18 aprilie: Sfântul Cuvios Ioan, ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul; Sf. Cosma, episcopul Calcedonului; Preacuvioasa Atanasia; Sfinții Mc. Ioan din Ianina și Ioan Culica Sfântul Cuvios Ioan și-a dorit din tinerețe să urmeze calea pustiei. Într-o zi, el și-a părăsit părinții și a plecat la Sfântul Grigorie Decapolitul, care l-a și călugărit. În timpul luptei împăratului Leon Armeanul (813-820) împotriva sfintelor icoane 18.04.2022 00:10
Zoe Dantes: PENTRU NOI Unii iartă, pentru că iubesc, și ar durea prea tare să plece, alții nu iartă, pentru că iubesc, și ar durea prea tare să rămână. Toți asteaptă cu ramuri de salcie în mână, pentru că fiecare dintre noi avem sau am avut intrarea noastră în Ierusalim! 17.04.2022 20:30
Gând de Duminică – Intrarea Domnului în Ierusalim - de Elena Solunca. La Mulți Ani tuturor celor ce poartă nume de flori! „Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă”. Hristoase, Lumina cea adevărată, Care luminezi și sfințești totul, să se însemneze peste noi lumina feței Tale ca printr-însa să vedem lumina cea neapropiată. Așa să ne ajute Dumnezeu! 17.04.2022 13:30
Patriarhul Daniel, despre Pelerinajul de Florii: Această tradiție a fost întreruptă acum de pandemie, iar, timp de peste 45 de ani, a fost întreruptă de regimul comunist ateu. DECLARAȚIA ZILEI și FOTOGRAFIILE ZILEI În predica sa de la finele Pelerinajului de Florii din 16 aprilie 2022, primul de după izbucnirea pandemiei de coronavirus, Patriarhul Daniel a subliniat că, în toată istoria României, de la fondarea principatelor medievale și până 16.04.2022 19:26
În sfârșit, avem din nou sublimul Pelerinaj de Florii din Capitala României creștine. Sâmbătă, 16 aprilie, ora 16, sunteți așteptați la Mănăstirea Radu Vodă, locul de pornire. PF Daniel va întâmpina și binecuvânta credincioșii la Patriarhie. VIDEO După doi ani de opreliști abuzive ale mini-dictatorilor Covid, sâmbătă, 16 aprilie 2022, în ajunul marii sărbători a Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor vor organiza în București Pelerinajul de Florii 12.04.2022 09:00
8 aprilie: Sf. Ap. Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit și Ermis; Sf. Ier. Celestin, episcopul Romei Sfinții Apostoli Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit și Ermis, pomeniți în calendarul creștin ortodox la 8 aprilie, fac parte din grupul celor șaptezeci de apostoli ai Mântuitorului. 08.04.2022 00:05
31 martie: Sfântul Sfințit Mucenic Ipatie, Episcopul Gangrei. Sf. Mc. Veniamin diaconul Sfântul Mucenic Ipatie, Episcop al Gangrei s-a născut în Cilicia, în a doua jumătate a secolului al III-lea și a fost hirotonit episcop al Gangrei, în Paflagonia, Asia Mică (în regiunea Anatolia din Turcia de azi). A fost unul dintre cei 318 părinți 31.03.2022 00:05
25 martie: Buna Vestire sau începutul Mântuirii noastre, Ziua Femeii Creștine. Tradiții și Predica sfântului Părinte Ilie Cleopa Românii, împreună cu frații lor ortodocși de pretutindeni sărbătoresc, în data de 25 martie a fiecărui an, Buna Vestire, în amintirea acelei zile când Maica Domnului a primit cea mai bună veste pe care a primit-o cineva vreodată: aceea că va naște în mod miraculos pe Pruncul Iisus, Fiul lui Dumnezeu cel care va mântui lumea. 25.03.2022 00:25