Persoane: Părintele Iustin Pârvu
Foto: Mănăstirea Paltin - Petru Vodă

Părintele Justin Pârvu, un sfânt al închisorilor bolșevice, s-a arătat în Lumină. La mormântul Părintelui-martir e val de pelerini. Cuvântul Arhimandritului Hariton Negrea la pomenirea de 8 ani a plecării Duhovnicului Neamului la Domnul (16 iunie 2013)

Părintele Arhimandrit Justin Pârvu, sfânt al închisorilor bolșevice și ctitorul așezămintelor monahale de la Petru-Vodă, vrednic mărturisitor al credinței ortodoxe în timpul regimului comunist și după, a fost pomenit și astăzi, 16 iunie 2021, ziua plecării sale la Domnul, de ucenici veniți din toată țara la Crucea Părintelui.

Foto: Ziarul Lumina

ACTUALIZARE Ziarul Lumina și Doxologia. „Moștenirea Părintelui Justin Pârvu este ceea ce Dumnezeu a lucrat cu puterea rugăciunii prin sfinția sa”. Pomenirea de 8 ani a sfântului Părinte Justin de la Petru Vodă, Duhovnicul Neamului

Astăzi, sâmbătă, 12 iunie, se săvârșește la Mănăstirea Petru Vodă pomenirea de 8 ani a trecerii din viața aceasta a Cuviosului Părinte Justin Pârvu, parastas care va avea loc și în ziua săvârșirii sale, miercuri, 16 iunie

Previziunile Duhovnicului Neamului cuprinse în lucrarea „De nu ne vom păzi ortodoxia, ne vom pierde și neamul”: Părintele Justin Pârvu contra Dictaturii Biometrice. INTERVIU și Cuvânt Duhovnicesc: VREM SĂ FIM SCLAVI SAU LIBERI?

„De aceea, îndemn prin aceste rânduri, ca fiecare creștin să intre în arena cu fiare, cu fruntea ațintită senină către Hristos! Să fim mereu într-o trezvie deplină, în curtea aceasta a ortodoxiei noastre, a Bisericii noastre și să se găsească fiecare pe poziția de a fi cu adevărat un ucenic al lui Hristos.” - Duhovnicul Neamului

Profeția Părintelui Justin confirmată de creatorul Cardului de sănătate cu cip: Este instrumentul Big Brother! Lucian Duță, fostul președinte al CNAS, a dezvăluit cum a fost instrumentat de SRI și că scopul cardului nu a fost niciodată sănătatea românilor

Fostul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duță, a dezvăluit motivul real pentru care a fost creat cardul de sănătate: controlul total al populației. Acesta a confirmat practic o profeție a Părintelui Justin Pârvu care avertiza la data creării cardului de sănătate că acesta este un instrument al „Big Brother” care trebuie refuzat.

Cuvânt duhovnicesc despre vaccinurile Covid: O substanță creată prin crimă, prin omorârea unor suflete care nu se pot apăra, nu poate avea efect benefic asupra organismului uman, ci unul dăunător - Părintele Hariton Negrea, duhovnicul de la Petru Vodă

ActiveNews a solicitat opinia unui număr de savanți români, medici, scriitori, profesori în drept, duhovnici și ierarhi pe această temă. Publicăm aici primul material, mulțumindu-i Părintelui Arhimandrit Hariton Negrea pentru promptitudinea cu care ne-a răspuns.

Foto: Economica.net

Noua carte electronică de identitate, obligatorie pentru a călători în UE. Cum apără statul român drepturile fundamentale ale cetățenilor, între care dreptul la circulație și libertatea religioasă, în cazul celor ce refuză actele cu cip? DISCRIMINARE

Octavian Oprea, șeful Autorității pentru Digitalizarea României, a făcut joi o serie de precizări despre noua carte de identitate electronică, preconizată pentru implementare începând din vara anului 2021 în România

Foto: George Crăsnean

„Liturghia mai ține România!” - VIDEO INEDIT: Părintele Justin Pârvu cu Pr. Ioan Sabău și Pr. Crăciun Oprea și viața Părintelui cu nume de sărbătoare, mărturisitor din temnițele comuniste și preot al lui Hristos (+8 aprilie)

Cu trupul plăpând, dar cu sufletul mereu tânăr, Părintele parcă pierdea noțiunea timpului și alerga ca un atlet al lui Hristos căutând pe cine să câștige spre drumul mântuirii, astfel încât uita și să mai doarmă, să mănânce sau să trimită pe cineva să îi aprindă focul iarna în friguroasă biserică de piatră.

Lămuriri de la Mănăstirea Petru Vodă privind noua profeție a Părintelui Justin Pârvu. Cuvântul Părintelui Justin a fost: "Opriți mașinăria actelor electronice! Nu amânați! Faceți acum ce se mai poate, căci peste trei luni va fi prea târziu!”

La începutul Postului Mare, cu foarte puțin timp înainte de declanșarea protestelor pentru Libertate din întreaga României, Părintele Justin Pârvu, denumit și Duhovnicul Neamului, plecat la Domnul în urmă cu șapte ani, li s-a arătat în vis, în chip minunat, în aceeași noapte, în feluri puțin diferite dar cu același mesaj, unui număr de trei ucenici ai săi.

O nouă profeție a Părintelui Justin: Pregătiți-vă! Mai sunt trei luni! Monahul Filotheu Bălan de la Petru Vodă dezvăluie o taină legată de Era Covid și Pașapoartele de Vaccinare. AUDIO/VIDEO

Monahul Filotheu Bălan de la Mănăstirea Petru Vodă, ctitoria Părintelui Justin Pârvu închinată Sfinților Arhangheli și mărturisitorilor din temnițele bolșevice, a dezvălui o taină, după cum a afirmat în finalul predicii sale de BunaVestire. Extrasul din predică în care mărturisește această taină - preluat și de noi mai sus - a fost distribuit pe rețelele sociale unde a devenit viral.

Generalul Radu Theodoru avertizează asupra zorilor Dictaturii planetare și îndeamnă: Să ascultăm Cuvântul Părintelui Justin Pârvu redat de Victor Roncea: "De nu ne vom păzi ortodoxia, ne vom pierde și neamul”. IPS Teodosie: „Părintele vorbea cu Dumnezeu!”

În contextul anunțatului Pașaport de vaccinare care prefigurează instalarea treptată și destul de rapidă a unor noi mijloace electronice de impunere a Dictaturii Biometrice, prevăzute de altfel de Părintele Justin Pârvu înainte văzătorul cu duhul încă de acum peste un deceniu, socotim necesar să vă oferim o vedere asupra unei culegeri de interviuri exact pe aceste teme realizate de Victor Roncea cu vrednicul de pomenire Duhovnic al Neamului

SÂMBĂTA MORȚILOR. Arhimandrit Hariton Negrea: Erorile sistemului cu privire la modul de abordare a celor adormiți în urma Protocolului specific privind managementul în caz de deces al pacienților infectați cu noul coronavirus (SARS-CoV2)

Acest articol s-a scris în vederea proclamării Anului comemorariv al celor adormiți în Domnul și prăznuirea moșilor de iarnă din sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți, pentru a face apel la conștiința fiecarăuia în ceea ce privește moartea și întâlnirea cu veșnicia

Profețiile Părintelui Justin Pârvu se împlinesc azi: Veți fi căutați și în crăpăturile pământului pentru vaccinare și acte biometrice. Să nu le acceptați! Național: Cine nu se vaccinează va fi exclus social!

Va veni vremea, nu prea departe, când toți și toate vor fi controlate electronic. Actele vor fi biometrice. Nu veți mai putea să circulați fără ele. Să nu le acceptați, îndemna marele Duhovnic, alături de colegii săi de generație și viață sfântă

Foto: Victor Roncea

Maica Justina și Arhim. Hariton Negrea de la Petru Vodă la un dublu eveniment cultural la Iași: lansarea cărții de interviuri cu părintele Justin Pârvu și vernisajul expoziției de fotografie în aer liber „Piața Universității 1990 - 30 de ani”

Seniorii Ligii Studenților au fost prezenți marți, 13 octombrie, orele 16:00, la Muzeul Unirii din Iași, la un dublu eveniment cultural: lansarea cărții jurnalistului Victor Roncea de convorbiri cu Părintele Justin Pârvu - „De nu ne vom păzi ortodoxia, ne vom pierde și neamul”

Foto: captură Facebook

ÎPS Teodosie, la hirotonia dr. Ștefan Mindea: „Aici, cu adevărat, s-au întâlnit știința și credința, astăzi, în cel care a primit taina hirotoniei întru preot, un medic iscusit, cel mai tânăr neurochirurg din Statele Unite și profesor universitar”

Neurochirurgul Ștefan Mindea a fost hirotonit preot, luni, 8 iunie, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate de Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, de praznicul Sfintei Treimi, la Mănăstirea Văcăreștii Noi din comuna Lumina, județul Constanța. Cu această ocazie, pentru a explica felul în care