Persoane: Ludovic Orban

Reacția lui Radu Preda după demiterea din fruntea IICCMER: La trei decenii de la căderea comunismului, cultura memoriei este subminată de indivizi abulici, egolatri, răzbunători, toxici, fără anvergura, capabili de trocuri politice imunde

Radu Preda spune că actul demiterii sale din fruntea IICCMER nu este doar ilegal, ci și imoral. Teologul deplânge faptul că o parte a presei a preluat acuzații aduse „de un grupuscul de la institut și care nu s-au dovedit întemeiate până acum”.

Foto: psnews.ro

Guvernul a adoptat modificarea OUG 114, care aduce prorogarea pensiilor speciale pentru primari, înghețarea punctului de amendă, eliminarea taxei pe active bancare, desființarea FDI și anularea taxei de 2% aplicate companiilor din energie

Guvernul a adoptat, luni, o ordonanță de urgență pentru modificarea OUG 114/2018, în contextul în care proiectul pe care și-a asumat răspunderea a fost atacat la CCR. Ordonanța nu include, însă, prevederea referitoare la interzicerea cumulului pensiei cu veniturile de la stat,

Guvernul a adoptat Memorandumul înaintat de Ministerul Justiției cu propunerea desființării Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ). Urmează adoptarea unui proiect de lege și trimiterea lui în Parlament

Guvernul a adoptat, în ședința de vineri, Memorandumul înaintat de Ministerul Justiției prin care se propune desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), ceea ce nu înseamnă că Guvernul desființează SIIJ, ci că își asumă ca poziție oficială soluția propusă de ministrul Justiției

Gabriela Firea, către Klaus Iohannis, Ludovic Orban și Marcel Vela: PNL nu e deloc Albă ca Zăpada în ceea ce privește gravele probleme ale Capitalei. Dacă nu mă respectă pe mine, nu îi respectă pe bucureștenii care m-au ales

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat vineri, la Antena 3, că Bucureștiul „nu este un oraș pus la punct”, pentru că 30 de ani nu au fost făcute investiții necesare și că PNL nu e Albă ca Zăpada în ceea ce privește gravele probleme ale Capitalei. Declarația vine în replică la afirmațiile

Ministrul Justiției vine cu precizări despre SIIJ, legea recursului compenatoriu, pensionarea anticipată a magistraților, trecerea de la complete de doi, la trei judecători și dublarea stagiului de învățământ la INM

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat luni că legea recursului compensatoriu trebuie înlocuită, însă reticența sa a fost legată de o ordonanță de urgență, adăugând că modificarea se va face prin asumarea răspunderii, cum a anunțat premierul Ludovic Orban

Foto: B1.ro

Primul ministru le solicită subalternilor de la Interne și Transporturi accelerarea intervenției la nava cu ovine, eșuată duminică în portul Midia. Responsabili din teritoriu vor fi demiși. „Deja este o bombă ecologică”, mii de oi nefiind salvate

Premierul Ludovic Orban le-a cerut titularilor ministerelor Afacerilor Interne și Transporturilor să ia măsuri pentru a urgenta intervenția la vaporul cu oi vii, eșuat duminică în Portul Midia,  subliniind că urgența maximă este legată de efectuarea tuturor operațiunilor „de descărcare a navei, de transport și de incinerare” a cadavrelor animalelor moarte