Persoane: Emmanuel Macron
Foto: France3-regions.francetvinfo.fr

Ziua Mâniei pentru forțele de ordine din Franța: în urma protestelor „vestelor galbene”, s-au înmiit orele suplimentare ale polițiștilor, 52 dintre aceștia ajungând la sinucidere

Mii de polițiști au defilat miercuri la Paris într-un „marș al furiei”, în cadrul unei mobilizări fără precedent în ultimii 20 de ani, pe fondul lipsurilor cu care se confruntă instituția, al creșterii numărului sinuciderilor printre angajați și al planurilor de reformare a sistemului de pensii

Deputatul PNL, Matei Dobrovie: Să sperăm că dreapta europeană va conduce UE în următorii ani. E nevoie de revenirea la fundamentele creștine, de curaj și înțelepciune!

Deputatul PNL, Matei Dobrovie, afirmă într-o postare pe contul lui de socializare, că partidul său îl susține pe creștin-democratul Manfred Weber pentru președinția Comisiei Europene, criticându-i pe Dacian Cioloș și grupul Renew Europe (fost ALDE) din Parlamentul European pentru că nu sprijină „dreapta europeană”, reprezentată de PPE.

Dacian Cioloș, ales în fruntea grupului parlamentar al lui Macron și Verhovstadt. Deputatul Daniel Gheorghe: Cioloș reprezintă o pârghie prin care gruparea pan europeană progresistă să supună România la o ofensivă a ideologiilor neo-marxiste, gen 1968

Liderul PLUS, Dacian Cioloș, a fost ales, miercuri, liderul nou-înființatului grup ”Înnoim Europa” din Parlamentul European. Din grup fac parte ALDE, mișcarea „En marche” și Alianța USR-PLUS, așa cum ActiveNews a anunțat încă din 6 mai.

Sursa: challenges.fr

Prima slujbă oficiată la Catedrala Notre-Dame după incendiul din luna aprilie

La două luni după incendiul care i-a distrus acoperișul, la Catedrala Notre-Dame a fost oficiată sâmbătă seară prima slujbă, cu un grup restrâns de participanți. Purtând veșminte sacerdotale și caschetă de protecție pe cap, arhiepiscopul Parisului, monseniorul Michel Aupetit, a oficiat sâmbătă 15 iunie prima slujbă de la Notre-Dame de după incendiul care a distrus parțial catedrala cu două luni în urmă

Emmanuel Macron acuză „derivele capitalismului nebun” pentru dezagregarea democrațiilor și propune o „economie socială de piață în care fiecare să-și găsească partea”

Președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, a denunțat, marți, la sediul din Geneva al Organizației Mondiale a Muncii (OIM), derivele „capitalismului devenit nebun”, promovat de instituții precum Fondul Monetar Internațional (FMI) sau Organizația Mondială a Comerțului (OMC), care privilegiază politicile de ajustare economică în detrimentul drepturilor sociale