SRS: Prețul circului electoral din România
Culmea coincidenței, chiar în ziua în care, după o confruntare ca în povești, Nicușor Dan a decis să pună la cale un referendum care să-i acorde puteri depline în București.
Culmea coincidenței, chiar în ziua în care, după o confruntare ca în povești, Nicușor Dan a decis să pună la cale un referendum care să-i acorde puteri depline în București.
Iulian Capsali: De remarcat cei doi consilieri care au votat curajos CONTRA acestei crime împotriva sufletului românesc: minunata actriță Magda Catone (PNL) și consilierul Calotă Emilian (PSD).
Evident că dracu' nu doarme de Sfintele Sărbători. Mâine, miercuri, este programată la ora 9 o ședință la Primăria Sectorului 2 în care un consilier PNL (partid național, comme il faut, din Coaliția Trădării) propune demolarea bustului lui Mircea Vulcănescu din Parcul „Sf. Ștefan”.
Pe 28 decembrie 2022, cu trei zile înainte de Anul Nou (!), este programată la ora 9 o ședință on-line a Consiliului Local al Sectorului 2 al Capitalei, unde ar urma să fie aprobată demolarea bustului lui Mircea Vulcănescu
Deși clamează patriotismul prin gura lui Trump, SUA obligă România la globalism și subdezvoltare prin cozile de topor din servicii, infiltrate în politică și mass media.
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a primit atribuții în organizarea alegerilor prezidențiale din această
Cum vă spuneam, sunt pe cale să-i chem în instanță pe cei de la CNSAS, care mai nou fac zid în jurul lui Dacian Cioloș. Ultima filă la dosarul de instanță a fost pusă zilele acestea.
Magistrații instanței supreme l-au achitat definitiv, joi, pe Toni Greblă, în dosarul în care a fost cercetat pentru fapte
Toni Greblă, secretarul general al Guvernului, a afirmat luni că nu a discutat în Executiv sau cu Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă despre un proiect privind amnistia și grațierea
Rareori avem conștiința trecerii printr-un moment istoric. De regulă suntem prea grăbiți să înțelegem ce se întâmplă.
Fostul judecător al Curții Constituționale a României, Toni Mihail Greblă, a fost numit în funcția de Secretar General al
Jurnalista Sorina Matei a publicat azi dezvăluiri cutremurătoare despre presiunile la care a fost spus procurorul Marius Vartic pentru ca el să ceară, în dosarul pe care-l instrumenta, arestarea judecătorului CCR Toni Greblă.
Fostul judecător CCR Toni Greblă a fost achitat vineri în dosarul în care a fost acuzat de trafic de influență, efectuare
Fostul judecător a vorbit despre protocolul din 2012 încheiat între SRI, DNA și alte ministere pentru combaterea evaziunii fiscale și prin care era monitorizată ANAF, despre care spune că nu era legal, la fel ca restul protocoalelor secrete care au existat.
Multă lume a fost uimită de cazul procuroarei de la Inspecția Judiciară, care, în loc să facă ce scrie în fișa postului,
Este cel mai tare proces anti-corupție. Este procesul în care a fost inculpat un judecător al Curții Constituționale a României.
Fostul judecător CCR Toni Greblă a dezvăluit abuzurile la care ar fi fost supus de DNA în cadrul dosarului în care a...
Fostul judecător al CCR, Toni Mihail Greblă, a afirmat că DNA realizează unele anchete
Fostul judecător al Curții Constituționale Toni Greblă a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influenţă.