Ziua regizorului absolut
Astăzi, 7 iulie, maestrul Liviu Ciulei ar fi împlinit 102 ani. Am avut, la un moment dat, rara șansă și privilegiul de a-l întâlni. A fost o întâlnire care a rămas cu mine, pentru totdeauna.
Astăzi, 7 iulie, maestrul Liviu Ciulei ar fi împlinit 102 ani. Am avut, la un moment dat, rara șansă și privilegiul de a-l întâlni. A fost o întâlnire care a rămas cu mine, pentru totdeauna.
Când l-am văzut pe Florian Pittiș într-o filmare dintr-o lojă masonică mi s-a strâns inima. Chiar țineam la el, era un om bun, cu atât de multe talente, și mi-a părut rău că-și riscă sufletul în așa ceva.
Leo Iorga, solistul formației Compact B, a murit sâmbătă, 2 noiembrie 2019, la vârsta de 54 de ani, anunțul fiind făcut de chitaristul și compozitorul Adrian Ordean
Cea mai longevivă emisiune de televiziune, Teleenciclopedia, a aniversat în aceste zile 50 de ani de existență. Debutul său avea loc în seara zilei de 22 mai 1965, la ora 20.00.