Șeful CNCD, Csaba Astalosz, amenință cu CEDO parlamentarii care au respins parteneriatul civil între homosexuali Asztalos Csaba, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a reacționat dur față de respingerea de către senatorii juriști a proiectului privind parteneriatul civil între persoanele de același sex, amenințând parlamentarii cu CEDO. 12.03.2019 20:28
Doi lideri ai PNL cer DESFIINȚAREA CNCD: Este o formă de instituție de tip Gestapo, care nu face nimic altceva decât să încerce să opreseze orice fel de exprimare liberă și de opinie liberă Ben Oni Ardelean, vicepreședinte al Partidului Național Liberal, a cerut desființarea Consiliului pentru Combaterea 18.10.2018 09:41
CNCD și asociația Accept, parteneriat pentru „instruirea profesorilor” întru combaterea „discriminării” persoanelor LGBT în școli Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) și asociația „Accept” organizează o sesiune 17.10.2018 09:45
ÎPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei și avocata Ana Săcrieru, printre persoanele reclamate la CNCD de către Asociația Accept. Motivul? S-au opus unei conferințe care promova teoria gender în fața elevilor minori din Focșani Asociația Accept și Brăila Iulia-Patricia au reclamat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cinci persoane 28.08.2018 10:30
Jurnalistul Dan Tanasă: Urmând exemplul celor din UDMR, șeful CNCD, Csaba Asztalos Ferenc, are și el alergie la sigla Centenarului Marii Uniri CNCD, instituția care funcționează pe bani publici, implicată în ultima perioadă în numeroase scandaluri care au determinat mai multe voci din spațiul public să ceară 20.08.2018 14:07
Un deputat USR, despre CNCD: „Poliția gândirii în anul 2018 încearcă să descurajeze exprimarea creștinilor în spațiul public” „Întâmplător îl cunosc pe domnul Vasile Bănescu. Mi-a fost profesor de religie și este un om de o decență, cultură și ținută morală ireproșabilă”, declară depuatul USR. 27.05.2018 17:20
Petiție pentru desființarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării: A devenit o instituție care, în loc să combată discriminarea, o instrumentalizează și o întoarce împotriva unor segmente majoritare ale societății Acuzat în ultima vreme de o serie de derapaje, 16.05.2018 12:50
Avocatul Ana-Corina Săcrieru: Reacția președintelui CNCD la declarațiile lui Vasile Bănescu are un caracter intimidant. Cine vorbește despre familia naturală compusă dintre un bărbat și o femeie se poate trezi reclamat la CNCD Avocatul Ana-Corina Săcrieru vorbește, într-un text publicat pe site-ul juridice.ro, despre declarația președintelui CNCD,Asztalos Csaba, referitoare la pretinsa acuzație de discriminare adusă purtătorului de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române. 14.05.2018 12:04