Profesorul Radu Ciuceanu a plecat la frații săi din Ceruri, la 94 de ani. Membru de Onoare al Academiei Române și fondator al I.N.S.T., fostul deținut politic cu 16 ani de temniță grea avea o ultimă dorință: Canonizați-i pe Sfinții Închisorilor! Profesorul Radu Ciuceanu, fost deținut politic timp de 16 ani, fondator al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului și membru de Onoare al Academiei Române, a plecat la Ceruri în această dimineață de 12 septembrie 2022, la Odovania praznicului Nașterii Domnului. 12.09.2022 21:30
HOITARII. ULTIMUL ARTICOL AL LUI FĂNUȘ NEAGU Observ, plin de furie, că de la o vreme, ori de câte ori dispare în noaptea veșniciei un scriitor român de prestigiu, imediat, din deșertul gândirii se ridică doi, trei sau patru vulturi hoitari care se reped să-i smulgă celui dispărut orice urmă de virtute sau talent. 21.07.2022 22:10
16 iunie 1991: Al doilea Pod de Flori. Grigore Vieru: S-au întâlnit toți la mijlocul Prutului și au încins acolo, în apă, o horă. FOTO La data de 16 iunie 1991 a avut loc Al doilea Pod de Flori. Românii din Moldova de peste Prut au putut să treacă fără acte pe teritoriul Moldovei de dincoace de Prut, pentru a se întâlni cu rudele rămase aici. 16.06.2022 15:50
Actualitatea Clasicilor: PODUL DE FLORI ȘI PODUL DE SPINI. Scrisoare către poetul Grigore Vieru a scriitorului Mihai Ungheanu Revista "Literatura și Arta" de la Chișinău ne aduce nefasta știre că Grigore Vieru s-a retras din Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din Basarabia, ceea ce e totuna cu despărșirea de această uniune scriitoricească 16.05.2022 22:20
Fostul deținut politic Radu Ciuceanu a fost felicitat la 93 de ani de Patriarhul României. Academicianul a transmis prin ActiveNews că își dorește să-l vadă canonizat pe colegul său de rezistență anticomunistă, Părintele Gherasim Iscu, starețul-martir Dumnezeu să-i dea sănătate și putere ca și până acum neobositului istoric și luptător al Adevărului Radu Ciuceanu! 18.04.2021 22:30