Persoane: Iisus Hristos

Duminica a șasea după Rusalii, a vindecării paraliticului din Capernaum: Întâi este necesar să-ți fie vindecat sufletul, pentru că vindecarea trupului este o consecință (ÎPS Bartolomeu Anania)

În duminica a șasea după Rusalii, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă este rânduit să se citească din Sfânta Evanghelie după Matei un fragment din capitolul al IX-lea, versetele 1-8, în care Domnul Iisus Hristos îl vindecă pe un paralitic de boala sa, pentru credința lui și a prietenilor care l-au adus la El

Chipul Maicii Domnului și cel al Pruncului așa cum au fost, pictate de îngeri. Cinstirea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului Prodromița de la Schitul Prodromu din Sfantul Munte Athos - 12 iulie

Acestea sunt chipurile Maicii Domnului și Pruncului Iisus Hristos, exact așa cum au fost. Ele au fost pictate de îngeri, prin Harul Sfântului Duh, în România, la Mănăstirea Bucium din Iași, în urmă cu 162 de ani, pentru Mănăstirea românească Prodromu (Înaintemergătorul) de la Sfântul Munte Athos.

Duminica a cincea după Rusalii, a vindecării demonizaților din Gadara: ”Orice viciu este operă demonică - și tutunul, și alcoolul, și drogurile. Din orice viciu există cale de întoarcere!” - ÎPS Bartolomeu Anania

În duminica a cincea după Rusalii, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă este rânduit să se citească din Sfânta Evanghelie după Matei un fragment din capitolul al VIII-lea, versetele 28-34, în care Domnul Iisus Hristos îi vindecă pe doi demonizați din Ținutul Gadarenilor

Duminica a patra după Rusalii: ”Mulți de la răsărit și de la apus vor veni și vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov în Împărăția cerurilor” - Predica Mitropolitului Bartolomeu Anania (VIDEO)

În duminica a patra după Rusalii, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă este rânduit să se citească din Sfânta Evanghelie după Matei un fragment din capitolul al VIII-lea, versetele 5-13, în care Domnul Iisus Hristos vindecă în chip miraculos, de la distanță, pe slujitorul unui centurion roman. 

Predica de pe Munte

Duminica a treia după Rusalii: Nu duceți grijă ce veți mânca, ori ce veți bea, ori cu ce vă veți îmbrăca, ci căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, iar acestea se vor adăuga vouă!

În duminica a treia după Rusalii, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă este rânduit să se citească din Sfânta Evanghelie după Matei un fragment din capitolul al VI-lea, versetele 22-33, în care Domnul Iisus Hristos îi îndeamnă pe creștini să nu pună grijile vieții pe primul loc

Icoană pictată de Sfântul Sofian Boghiu și aflată spre închinare la Mănăstirea Antim

Duminica Sfinților Români, cu Mitropolitul Bartolomeu Anania: ”Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni!”

În duminica a doua după Rusalii, numită și Duminica Sfinților Români, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă este rânduit să se citească din Sfânta Evanghelie după Matei, fragmente din capitolele al IV-lea, al V-lea și al X-lea, referitoare la chemarea primilor Apostoli de către Iisus Hristos și la mărturisirea publică a numelui Său.

Foto: mitropolia-clujului.ro

”Să vă bucurați că faceți parte din Biserica lui Hristos, să vă bucurați că faceți parte din obștea mare a sfinților, să vă bucurați că aveți în cer prieteni” - ÎPS Bartolomeu Anania la Duminica întâi după Rusalii, a Tuturor Sfinților

În prima duminică după Rusalii, numită Duminica Tuturor Sfinților, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă este rânduit să se citească din Sfânta Evanghelie după Matei, fragmente din capitolul X și din capitolul XIX, referitoare la curajul mărturisirii și urmării lui Iisus Hristos de către creștii prin asumarea Crucii de purtat. 

ÎPS Bartolomeu Anania a prevăzut satanele de azi în ziua Crezului: Diavolul lucrează - așa s-au ivit ereziile, adică abaterile de la dreapta credință. Pe lângă bine-credincios, există și rău-credincios. Duminica Sfinților Părinți de la Niceea

În duminica a 7-a după Paști, numită și a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă, se va citi Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru Apostoli și pentru toți credincioșii, consemnată în Sfânta Evanghelie de la Ioan

Foto: Oana Nechifor / Doxologia.ro

Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor. Patriarhia Română anunță că joi, la ora 12.00, vor fi trase toate clopotele bisericilor, în cinstea Eroilor Neamului

În ziua Praznicului Înălțării Domnului, joi, 29 mai 2025, la ora 12.00, clopotele tuturor locașurilor de cult din Patriarhia Română vor fi trase în semn de veșnică pomenire, prețuire și recunoștință față de eroii care s-au jertfit pentru libertatea, demnitatea și unitatea poporului român, mărturisirea credinței creștine și apărarea țării.

Duminica a 5-a după Paști, a Samarinencii: Dacă ai fi știut darul lui Dumnezeu și Cine este Cel Ce-ți zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El și ți-ar fi dat apă vie! IPS Bartolomeu: Hristos a înviat!

În a cincea duminică după Paști, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă, se citește un fragment din Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 4, versetele 5-42, în care este relatată întâlnirea Mântuitorului Iisus Hristos cu femeia samarineancă de la fântâna lui Iacov