Persoane: Sfânta Parascheva
Foto: Ziarul Lumina

Pelerinajul Sfintei Parascheva 2026 a început la Iași. Mii de credincioși au ajuns deja la moaștele ocrotitoarei Moldovei. Sunt așteptați 300.000 de pelerini

Pelerinajul Sfintei Parascheva a început joi, 9 octombrie, la Iași, iar în zilele următoare sunt așteptați peste 300.000 de credincioși. Sute de autocare au ajuns deja în oraș, iar mii de pelerini s-au așezat la coadă pentru a se închina la moaștele Sfintei Parascheva. Anul acesta, slujba a avut loc pentru prima dată în aer liber, în fața Catedralei Mitropolitane.

Foto: Agora Press

BLASFEMIE în inima Iașului. Al doilea Ciucu, primarul penelist Chirică a dat aprobare pentru o întrunire neo-protestantă la doi pași de Mitropolie. Sfânta Parascheva, batjocorită de evangheliști. Mitropolia Moldovei și Bucovinei tace umilită

Imagini scandaloase la Iași în Postul Adormirii Maicii Domnului. Primarul penelist Mihai Chirica, varianta ieșeană a lu Ciprian Ciucu. a autorizat organizarea unui eveniment penticostal chiar în Piața Palatului Culturii, în inima Iașului ortodox. Ceea s-a întâmplat pe scenă, cu Cristi Boariu, pastor penticostal pe post de vorbitor, constituie una dintre 

385 de ani de la momentul aducerii moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva la Iași (13 iunie 1641)

Pe 13 iunie se împlinesc 385 de ani de la momentul aducerii moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva la Iași, în biserica „Sfinților Trei Ierarhi”. Locul în care au fost așezate moaștele este cinstit și astăzi printr-un veșmânt al Sfintei care este pus la închinare, dar și prin moaștele Sfântului Vasile cel Mare, primite în dar de către Domnul Vasile Lupu al Moldovei de la Patriarhul Macarie al Antiohiei, scrie Doxologia.

Foto: Gruparea de Jandarmi Mobilă "Alexandru cel Bun" Bacău

Când merită, trebuie felicitați jandarmii și mai ales jandarmerițele! O echipă de ispravă la pelerinajul de la Sfânta Cuvioasă Parascheva 2025, care a adus la Iași 300.000 de credincioși din întreaga țară: Gruparea "Alexandru cel Bun" Bacău - FOTO

În această seară, la ora 19.30, racla cu sfintele moaște ale Sfintei Cuvioasei Parascheva a fost reașezată în Catedrala Mitropolitană. După reașezarea în Catedrală pelerinii au continuat să se închine. Conform estimărilor organizatorilor în jur la 300.000 de credinciosi au participat la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva.

Foto: Pr. Silviu Cluci / Doxologia.ro

Cum a fost pe Calea Sfinților, alături de sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Grigorie Palama - FOTO/VIDEO din dronă

Circa 30.000 de pelerini au luat parte duminică seară, 12 octombrie, la procesiunea tradițională oficiată cu prilejul hramului Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Peste 120.000 de români au sărutat moștele Sfintei Parascheva și s-au rugat la Sfântă, până acum, alte zeci de mii de persoane fiind așezate la coada care se întinde pe o distanță de 4

Foto: Pr. Silviu Cluci

NUMAI CREDINȚA NE-A MAI RĂMAS - Peste 100.000 de români la Sfânta Parascheva cu trei zile înainte de hram. Imagini impresionante - FOTO/VIDEO DRONĂ

Într-o organizare extraordinară a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și a autorităților locale, peste 78.000 de pelerini s-au închinat, s-au rugat și au sărutat moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, în timp ce, conform Jandarmeriei, alte 26.500 de persoane se află la rând, sâmbătă la prânz, cu trei zile înainte de marea sărbătoare a Sfintei Moldovei.

A început pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva. Anul acesta vine și Sfântul Grigore Palama alături de Sfânta Moldovei. Cum le-au trecut moaștele prin foc amândurora și care este Programul Marii Sărbători de la Iași

Sute de pelerini deja au mers să se închine la sfintele moaște ale Ocrotitoarei Moldovei, rândul fiind în prezent de circa 4 ore (VIDEO). Racla cu sfintele moaște e acum așezată în Catedrala Mitropolitană astfel încât credincioșii să se poată închina pe două rânduri, pe ambele laturi, pentru ca timpul de așteptare să nu fie foarte mare

Foto: Ziarul Lumina și Trinitas TV

Irina Bazon: Pelerinajele, izvor al nădejdii și rezistenței sufletești a României profunde. Cine sunt cei care pot salva România

Toamna este anotimpul care atinge probabil cel mai adânc inima României profunde, când, din toate colțurile țării, românii cei mai demni și cei mai liberi, tocmai prin credința lor viu mărturisită, se unesc, cu zecile și sutele de mii, pentru a participa, trup și suflet, la cele mai mari pelerinaje, la Sf. Cuvioasă Parascheva și la Sf. Cuvios Dimitrie...

Foto: Doxologia

Controversata decizie de a se folosi ”gratis” Corul Operei la hramul Sfintei Parascheva în locul psalților provoacă revoltă, rumori și umori: ”E ca și cum tot anul stai cu nevasta dar la nuntă mergi cu amanta”

Muzica bizantină se cântă de protopsalți nu de coriștii laici de la Opera, unii atei și progresiști, ba chiar și sectanți, yoghini sau de alte confesiuni. Pe bună dreptate asistăm la revolta protopsalțiilor din întreaga tara cât și a credincioșilor ortodocși

Foto: Doxologia, 14 Octombrie 2023

”Vino și vezi” la Iași – Inima României bate în capitala europeană a Ortodoxiei. ”Pupătorii de moaște” nu au ținut cont de avertismentul Ambasadei SUA și țin flacăra credinței aprinsă, țara unită și vie. 150.000 de închinători, încă 50.000 la rând, 15 ore

Doar cel care merge și vede ce se întâmplă la Iași în aceste zile poate înțelege ca Natanael din Evanghelie, când spune: – Vino și vezi! Așteptarea înfrigurată a ajungerii la racla sfântă, care durează ore întregi de stat în picioare, este cuprinsă de o înaltă emoție pe care o înțelege doar cel care se împărtășește din bucuriile credinței.

Foto sus: Bogdan Bulgariu / Doxologia.ro

CALEA BABELOR. La Sfânta Parascheva „Babele-Arhanghel circulă prin frig, ploaie, pe Calea lor, tăcute - Calea Babelor. Statui umblătoare de carne înghețată și rugă fierbinte. În miroznă de aspru busuioc și dulce mir.”

O dată pe an. Se văd și Ele cu Sfânta lor. Apoi, ca niște biserici mici și luminoase, mergând tot cu fruntea înainte, te întreabă, grăbite, jenate, în care parte-i gara. Se retrag. Duc cu ele busuioc, iconițe ieftine pentru cumătre și vecini, agheazmă pentru casă și animale.