Persoane: Marius Tucă
Foto: miscareaderezistenta.ro

Marius Tucă, jurnalistul care se ia de gât cu „ziariștii securiști” pe tema protestelor din 2017 și din 2021: Am putea vorbi despre dubla măsură, dar e altceva, strigător la cer - nerușinarea cu care ne mint și ne prostesc toți aceștia în față

Jurnalistul Marius Tucă explică, într-o postare incendiară, de ce jurnaliștii care îi ridicau în slăvi pe „tinerii frumoși și liberi” din 2017 sunt aceiași care îi defăimează pe tinerii care cer Libertate în 2021

IVERMECTINA-MINUNE. După ce a apărut în Financial Times, microbiologul Andrew Hill demonstrează în France Soir eficacitatea crescută a Ivermectinei în tratarea Covid-19. Marius Tucă publică interviul tradus integral la SmartRadio

„Dacă aș fi președintele României, aș da un decret prezidențial pentru introducerea Ivermectinei imediat în tratatamentul bolnavilor de COVID” - afirmă faimosul medic Ion Alexie din America, fost medic personal al lui Michael Jackson și salvator al fostului fotbalist Mihai Neșu.

„Dacă aș fi președintele României, aș da un decret prezidențial pentru introducerea Ivermectinei imediat în tratatamentul bolnavilor de COVID” - Faimosul medic Ion Alexie din America, fost medic personal al lui Michael Jackson și salvatorul lui Mihai Neșu

„Cu Ivermectina s-ar salva sute de vieți”, spune medicul Ion Alexie, adăugând că ar trebui să i se elibereze de urgență lui Gigi Becali transportul cu Ivermectină blocat în vamă românească de mai mult timp, medicament pe care filantropul s-a oferit să-l dea gratuit în România.

Profesorul Vasile Astărăstoae a pus tunurile pe falsurile Guvernului: M-am enervat că acel Grup de lucru ne livrează niște minciuni pe post de adevăr. Testele PCR nu sunt fidele și nu sunt pentru boala aceasta, au marjă de eroare 30 %

Profesorul dr. Vasile Astărăstoae, fost președinte al Colegiului Medicilor din România, a declarat sâmbătă seară, la Marius Tucă Show, că s-a săturat de impunerea de restricții în baza unor minciuni vehiculate la nivel înalt, pe plan intern și extern. Specialistul a enumerat cele trei minciuni fundamentale

Foto: captură Facebook (Mediafax)

Regizorul Cristi Puiu, la Marius Tucă Show: „Eu cred că lucrurile o să se rostogolească progresiv până-n fundul iadului”

Invitat marți la emisiunea Marius Tucă Show, regizorul Cristi Puiu a afirmat că nu este deloc optimist în privința evoluțiilor din următoarea perioadă, pe fondul amenințării coronavirusului. Regizorul critică felul în care autoritățile se raportează la cetățeni, având „încredere zero” în ei, tratându-i „ca pe niște vite” și evitând dialogul.

Foto: Mediafax.ro

Prof. dr. Vasile Astărăstoae consideră că distanțarea socială și igiena personală sunt suficiente, iar măsurile de izolare a populației ar putea fi ridicate, deoarece aproximativ 5 milioane de români ar fi dezvoltat deja imunitate la COVID-19

Prof. dr. Vasile Astărăstoae, fost președinte al Colegiului Medicilor, consideră că păstrarea distanțării sociale și a igienei/protecției personale sunt suficiente pentru evitarea contaminării cu COVID-19, iar măsurile de izolare a populației ar putea fi ridicate