Persoane: ÎPS Laurențiu
ÎPS Laurențiu: Cuvânt pastoral la începutul Postului Nașterii Domnului - „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăția.”

ÎPS Laurențiu: Cuvânt pastoral la începutul Postului Nașterii Domnului - „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăția.”

Așa au procedat creștinii întotdeauna în vremuri de restriște: Preoții au îndemnat poporul la post și la rugăciune, aducând cât mai des cu putință jertfa euharistică a Sfintei Liturghii cu încredințarea că doar această Ofrandă nesângeroasă este singura jerftă bineplăcută Lui prin care putem dobândi iertarea păcatelor și mila Sa cerească.

A doua casă maramureșeană donată de PS Macarie, episcopul Europei de Nord, unui muzeu al satului din România și-a deschis porțile peste drum de bisericuța din Dumbrava Sibiului

A doua casă maramureșeană donată de PS Macarie, episcopul Europei de Nord, unui muzeu al satului din România și-a deschis porțile peste drum de bisericuța din Dumbrava Sibiului

Duminică, 25 iulie 2021, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord a săvârșit în incinta C.N.M. ASTRA din Dumbrava Sibiului, Sfânta Liturghie de sărbătoarea Adormirii Sfintei Ana și, apoi, Sfeștania inaugurării casei străbunicilor săi, strămutate în muzeu

Părintele profesor Ioan Ică senior, unul dintre cei mai de seamă dascăli de Teologie Sistematică ai BOR, va fi condus miercuri pe ultimul drum la Sibiu. Slujba de înmormântare va fi oficiată dimineață în catedrala mitropolitană de ÎPS Laurențiu Streza

A trecut la Cele Veșnice preotul prof. univ. dr. Ioan Ică senior, unul dintre cei mai de seamă dascăli de Teologie Sistematică ai Bisericii Ortodoxe Române și magistrul a aproape 40 de generații de absolvenți ai Facultăților de Teologie Ortodoxă din Sibiu și din Cluj-Napoca

Expoziția de icoane, cărți și obiecte liturgice ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos, găzduită la Sibiu, ilustrează unitatea românilor din cele 3 provincii istorice, identitatea lor religioasă, lingvistică și națională, precum și filantropia înaintașilor

Expoziția itinerantă „Spiritualitate creștină la Dunărea de Jos” a fost vernisată vineri, 14 februarie, la Muzeul Național „Brukenthal” din Sibiu. Până la începutul lunii martie, publicul interesat are posibilitatea să admire vechi cărți de cult, icoane și obiecte liturgice

ÎPS Laurențiu, mitropolitul Ardealului: Botezul administrat de Sfântul Ioan a fost unul pregătitor. El nu e botezul creștin, întemeiat de Mântuitorul după Învierea Sa, când i-a trimis pe ucenicii Săi în lume, la propovăduire, învățându-i să boteze

„Astăzi și noi împreună cu viitorul popor mesianic, cu cei care au primit botezul pocăinței de la Ioan, și noi, în semn de căință, de smerenie, ne dăruim lui Dumnezeu prin această osteneală a noastră”, a explicat rațiunea postului dinaintea Bobotezei ÎPS Laurențiu, Mitropolitul Ardealului