Ucraina, Republica Moldova, Transnistria, „țarul” Vladimir Putin – teme neclarificate Ucraina e o țară foarte întinsă din Europa Orientală care se mai ține încă pentru o vreme în câteva pioneze. Și are un președinte artist de comedie 11.03.2021 19:01
Trei drumuri care duc la Credință. In memoriam Horia Stoicanu Horia Alexandru Stoicanu din București, născut pe 29 septembrie 1949, nepot al lui Vasile Emanoil - comandant în Armata Regală a României în al Doilea Război Mondial -, este un scriitor și cantautor român a cărei operă e pe cât de prolifică și valoroasă, pe atât de puțin cunoscută publicului larg. 29.09.2020 01:10
Omul care a adus în România Integrala Manuscriselor Dimitrie Cantemir: Liiceanu a devenit, fiind în structura sa, procurorul de serviciu al României. Are 80 de ani de viață și 50 de ani de plagiat Directorul Editurii Humanitas, Gabriel Liiceanu, este o prezență continuă în mass-media, oferind privitorilor opiniile sale pe orice subiect. 22.02.2018 15:15
Acad. Ioan Aurel Pop, despre îndobitocirea generațiilor viitoare prin eliminarea culturii naționale și generale din educație: Nu știu ce/cine este „Făt-Frumos din lacrimă”, nu mai știu ce să creadă despre Mihai Viteazul, dar știu sigur de Pokemoni Prof. Univ. Dr. Ioan Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai a susținut o cuvântare despre importanța 16.01.2018 15:30
Tradiții de Anul Nou: Plugușorul, Sorcova, mersul cu Capra sau Ursul. Unele obiceiuri apar menționate prima dată în “Descrierea Moldovei”, de Dimitrie Cantemir Momentul trecerii în noul an este însoțit de o serie de obiceiuri și tradiții 30.12.2016 17:15
Emigrantul ca armă politică împotriva țării de origine Valul de migratori care au speriat Europa i-a determinat pe liderii politici din Est 25.01.2016 08:13
Cum a reuşit Constantin Brâncoveanu să facă politică şi cultură mare într-un context geopolitic virulent, dominat de presiunile a trei imperii. O ANALIZĂ a profesorului Radu Baltasiu La 301 ani de la moartea lui Constantin Brâncoveanu, profesorul Radu Baltasiu analizează 18.08.2015 14:11
Profesorul Radu Baltasiu: Mihai Viteazul este a treia încercare dintr-o serie de cinci fracturi ale unui destin european în care românii ar fi avut ceva de spus. 5 români care ar fi schimbat lumea De curând am comemorat 414 ani de la moartea lui Mihai Viteazul, cel despre care credem că a fost primul unificator al Ţărilor Române. 11.08.2015 09:53