Persoane: ÎPS Teofan
Foto: Pr. Benedict Both / Doxologia.ro

FESTIVALUL FAMILIEI la Iași - 10 ani de activitate a Departamentul Pro Vita înființat din inițiativa ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. La Mulți Ani!

Cu ocazia împlinirii a 10 ani de activitate, Departamentul Pro Vita, din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, organizează „Festivalul Familiei”. Evenimentul se va desfășura astăzi, 11 septembrie, în Piața Unirii din Iași. Departamentul Pro Vita își desfășoară activitatea din anul 2011

150 de ani de la marea Serbare de la Putna a tinerilor îndemnați de Mihai Eminescu - Românul Absolut. Praznicul Adormirii Maicii Domnului cu Patriarhul Daniel și Mitropolitul Teofan. VIDEO

În 15 august 2021, se împlinesc 150 de la marea „Serbare de la Putna”, manifestare determinantă pentru definirea identității românești în istorie. Inițiată și marcată, între alții, de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Iraclie Porumbescu și Ciprian Porumbescu, la care s-au asociat tinerii români de pretutindeni

Foto: Lucian Ducan

Trei Ierarhi și sute de pelerini la frumoasa noastră Sfântă Teodora de la Neamț. Dorul de Dumnezeu și Sfânta Liturghie, ajutorul Sfintei și al luptătorilor anticomuniști din închisori

Dorind să aducă prinos de cinstire Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla în ziua prăznuirii ei, sute de pelerini din zona Moldovei, dar și din alte colțuri ale țării au fost prezenți astăzi, 7 iulie, la ultima dintre sărbătorile sfinților nemțeni – hramul bisericii celei noi a Mănăstirii Sihăstria.

Foto: Doxologia.ro

IPS Teofan: „Prea mult ni se tot amintește de valuri care vin asupra noastră”. FOTO GALERIE cu Mitropolitul Moldovei pe Muntele Ceahlău de Schimbarea la Față

Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei ne-a îndemnat să medităm „la ceea ce se întâmplă cu viața noastră și cu viața lumii” și să avem credință că în fața oricărui val vom avea o stâncă de apărare prin ajutorul sfinților. Un îndemn la luciditate și încredințare în pronia lui Dumnezeu

Foto: doxologia.ro

Preot cunoscut din Iași decedat la două săptămâni după ce s-a vaccinat. IPS Teofan a condus slujba de înmormântare. Părintele Dumitru Nechifor avea 45 de ani de căsătorie, 69 de ani de viață și 40 de ani de activitate în ogorul Domnului

„Părintele Nechifor nu avea covid, era bine cu sănătatea, chiar a slujit în dimineața zilei în care a murit de infarct. Mai mult, făcuse și vaccinul anticovid, trecuseră cam două săptămâni de la rapel din câte știu” - Purtător de cuvânt

„Suntem la capătul unui an care a tulburat profund viața întregii lumi. Dar Dumnezeu este cu noi” - Pastorala de Crăciun a IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

"Aflați în atmosfera sfântă a sărbătorii Nașterii Domnului, să ne lăsăm cuprinși de taina coborârii lui Dumnezeu la noi. Să-L rugăm să ne dăruiască mai multă credință, mai multă nădejde și mai multă dragoste, pentru ca, la rândul nostru, să răspândim celor din jur bucurie, curaj și mângâiere sufletească."

Statul a declarat RĂZBOI Bisericii și credincioșilor ortodocși. Troika IOHANNIS-ORBAN-ARAFAT a extins măsura interzicerii pelerinilor în biserici și mănăstiri pe tot cuprinsul țării, fără o minimă informare sau consultare a BOR. Interdicții și în ILFOV!

De la numirea a peste 3 milioane de români implicați în viața țării, plus a famililor lor, cu apelativul de "fanatici religioși", până la interzicerea lor în sfintele lăcașuri nu a fost, iată, decât un singur pas. "Pas cu pas"...

"Haideți să facem Sărbătoare de Ziua Cuvioasei!". Relatarea unui preot din mijlocul manifestației de ieri de la Iași pentru Sfânta Parascheva și pentru Libertate. VIDEO integral

Părintele Alin-Cristian Preotu, prezent ieri la manifestația pașnică de protest creștinesc din fața Catedralei Mitropolitane, unde pelerinilor care nu sunt din Iași li s-a interzis accesul la moaștele Sfintei Parascheva, a relatat: "Am fost și eu alături de credincioșii veniți în fața Catedralei

ÎPS Teodosie, la România TV: Sufletul poporului nostru este rănit, pentru că cel mai mare pelerinaj e confiscat de cei care nu au credință. Este o lipsă de afecțiune față de semenii noștri credincioși, care aveau dreptul să meargă la Iași!

În contextul anulării, din rațiuni pretins sanitare, a celui mai mare pelerinaj anual din România, la moaștele Sfintei Parascheva de la Iași, unde creștinii veneau să se roage pentru sănătate și vindecare, Biserica Ortodoxă a luat atitudine față de discriminarea credincioșilor ei și față de încălcarea libertății religioase

Episcopul Ignatie al Hușilor: Întreaga Săptămână Mare nu este numai despre iertare, ci și despre ura omului față de Dumnezeu. Doamne, dă-ne sărbătorile tihnite și puterea de a-i iubi și ierta pe toți cei care Te-au trădat!

Pretextul pandemiei de coronavirus și măsurile specifice stării de urgență au fost speculate pentru a ataca Biserica și pe creștinii ortodocși, profitorii civici sau politici încercând să direcționeze „convenabil” valul de panică și frică din societate nu pe incapacitatea sistemului (și a responsabililor acestuia) de a gestiona criza, ci pe

Foto: Facebook

Rezina, Basarabia: Monumentul eroilor din Primul Război Mondial, ridicat în perioada interbelică și distrus de sovietici, a fost reinaugurat în prezența oaspeților de pe ambele maluri ale Prutului

Un monument închinat eroilor din Primul Război Mondial și grănicerilor din Compania VIII Rezina căzuți la datorie a fost inaugurat marți, 10 decembrie 2019, la Rezina. Monumentul a fost restabilit prin reconstituire la inițiativa avocatului Iulian Rusanovschi, reprezentantul Asociației Monumentum, în colaborare cu Primăria Rezina.