Persoane: Petre Țuțea
FOTO: Târgșor 1996, de la stânga la dreapta: Virgil Maxim alături de Ion Gavrilă Ogoranu

Sinaxarul demnității românești: Nașterea lui Virgil Maxim, Nuntașul Cerului - cel care ar fi putut fi Patriarhul României. Condamnat de bolșevici 25 de ani, a executat 22 de ani de temniță (4 decembrie 1922 - 19 martie 1997). CĂRȚI PDF

Virgil (născut la 4 decembrie 1922, în comuna Ciorani-Prahova) e cel dintâi dintre cei trei băieți ai familiei Maxim Constantin și Alexandrina. Virgil Maxim va urma cursurile Școlii Normale, mai întâi la Ploiești, apoi la Buzău

Petre Țuțea și soția regretatul fotograf Emanuel Pârvu, Rodica Pârvu, acasă la marele român, în garsoniera de la Cișmigiu

INEDIT. Patru FOTOGRAFII cu Petre Țuțea realizate de marele fotograf Emanuel Pârvu. Ce gândeau Mircea Eliade și Emil Cioran despre prietenul lor deținut politic. Pr. Constantin Voicescu: Neamul și Credința – cele două coordonate ale lui ”nea Petrache”

Patru fotografii necunoscute până la momentul publicării lor, cu genialul Petre Țuțea, au fost oferite public pe internet de regretatul artist fotograf Emanuel Pârvu cu puțin timp înainte ca acesta să plece la Domnul.

Care este sensul acestei fotografii? Dacă noi vom dispărea nu va mai sta nimeni pe scaunele acelea, dintre care unul este rezervat în permanență Dvs, cititorilor noștri.

ActiveNews împlinește astăzi 12 ani. Mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista. CREZUL nostru: rămânem fideli lui Eminescu, Românul Absolut - PENTRU LIBERTATEA PRESEI

Astăzi, de ziua marelui gânditor Petre Țuțea, ActiveNews împlinește 11 ani de la înființare. Petre Țuțea este, așadar, unul dintre mentorii noștri, a cărui credință o împărtășim: „În grandoarea istorică a Poporului român, suntem o rotiță invizibilă, dar suntem!”.

Salvați Biblioteca Română din Freiburg! - un imens tezaur cultural al României. NOUA EMISIUNE ActiveNews și Starea de Libertate, cu directorul Institutului și Bibliotecii românești din Freiburg, scriitorul Mihai Neagu Basarab, și Corneliu Vlad - VIDEO

Recuperarea memoriei Exilului - Interviu cu directorul Institutului și Bibliotecii românești din Freiburg, scriitorul Mihai Neagu Basarab, împreună cu jurnalistul Corneliu Vlad, invitații ActiveNews și Starea de Libertatea, la emisiunea săptămânală realizată de Victor Roncea și Pompiliu Diplan.

Părintele Justin: „Cred într-o renaștere spirituală a tineretului nostru. Dumnezeu nu va rămâne batjocorit!” Gânduri la sfârșitul unui an greu și la începutul unui An Nou: Acesta este cel mai important război din istoria omenirii și nu trebuie pierdut!

Anul 2023 bate la ușă. Anul 2022 a fost un an dificil, cu sacrificii, în care mulți Oameni din România și de pe întreaga planetă s-au trezit. Sunt recunoscătoare lui Dumnezeu că trăiesc în aceste vremuri și că m-a luminat să aleg calea Adevărului!

Intelectualul de stânga Gabriel Andreeescu, fost disident anti-ceaușist, susține că Alexandru Florian MINTE că Mircea Vulcănescu a fost ANTISEMIT și CRIMINAL DE RĂZBOI și acționează ILEGAL. Ca și în cazul lui Țuțea, Crainic, Gafencu și Vintilă Horia

Gabriel Andreescu: Cum să explici calomnierea obsesivă a amintirii lui Mircea Vulcănescu? Situația de azi, demnă de o filă de Pateric a vremurilor noastre întunecate, ne arată cum un foarte posibil intelectual ateu a primit darul mărturisirii adevărului

Foto: Librariaeikon.ro

Cartea „Prometeu - Nihil sine Deo!” de Petre Țuțea va fi lansată marți la Facultatea de Litere și Științe din Ploiești, în prezența lui Viorel Țuțea și a lui Valentin Ajder, directorul editurii Eikon

Facultatea de Litere și Științe a Universității Petrol-Gaze din Ploiești și Editura Eikon îi invită pe iubitorii de cultură la lansarea cărții „Prometeu - Nihil sine Deo!” de Petre Țuțea. Aceasta va avea loc în Centrul de Învățare al facultății, marți, 21 ianuarie, ora 11:30. Evenimentul, moderat de Valentin Ajder, directorul editurii, îi va avea ca invitați pe