Persoane: Liviu Dragnea

Marian Vanghelie îl acuză pe Dragnea că a negociat cu cei pe care-i acuză: De ce nu spune: Nu mi-e frică de Kovesi, de Coldea? Pentru că a negociat cu ei și îi e rușine de rușinea lui. Astăzi încearcă să ne spună că nu îi e frică, dar cu glas de pisică

Marian Vanghelie a spus că mai mulți judecători de la instanța supremă s-au întâlnit pe 19 iunie la casa lui Florian Coldea, fostul prim-adjunct al SRI, pentru discutat despre unele dosare, anunță Cotidianul.

Dacian Cioloș, cel mai corect politic mesaj de Înviere: Liderul Mișcării România Împreună, singurul politician care nu s-a referit la Hristos, Înviere sau Paști în mesajul către români. Fostul tehnocrat a sărbătorit venirea Primăverii

Președintele Partidului Mișcarea „România Împreună” a trimis susținătorilor săi un mesaj lipsit de orice referință la Dumnezeu, Înviere, Paști, fiind, din acest punct de vedere, cel mai corect politic politician din România.