Persoane: Iisus Hristos
Foto: Byzarticon.gr

Duminica a XXIII-a după Rusalii: Predica Mitropolitului Bartolomeu Anania, despre Vindecarea demonizatului din Ținutul Gherghesenilor

În duminica a douăzecișitreia după Rusalii, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă este rânduit să se citească din Sfânta Evanghelie după Luca, un fragment din capitolul al VIII-lea, versetele 26-39, în care este relatată vizita Mântuitorului Iisus Hristos în ținutul Gherghesenilor, unde Acesta face minunea izbăvirii unui om posedat

Duminica a zecea după Rusalii: Dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar, nimic nu va fi vouă cu neputință! Predica fostului deținut politic și vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania

În duminica a zecea după Rusalii, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă este rânduit să se citească din Sfânta Evanghelie după Matei un fragment din capitolul al XVII-lea, versetele 14-23, în care Domnul Iisus Hristos mântuiește pe fiul demonizat al unui om, care pătimea cumplit și nu putuse fi vindecat

Duminica a noua după Rusalii, a umblării pe mare: Mântuirea, drumul de la "Doamne, scapă-mă!" la "Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?"

În duminica a noua după Rusalii, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă este rânduit să se citească din Sfânta Evanghelie după Matei un fragment din capitolul al XIV-lea, versetele 22-34, în care Domnul Iisus Hristos vine mergând pe apă la ucenicii săi aflați cu corabia pe mare, în mijlocul furtunii.

Duminica a opta după Rusalii: "N-au trebuință să se ducă, dați-le voi să mănânce!". IPS Bartolomeu Anania: Suntem părtașii unei minuni la fiecare Sfântă Liturghie

În duminica a opta după Rusalii, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă este rânduit să se citească din Sfânta Evanghelie după Matei un fragment din capitolul al XVI-lea, versetele 14-22, în care Domnul Iisus Hristos îi îndeamnă pe ucenici să dea de mâncare oamenilor adunați într-un loc pustiu și

Schimbarea la față - de Teofan Grecul

6 august: Schimbarea la Față a Domnului și Mântuitorului nostru, Iisus Hristos. ”Acesta este Fiul Meu preaiubit, în Care am binevoit; de El să ascultați”. 7 lucruri mai puțin cunoscute despre Marea Sărbătoare a Românilor

Schimbarea la Față este una dintre marile sărbători pe care românii le închină Mântuitorului. La eveniment au apărut două personaje-cheie, pe care Apostolilor le-a fost îngăduit să le vadă. Acestea sunt Moise și Ilie, profeți ai Vechiului Testament

31 iulie: Sfântul și Dreptul Iosif din Arimateea; Sf. Evdochim. Înainte-prăznuirea scoaterii Sfintei Cruci; Lăsatul secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului. Patriarhul României, PF Daniel, despre importanța acestui post

Sfântul și Dreptul Iosif din Arimateea (sec. I) – era originar din seminția lui Efraim. A fost un om bogat, ucenic în taină al Mântuitorului Iisus Hristos. Sfântul Iosif a fost cel care s-a ocupat de îngroparea Mântuitorului Iisus Hristos.

Duminica a cincea după Rusalii, a vindecării demonizaților din Gadara: ”Orice viciu este operă demonică - și tutunul, și alcoolul, și drogurile. Din orice viciu există cale de întoarcere!” - ÎPS Bartolomeu Anania

În duminica a cincea după Rusalii, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă este rânduit să se citească din Sfânta Evanghelie după Matei un fragment din capitolul al VIII-lea, versetele 28-34, în care Domnul Iisus Hristos îi vindecă pe doi demonizați din Ținutul Gadarenilor

Chipul Maicii Domnului și cel al Pruncului așa cum au fost, pictate de îngeri. Cinstirea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului Prodromița de la Schitul Prodromu din Sfantul Munte Athos - 12 iulie

Acestea sunt chipurile Maicii Domnului și Pruncului Iisus Hristos, exact așa cum au fost. Ele au fost pictate de îngeri, prin Harul Sfântului Duh, în România, la Mănăstirea Bucium din Iași, în urmă cu 159 de ani, pentru Mănăstirea românească Prodromu (Înaintemergătorul) de la Sfântul Munte Athos.