Zoe Dantes: Războiul lumilor!
Lumea lui România Educată a intrat în război deschis cu lumea noastră. Sau mai bine zis, cu lumea copiilor. De ce? Pentru că începe școala. Care școală? Aia de nu se mai face de trei ani.
Lumea lui România Educată a intrat în război deschis cu lumea noastră. Sau mai bine zis, cu lumea copiilor. De ce? Pentru că începe școala. Care școală? Aia de nu se mai face de trei ani.
Timp de doi ani și jumătate, am continuat să sperăm că toate abuzurile și atacurilor grosolane la adresa libertății și democrației sunt trecătoare. Acum, iluziile s-au spulberat.
Singurul mesaj pe care vi-l pot lăsa este îndemnul de a vorbi deschis și insistent despre decesele "inexplicabile” din familiile voastre și din jurul vostru.
Aflăm că DNA a deschis o anchetă despre condițiile în care s-au făcut aceste super-achiziții de vaccinuri. Veste care deși ar trebui să îmi dea o bună doză de optimism nu reușește să o facă. Nu de alta, dar atunci când vine vorba
De asemenea, reclamanții au cerut stoparea „imunizării” în masă cu aceste seruri experimentale pentru a se scoate din pușcăria sanitar - digitală în care ne-ar putea reintroduce din octombrie certificatul sanitar digital, prelungit cel puțin până în iunie 2023 de Uniunea Europeană
Ce zic arahautoritățile, deontologii, medicii din linia întâi, toți cei care se închinau la știință și ne doreau să ajungem cu țeava de oxigen în gât, legați de paturi?
Am fost dresati sa credem ca statul este simbolul suveranitatii si independentei noastre si ca ne reprezinta pe noi, cetatenii. Asa cum este el in realitate in acest moment, statul nu este altceva decat o fictiune.
Tentativa de nazism, reprimată la cerere, la care am asistat în ultimii doi ani a fost posibilă pe baza convingerii segmentului progresist că nu mai are nevoie de opozanții dictaturii sanitare.
Că se vorbește mult, că se vorbește puțin despre cauza deceselor subite, toată lumea, absolut toată lumea știe cauza lor reală și simte amploarea dezastrului, până și cei mai fanatici susținători ai „științei”, indiferent ce spun.
Românii care se exprimă liber pe net, chiar și din anonimat, ca cel pe care îl publicăm azi, cu pseudonimul ales Negru Albastru, își vor găsi întotdeauna loc în paginile ActiveNews. Vă așteptăm, așadar, aici, la rubrica noastră Cuvântul Românului:
Va veni și ziua în care influencerii, tehnocrații, mass-media și rețelele de socializare vor plăti, măcar moral, pentru răul nazist făcut acestei lumi în plandemie, pentru "siguranța” noastră.
România ultimelor două săptămâni a fost ca un circ. Din acela prost, cu spectatori care au huiduit din tribune, în timp ce arena era ca un ospiciu. Fără cămășile alea cu măneci lungi legate la spate.
Ați văzut cu toții afișele propagandistice din perioada de început a așa-zisei pandemii, nu-i așa? Mai țineți minte figurile acelea concentrate de doctori și asistenți medicali transpirați de efortul de a lupta cu așa-numitul virus ucigaș?
Asociația „Medici pentru consimțămînt informat” și o mulțime de medici au dat în judecată Ministerul Sănătății, Institutul Național de Sănătate Publică și Centrul Național de Control al Bolilor Transmisibile pentru a determina încetarea fraudei științifice din problema Covid.
E simplu, criminalilor, memoria celor pe care i-ați ucis ar trebui să vă dea coșmaruri! Chiar dacă vă simțiți siguri în scaunele voastre moi, va veni și vremea judecării voastre, credeți-mă!
Din când în când iese câte-un „deontolog” pe uliță și strigă-n gura mare că nu-i frumos să postezi despre morțile subite. Că nu e nicio diferență între aplaudacii frenetici ai morților de „covid” și cei care numără decesele de după serul magic, în cor.
Conform datelor Institutului Național de Statistică în anii 2020 și 2021 în România a fost un exces de mortalitate de 112,000 de morți comparativ cu anul de referință 2019, de dinainte de așa-zisa pandemie. În primele 3 luni din 2020 mortalitatea
Sintetizând experimentul 2020, putem afirma cu încredere, după valuri negre de pesimism argumentat în teorie, dar contrazis de practică, nu doar că tot răul merge spre bine, ci mai ales că binele este cel mai viguros stimulat prin forța răului.
„Foarte bun articolul, felicitari! Lucrurile sunt extrem de grave si ar trebui facut ceva pentru ca toti cei care s-au implicat in PLANdemie cu buna stiinta si rea credinta SA PLATEASCA dupa faptele lor conform legii.”
Când spui că cineva s-a stins de sindromul morții subite, de fapt spui că nu știi cauza decesului sau, și mai "științific”, că știi, dar tre’ ascunzi cauza pentru că nu e corect politic să o dezvălui.
Cu toții suntem oripilați că posesorii de ser magic, afectați grav de situație, tac și înghit, deși era normal să iasă la înaintare și să acuze.
„Imagine a lui Proxima Centauri, cea mai apropiată stea de Soare, situată la 4,2 ani lumină de noi. A fost realizată de către telescopul spațial James Webb. Acest nivel de detaliu… O nouă lume este dezvăluită în fiecare zi”
SMURD și Jandarmeria Cluj Napoca emit un comunicat stupid în care, pentru a acoperi problemele grave de sănătate de la UNTOLD, amestecă atacurile de cord cu... reacțiile alergice.
Doi ani și jumătate, continuu, din zori și până-n noapte, adevărul a fost cârpa de șters pe jos a tuturor. S-a mințit cu nerușinare, s-au răstălmăcit faptele, s-a împins absurdul până la limitele lui cele mai abjecte, s-au cenzurat informații, li s-a pus botniță adevăraților specialiști
Cu fiecare zi care se scurge, orice minut care trece, anevoios, dureros, nimicitor, uluitor, apocaliptic, pentru unii dintre noi, ne apropiem de final. Finalul lor este aproape și zilele acestor teroriști se numară invers. Nu au de unde să înțeleagă
Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul S.S.M./P.S.I.-S.U., a achiziționat un defibrilator cardiac pe care l-a amplasat în curtea Ansamblului Mitropolitan, pe tabloul de informare turistică situat în fața Catedralei.
Nu e bine să nu ascultați de autorități! Fuga, marș la coadă! O să vă dea acum un pahar de must! Că vine toamna. Nu mai merge cu micul și cu berea. Doar cu gândacii! Are probabil crescatorie. Chireac și ăla de e cățelul lui Oha, unul cu ochii umezi!
Acum se dovedește că măsura carantinării a fost una abuzivă, pentru că arhiepiscopul Tomisului a câștigat procesul cu poliția română, structura care îl amendase și deci, dacă se anulează consecința, înseamnă implicit că mobilul care a generat-o este neîntemeiat.
„Mi-am pierdut copilul din cauza vaccinului PFIZER, nu mai am ce pierde, viața mea e goala și aridă fără copilul meu.
Mă
voi lupta cu toată puterea mea să nu mai rămână copii orfani de TATA,
de MAMĂ din cauza acestor tâlhari plătiți din banii mei și ai voștri.”
Încă un român mort subit, de data aceasta în Lefkada, Grecia, în timp ce pedala. Este vorba despre avocatul Andrei Cosmin Ouatu, fiul avocatei Macrina-Lia Ouatu, din cadrul Baroului Dolj. Bărbatul de 44 de ani era sportiv, amator de ciclism
Nicolae Ciucă le-a cerut profesorilor să poarte mască la discuțiile despre Legile Educației. De fapt, știm ce vor. A spus-o și șeful lor: Fauci a scăpat porumbelul: Masca NU are rol de Protecție ci de Exercitare a Autorității - de supunere
De 2 ani, 5 luni și 5 zile, adica, 885 de zile, frica propagată de autoritățile oficiale, cum le place lor să li se spună, mai nou, este la mare răspândire. Frica de moarte! 30% din populație, se gândește că vor muri și în felul ăsta se va termina totul.
Pentru noi este o evidență că asistăm la o nouă operațiune de pornografie a fricii cu țintă vaccinarea copiilor. De aceea o să publicăm un TOP 10 al TICĂLOȘILOR DIN PRESA MITUITĂ DE GUVERN
Sindromul Morții Subite, a apărut de niciunde. Interesantă denumire, nu? Ai cui sunt acești oameni? De ce cad din picioare și mor, brusc, oamenii tineri, copii și mai ales sportivi?
Aproape nimeni nu mai ia în serios știrile oficiale, ajunse în postura de farse de genul celor din povestea Petrică și lupul. Nimeni nu mai are încredere în autorități până la capăt. Cam asta a reușit cel mai bine plandemia: să facă praf un pilier fundamental al societății, încrederea.
Inițial acesta a alcătuit o listă cu peste 40 de indicii devastatoare care arată că narațiunea despre vaccinul „sigur și eficient” se destramă. Ulterior a completat lista, care cuprinde acum aproape 100 de indicii.
S-a decis: trebuie să ne pregătim din nou pentru covid. Să ne pregătim? Sinistră glumă. Cu alte măști, aceeași piesă. Daca ni s-a anunțat, înseamnă că "cineva” știe. Sau poate chiar ne-o pregătește. Cine? Cine e interesat.
Minunata lume nouă? Noile buletine electronice pe care dorește Ministerul Afacerilor Interne (MAI) să le emită începând cu 2031 vor avea cipuri încorporate și vor putea fi folosite și la plăți, care vor putea fi foarte ușor urmărite, devenind astfel un instrument de control social.
Nu îmi dau seama cum de oamenii mai au încredere în ce spun televiziunile plătite de guvern să facă propagandă, în condițiile în care s-a probat de atâtea mii de ori că au mințit - și cu durata stării de urgență/alertă, și cu credibilitatea
ActiveNews prezintă analiza celor doi medici specialiști în contextul controversei publice legate de moartea milionarului de 60 de ani Peter Imre, al cărui cancer i s-a reactivat după 40 de ani și două doze de vaccin Covid.