Adrian Onciu: Falsul dușman comun
În pofida denumirilor pompoase ale unor partide și în ciuda discursului public al liderilor, există doar două tabere mari și late atunci când mergem la vot: globaliștii și patrioții.
În pofida denumirilor pompoase ale unor partide și în ciuda discursului public al liderilor, există doar două tabere mari și late atunci când mergem la vot: globaliștii și patrioții.
"Barajul republican” ridicat în grabă pentru a bloca calea partidului lui Marine Le Pen a funcționat atât de bine, încât este Noul Front Popular, această alianță a partidelor de stânga, care a iesit pe primul loc la aceste alegeri legislative!
Liderul dreptei franceze, Marine Le Pen, l-a acuzat marți pe președintele țării sale, Emmanuel Macron, că a pregătit "un fel de lovitură de stat administrativă" pentru a împiedica formațiunea sa să aibă mână liberă în cazul în care va ajunge la putere.
Este prematur ca doamna Marine Le Pen, care a înregistrat o victorie istorică duminică, în primul tur al anticipatelor legislative din Franța, să deschidă cupa de șampanie.
„Dragi compatrioți, democrația și-a spus cuvântul, iar poporul francez a plasat Adunarea Națională și aliații săi în vârf, eliminând pur și simplu blocul lui Emmanuel Macron”, a spus Marine Le Pen susținătorilor partidului său.
Aproape nimeni nu a înțeles ce muscă l-a pișcat pe președintele francez Emmanuel Macron să dizolve Parlamentul în seara anunțării rezultatelor la alegerile europarlamentare. Prima și cea mai importantă victimă este chiar partidul prezidențial, Renaissance, care riscă să se trezească înjumătățit în Parlament pe 7 iulie.
Liderul partidului Adunarea Națională din Franța, Marine Le Pen, a promis că va închide moscheile radicale și va expulza islamiștii cu dublă naționalitate, în primul său discurs major după câștigarea alegerilor europene din Franța.
În urma înfrângerii grele suferite în alegerile europarlamentare de duminică, Emmanuel Macron a încercat să minimizeze daunele, convocând alegeri anticipate. Pare că tactica nu a funcționat.
Președintele Franței Emmanuel Macron a anunțat duminică seara dizolvarea Adunării Naționale și organizarea de noi alegeri legislative după victoria extremei drepte franceze la alegerile europene, relatează AFP, citată de Agerpres.
În vreme ce țara se află practic în război civil, o majoritate zdrobitoare din populația Franței susține încheierea celei de-a V-a Republici.
Într-un mesaj către națiune rostit luni seara, președintele francez a cerut opoziției politice și protestatarilor o perioadă de grație de o sută de zile pentru a rezolva toate problemele țării aflate în pragul războiului civil.
Președintele francez Emmanuel Macron a pierdut majoritatea absolută în Adunarea Națională, după al doilea tur al alegerilor legislative desfășurate duminică, un scrutin marcat de un avans puternic al dreptei naționale conduse de Marine Le Pen
După ploi bogate, meteorologii anunță că vremea se încălzește. Iar anul acesta promite să fie și el îmbelșugat. Să dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate! Și să nu-i luăm în seamă pe apostolii satanismului planetar, care tocmai au
La mai puțin de o săptămână de la realegerea președintelui francez Emmanuel Macron, acesta se confruntă deja cu reacții negative după ce a lansat o identitate digitală pentru cetățeni. Macron a semnat decretul privind "Serviciul de
Emmanuel Macron a fost atacat cu roșii miercuri, în timpul unei vizite în orașul Cergy din departamentul Val-d'Oise. Este prima lui ieșire în public de după obținerea unui nou mandat prezidențial la alegerile de duminică, în care și-a
Încă din seara anunțării rezultatelor alegerilor prezidențiale din Franța, care l-au creditat pe Emmanuel Macron cu câștigarea unui al doilea mandat, cetățeni indignați au ieșit să-și manifeste furia pe străzi. Protestele au devenit violen
În Franța nu au fost alegeri, a fost o mascaradă. În 2017, Sistemul l-a scos pe Francois Fillon din joc prin metoda „Koveși/DNA” patentată în colonie, deci pe singurul candidat conservator l-au terminat cu „anticorupția”. Candidatului
Un eveniment ciudat a marcat al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Franța.
Netul și rețelele de socializare duduie de zvonuri și chemări la proteste violente în stradă, contra falsificării voinței populare și a fraudării alegerilor. Să se întâmple asta în Franța e mai mult decât contra-intuitiv, e un fel de întoarcere a lumii
De la Marx la Churchill și de la Confucius la Huxley suntem avertizați că istoria se repetă. Prin urmare, nu ar trebui să existe nici o șansă ca Marine Le Pen să câștige în fața lui Emmanuel Macron. Și totuși...
Mass-media tradițională confiscată și guvernele occidentale continuă să eticheteze, în mod fals, populismul ca fiind un rasism nativist, scrie dr. Robert Malone într-o vastă analiză publicată pe pagina sa de Substack, în care oferă, spre
După o campanie lipsită de strălucire, umbrită în mare parte de războiul din Ucraina, Emmanuel Macron (28,1%) și Marine Le Pen (23,3%) s-au calificat în turul al doilea, potrivit estimării Ipsos-Sopra Steria pentru France 24.
Cu ochii pe războiul din Ucraina, campania și primul tur din alegerile franceze se scurg, surprinzător, în anonimat. De fapt asta este și ideea, lumea se cutremură, Franța are un președinte responsabil, ocupat în negocieri cu Putin
Cei doi concurenți sunt în frunte. În turul al doilea decalajul se reduce brusc, Marine Le Pen ar obține 49% din intențiile de vot față de 51% pentru Emmanuel Macron. Rămâne de văzut ce va aduce realitatea de pe teren.
Am trăit ani de zile în Canada, în partea franceză a acesteia, în Quebec. A fost o perioadă în care timpul mi-a părut oarecum suspendat, singura perioadă din viață în care am putut să uit pe deplin faptul că revoluțiile franceză și bolșevică chiar au avut loc, să uit de...
Donald Trump pare să își fi ales omul pe care îl sprijină să ajungă la Palatul Elysée.
Conservatorii Europei, între care premierii Ungariei și Poloniei, s-au reunit pentru două zile - vineri și sâmbătă - la Madrid pentru a discuta din nou despre formarea unui grup comun naționalist în Parlamentul European
Considerat omul care l-a făcut președinte pe Donald Trump, strategul politic Steve Bannon este una dintre cele mai interesante figuri ale dreptei conservatoare americane.
Pentru prima dată în Franța se vorbește deschis despre pericolele reprezentate de imigrație, islam, căsătoriile homosexuale sau propaganda LGBT în școli. Poporul francez călcat în picioare de actuala clasă politică și-a găsit omul în care să-și pună speranța.
În vreme ce România și românii se agață cu ghearele și cu dinții de visul lor european, de apartenența lor la UE, de PNRR-ul ratat de mai multe ori de ministrul amator dar foarte îngâmfat Cristian Ghinea și de întreg guvernul Cîțu, analiști de pretutindeni văd o îmbătrânire urâtă a Europei
Marine Le Pen a fost realeasă duminică, 4 iulie 2021, la conducerea formațiunii de dreapta Adunarea Națională. Ea și-a anunțat cu această ocazie candidatura la prezidențialele din 2022, transmite Breitbart.
Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD) din România și alte partide conservatoare din 16 țări ale UE, printre care Rassemblement National din Franța, Partidul Lege și Justiție din Polonia, Fidesz din Ungaria și Liga Salvini din Italia, s-au aliat vineri cu scopul de a-și face auzită vocea
De necrezut cât de mult a început să semene Franța cu sora ei latină mai mică, România! Acum aproape 200 de ani, pașoptiștii întorși de la studii făcute la Paris au început...
Alegerile regionale și departamentale din Franța de la 20 iunie 2021 confirmă dezastrul anunțat al democrației din această țară. După revoluția culturală din SUA (asemănătoare cu Revoluția culturală a lui Mao, în China, între 1966 și 1976), eșecul alegerilor prezidențiale americane din 2020 (fraudate?
În toiul nopții, către ora 1 dimineața (două, ora României), Adunarea Națională (Camera Deputaților) a Franței a purces la un al doilea vot asupra primului articol al proiectului de lege privind „ieșirea din criza” sanitară
Cum s-a declanșat imensul scandal din jurul scrisorii deschise a militarilor, a generalilor din Franța, rezerviști dar și activi (Section 2), scrisoare transformată în tribună prin publicarea...
În România a trecut aproape neobservată o scrisoare deschisă a militarilor francezi aflați în rezervă. Scrisoarea a fost publicată mai întâi pe 14 aprilie 2021...
În timp ce președintele Macron a dat stingerea în Franța pentru încă o lună, teroriștii seamănă teroare în marile orașe.
Douăzeci de deputați francezi din toate partidele au adresat o scrisoare premierului Edouard Philippe, cerându-i să facă apel
În zilele de 3 și 4 februarie, la Roma, și-au dat întâlnire principalii actori naționaliști și conservatori europeni.