici trei vizite la Trump nu vor șterge imaginea asta” Lipsa de reacție a președintelui, după ce un miliar american a leșinat la doi pași de locul în care Iohannis susținea un discurs, 16.08.2019 14:54
Daniel Zamfir, după ancheta ROBOR: Un milion de familii au plătit rate mai mari la bănci. După 2010, ROBOR-ul nu a reflectat realitatea din piață, a crescut și a scăzut în funcție de cum dicta BNR Liderul grupului ALDE din Senat, Daniel Zamfir, a declarat pentru stiripesurse.ro, după finalizarea anchetei 11.04.2019 08:38
Raiffeisen Bank amenință că pleacă din România. Reacția senatorului Daniel Zamfir: Dacă ne amintim practicile înșelătoare pentru care au fost sancționați de ANPC, eu le aș ura „Drum bun, cale bătută!” Crede cineva că pleacă vreun câine de la măcelărie? Senatorul ALDE Daniel Zamfir a postat un comentariu pe Facebook, ca reacție la anunțul recent al Raiffeisen Bank 15.03.2019 08:45
Mugur Isărescu, audiat în Parlament: ROBOR-ul nu a fost manipulat, poate fi stabilit doar între bănci, dar nu este o înțelegere de tip cartelar Schimb dur de replici în Parlament între senatorul Daniel Zamfir și guvernatorul BNR Mugur Isărescu 12.02.2019 14:45
Senatorul ALDE, Daniel Zamfir, a făcut publice documente în care reiese că fostul economist șef al ING Bank afirma că „ROBOR este o înțelegere între bănci”. BNR a fost complice? Senatorul ALDE, Daniel Zamfir, a făcut publice documente care arată cum fostul economist șef al ING Bank 30.01.2019 13:02
BNR anunță că nu va participa la discuțiile din Parlament pentru a explica creșterea indicelului ROBOR Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, declară că BNR nu va participa la discuția din Comisia Economică din Senat, „Se poate găsi un cadru mai adecvat acestei întâlniri decât cel creat de dl. Zamfir”, a declarat Suciu 29.01.2019 11:04
Senatorul Daniel Zamfir continuă cruciada cu băncile: „Indicele ROBOR, la care sunt calculate ratele românilor care au credite în lei, este aranjat, trucat printr-o înțelegere între băncile comerciale, cu știința BNR”. Reacția Băncii Naționale Parlamentarul ALDE, Daniel Zamfir, susține că indicele ROBOR este trucat cu știința BNR și vrea să îl cheme la audieri pe Mugur Isărescu 21.01.2019 14:43
Senatorul Daniel Zamfir anunță audierea lui Mugur Isărescu, marți, în Senat: BNR ne informează că opt bănci straine care operează în România au avut o strategie să mențină România în stare de subdezvoltare economică Acuzații extrem de grave au fost lansate în spațiul public zilele trecute de BNR, potrivit cărora „opt bănci străine care operează 17.12.2018 14:31
Senatorul Daniel Zamfir nu înțelege de ce prețul benzinei la pompă este DUBLU față de 2008, deși prețul barilului a scăzut la jumătate din cât era acum 10 ani: E momentul sa oprim jecmănirea românilor sub umbrela economiei de piață! Senatorul Daniel Zamfir se întreabă cum este posibil ca prețul benzinei la pompă să fie dublu față de 2008, deși costul barilului a scăzut la jumătate față de aceeași perioadă. 05.12.2018 15:57
Legea dării în plată se modifică din nou. Cum sunt afectați românii cu credite La doi ani de la intrarea în vigoare a dării în plată, inițiatorul legii vine cu modificări. Pentru că mii de dosare a 08.11.2018 17:15
Senatorul ALDE Daniel Zamfir despre imaginile cu femeia-jandarm bătută: Seamănă izbitor cu scena din martie 1990, când la Târgu Mureș a fost linșat Mihăilă Cofariu. Iohannis condamnă ferm intervenția brutală a Jandarmeriei?!? Imaginile cu femeia-jandarm linșată de protestatarii violenți din Piața 11.08.2018 09:44
Finalul dezbaterilor privind plafonarea dobânzilor conturează morala poveștii Pornind de pe poziții ireconciliabile, reprezentanții majorității parlamentare și ai mediului financiar (plus susținătorii săi politici) 09.05.2018 13:07
Proiectul senatorului liberal Daniel Zamfir privind plafonarea dobânzilor la credite, aviz favorabil la Senat Senatorul liberal Daniel Zamfir a anunțat că legea care plafonează dobânda în cazul creditelor a fost aprobată în cadrul comisiilor reunite 20.02.2018 14:12
Senatorul Daniel Zamfir, mazilit de la șefia Comisiei economice Senatorul PNL Daniel Zamfir a fost schimbat joi dimineață de la conducerea Comisiei economice 02.02.2018 16:37
Formularul 600. Ministrul de finanțe și șefa ANAF, convocați la Senat pentru a da explicații Senatorul PNL Daniel Zamfir a solicitat prezența ministrului Finanțelor, Ionuț Mișa, și a președintelui ANAF, Mirela Călugăreanu, în Comisia Economică 19.01.2018 19:44
Jurnalistul Marius Ghilezan: În Ungaria, guvernul Viktor Orban a mărit redevențele la 30% / La noi, premierul l-a demis pe șeful ANRM care emisese un ordin prin care companiile ar fi plătit redevențe mai mari Senatorul PNL Daniel Zamfir se întreba, recent, într-o postare pe Facebook ce interese apără premierul Mihai Tudose luând decizia de a bloca ordinul 12.01.2018 13:06
Senatorul Daniel Zamfir, atac la premierul Tudose: Până când îi veți mai acoperi pe cei care exploatează resursele țării și nu plătesc redevențe? De 10 ani, numai la gaze, cei care exploatează plătesc cam jumătate din cât ar trebui să plătească Statului Până când îi veți mai acoperi pe cei care exploatează resursele țării și nu plătesc redevențe?. Așa se întreabă senatorul PNL 11.01.2018 10:43
Senatorul PNL Daniel Zamfir anunță dezvăluri incendiare, cu documente, care probează ilegalitățile conducerii BNR Se prefigurează un scandal imens în lumea politică și a sportului. Senatorul PNL Daniel Zamfir amenință cu dezvăluiri fără precedent 17.12.2017 22:14
Ludovic Orban îl amenință pe Daniel Zamfir că va fi EXCLUS din PNL dacă susține plafonarea dobânzilor bancare! Ludovic Orban l-a avertizat pe Daniel Zamfir că dacă va mai avea inițiative legislative care nu sunt susținute de partid ci „de consilierul premierului Tudose" va fi exclus din PNL. 08.12.2017 19:47
Daniel Zamfir pregătește o lege dură pentru bănci: să NU poată acorda credite la o dobândă mai mare de 2.62% Daniel Zamfir, autorul unor proiecte de legi cum ar fi Darea în plată sau Legea conversiei, dorește limitarea dobânzilor cu care băncile dau credite la 2.62%. 07.12.2017 19:37
Senatorul PNL Daniel Zamfir face acuzații GRAVE: Peste jumătate din firmele străine care exploatează resursele naturale ale României NU au plătit niciun leu din redevențele datorate statului român. Agenția Națională a Resurselor Minerale, COMPLICE Senatorul PNL, Daniel Zamfir, a făcut acuzații foarte grave atât la adresa statului român, 07.12.2017 11:02
Suma pe care recuperatorii de creanțe o pot cere debitorilor ar putea fi plafonată. Daniel Zamfir: „Consumatorii sunt executați silit, adică sunt scoși din casă, apoi casa vândută la prețuri derizorii” Suma pe care societățile de recuperare a creditelor o pot solicita debitorilor ar putea să fie plafonată la dublul sumei pentru care a fost preluată creanța de la bănci. 28.11.2017 18:46
Daniel Zamfir, intrigat de participarea la proteste a lui Dacian Cioloș și a Ralucăi Prună: „Știu foarte bine ce au făcut cei doi pentru băncile străine și împotriva românilor. Niște looseri încearcă să se suie și ei pe un val” Protestele împotriva legilor justiției au mobilizat și oamenii din opoziția politică. 06.11.2017 12:25
Daniel Zamfir, atac la adresa șefului Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi, lăudat la Bruxelles: „Este un trădător de țară!” Președintele Comisiei Economice din Senat, liberalul Daniel Zamfir, a lansat un atac dur la adresa președintelui Autorității de Audit... 17.10.2017 07:07
Un senator acuză: Șantajul la Guvern, „secretul longevității lui Mugur Isărescu la conducerea BNR” Senatorul sugerează că Mugur Isărescu s-ar afla de mai bine de două decenii la conducerea BNR datorită unor practici controversate ale băncii centrale în relația cu Executivul. 02.10.2017 21:00
Daniel Zamfir: Băncile cu datorii ar fi trebuit ori să aducă bani de acasă, ori să fie dizolvate. Doarme liniștit dl Isărescu când știe că timp de 10 ani pentru fiecare litru de motorină noi românii am plătit 10 cenți numai ca să acoperim gaura Bancorex? Un număr de 31 dintre cele 46 de bănci din România sunt pe pierdere și doar 15 bănci au plătit impozit pe... 07.08.2017 09:05
Din 46 de bănci din România, 31 declară că sunt pe pierdere. Artificiul prin care evită plata impozitului pe profit. Avertismentul lui Ionuț Mișa: „Nu vom mai tolera așa ceva. România nu este o țară de mâna a treia”. Daniel Zamfir, acțiune de URGENȚĂ Un număr de 31 dintre cele 46 de bănci din România sunt pe pierdere și doar 15 bănci au plătit impozit pe profit în ultimii 5 ani... 03.08.2017 22:50