Persoane: Iisus Hristos Mântuitorul nostru
Foto: Ziarul Lumina

În sfârșit, avem din nou sublimul Pelerinaj de Florii din Capitala României creștine. Sâmbătă, 16 aprilie, ora 16, sunteți așteptați la Mănăstirea Radu Vodă, locul de pornire. PF Daniel va întâmpina și binecuvânta credincioșii la Patriarhie. VIDEO

După doi ani de opreliști abuzive ale mini-dictatorilor Covid, sâmbătă, 16 aprilie 2022, în ajunul marii sărbători a Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor vor organiza în București Pelerinajul de Florii

Protosinghel Dr. Sofian Costea

Urare de Crăciun pentru familia extinsă ActiveNews, venită din partea unui membru al acesteia care se bucură să colaboreze cu apărătorii libertății și demnității noastre

Iubiți prieteni, membrii ai familiei extinse ActiveNews, vă doresc din toată inima ca Nașterea Împăratului Luminii să vă împodobească biserica sufletului cu smerenie, lumină, bunătate, dărnicie, blândețe și răbdare, pentru că numai așa omul credincios simte cu-adevărat că Fiul Lui Dumnezeu a venit în lume să ne mântuiască.

ÎPS Teodosie: Acum, când suferința și moartea amenință întreaga planetă, oamenii pot cunoaște mai bine importanța apropierii și împăcării cu Dumnezeu, Singurul de la Care poate veni ajutorul. Pastorală la Nașterea Domnului – 2021

Nașterea cea după trup a Fiului lui Dumnezeu, dovada iubirii mai presus de fire. Iubitului cler, cuviosului cin monahal și poporului lui Dumnezeu din întreg cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului, har, pace și bucurie, iar de la noi, arhierească binecuvântare

Scrisoarea unui anglo-american către primarii din România: Lăsați colindătorii să cânte! Colindele românești sunt unele dintre cele mai frumoase din câte există și este păcat că nu le putem auzi peste tot de Crăciun

Din prisma unui anglo-american care urmează să petreacă al treilea Crăciun în România, sunt foarte dezamăgit de absența colindelor tradiționale românești în spațiile publice, ca, de exemplu, pe stradă, în piețe, în parcuri, în magazine și în cafenele.

Ovidiu Tânjală: Crăciunul nu este anotimpul dezbaterii raționale, al economiei, al întunericului, al utilului, al sobrietății, al raționalului sau al logicii economice. Este anotimpul bucuriei, al dărniciei, al copleșirii aproapelui cu bunătate

Acum 15 ani orașul de provincie în care trăiesc era iluminat, primăria organiza o scenă înduioșătoare și veridică a Nativității, Pruncul Iisus culcat în iesle, Fecioara Maria, Iosif primeau vizita magilor. Erau oi în carne, blană și oase, vii, curate și îngrijite, totul mirosea a fân proaspăt, era pașnic

Să ne împăcăm în aceste zile cu Dumnezeu Cel Sfânt și bun spre a ne învrednici a primi colindătorii. Astăzi S-a născut Hristos, Mesia chip luminos, Lăudați și cântați și vă bucurați!

Apoi, cum sfătuiește colindul ”să facem loc la masă, Pruncuțului Hristos”, lăudând și cântând întru vestea minunată a nașterii lui Hristos, Mesia chip luminos, Cel care a fost, este și fi-va în vecii vecilor.  S-o facem cu Vasile Voiculescu, unul din Sfinții închisorilor:

Foto: cluj24.ro

LACRIMA LUI IISUS: Mântuitorul plânge de cinci zile în România. A doua zi după sărbătoarea națională de 1 Decembrie, o icoană a Mântuitorului nostru Iisus Hristos de la o biserică din Cluj-Napoca a început să lăcrimeze. FOTO/VIDEO

O icoană a Mântuitorului nostru Iisus Hristos din Biserica „Învierea Domnului” din cartierul clujean „Zorilor” a început să lăcrimeze încă din dimineața zilei de 2 decembrie, a doua zi după ce românii au sărbătorit ziua națională