Cum procedezi cu Poporul care votează GREȘIT: Nuanța care deosebește UE de URSS
„Dacă lucrurile merg într-o direcție greșită, avem instrumente.” - Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene
„Dacă lucrurile merg într-o direcție greșită, avem instrumente.” - Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene
Declarația este presărată de ”previziunile” unei prezicătoare, promisiuni de genul orașe noi cu 200 de mii de cântăreți și muzicieni religioși, o "țară" fără arme, armată, trenuri care vor circula cu 400 km. pe oră și vreo 2000 km. de autostrăzi.
Compania MOL a anunțat că, din 19 septembrie, nu va mai putea livra decât 25% din cantitatea de combustibil contractată, informează presa maghiară.
Mai puțini cunoscuți publicului larg, în România există demnitari care au o longevitate în funcții cu mult peste medie. Nu sunt neapărat politicieni, dar au legături cu mediul politic, astfel că mandatele le-au fost înnoite în mod repetat
O statuie a liderului extremist al Ungariei, Horthy Miklós, a fost dezvelită în Parlamentul de la Budapesta de formațiunea Mi Hazánk Mozgalom (Mișcarea Patria Noastră), pe 30 august, ziua Diktatului de la Viena, când Ardealul a fost sfârtecat de la patria-mamă
Duminică, 28 august, Asociația Calea Neamului împreună cu Societatea Avram Iancu organizează la Cluj-Napoca manifestări prilejuite de împlinirea a 82 de ani de la Dictatul de la Viena.
În răspăr față de restul UE, care încearcă să scape de dependența energetică față de Rusia, Ungaria tocmai a majorat comanda către Gazprom.
Se pare că stăpânului lui Kelemen Hunor și Laszlo Tokes nu i-a prea plăcut din moment ce și-a pus organul de presă să răspundă cu un titlu similar, pe invers. Jurnalistul și comentatorul politic Viorel Patrichi are cuvântul:
László Tőkés i-a cerut premierului ungar Viktor Orbán să susțină aspirațiile de autonomie ale așa-zisului „Ținut Secuiesc”, în prezentarea pe care a avut-o în cadrul celei de-a XXXI-a ediție a Universității de Vară de la Tușnad. Sursa
Domnule Iohannis, geostrategie e atunci când, după ce Orban i-a luat apărarea lui Putin la Tușnad, te duci și tu la Budapesta și-l faci bou pe KGB-ist.
Foarte interesante poziționările în legătură cu așa-zisul „incident” de la așa-zisa Universitate de Vară Tusványos… G4Media, de pildă, reia aidoma poziția maghiară și cuvânt cu cuvânt titrările acesteia:
Laszlo Tokes, fost europarlamentar FIDESZ și președinte de onoare al UDRM și, totodată, fost informator al serviciilor de securitate comuniste și colaborator al celor ungare, potrivit lucrătorilor în domeniu,a abordat mereu la Tușnat problema autonomiei teritoriale a „ținutului secuiesc”
„UDMR isi bate joc de poporul roman. A fost un afront si o bataie de joc la adresa poporului roman, ceea ce este intolerabil. Daca nu se delimiteaza de acest mesaj, asta ar trebui sa insemne plecarea acasa” -Vicepreședintele PNL Adrian Cozma
Războiul dintre Statele Unite și Rusia care se desfășoară pe teritoriul Ucrainei a prins Europa ca într-o capcană din care nu știe cum să iasă.
Atentate pe bandă rulantă la ființa noastră națională. După Oradea, unde a fost eliminat Mihai Viteazul și Mihai VIteazul este ținut într-o cutie de carton de șase ani, și situația din Turda, de unde se vrea îndepărtarea lui Avram Iancu
Stupefiat sunt acum, de atitudinea unor români, culmea, din zona ”suveranistă”, care au condamnat afișarea mesajul nostru „Ceva este etern: Transilvania, pământ românesc”, lăudându-l în schimb pe Viktor Orban pentru discurs.
Împreună cu acest vrednic român am ținut mesajul „Ceva este etern: Transilvania, pământ românesc”, la Tușnad, în mijlocul miilor de maghiari și în fața lui Viktor Orban.
Dupa ce a dat ordin sa se ridice steagul "tinutului secuiesc” pe parlamentul din Budapesta, Viktor Orban isi face de cap la Tusnad, continuand actiunile pentru ruperea Transilvaniei de Romania. Credeti ca mai exista structuri ale statului roman care se ingrijesc de apararea integritatii teritoriale a Romaniei?
Cu un Laszlo Tokes alături pe post de Emil Bobu - „am fost un dobitoc”, Viktor Orban a rămas cu gura căscată și ulterior a încercat să facă o glumă nereușită în momentul vuietului din mulțime, peste care se poate auzi vocea lui Mihai Tîrnoveanu cu „Transilvania, pământ românesc”.
În Occident, cei care s-au opus restricțiilor pandemice au fost marginalizați social, demonizați de presă, bătuți (Canada și alte „democrații”). Dar nu condamnați la 10 ani de închisoare ca în Rusia!
Președintele Asociației Calea Neamului, Mihai Tîrnoveanu, atacat de unguri la Tușnad în timpul discursului lui Viktor Orban pentru că le-a spus fraților noștri maghiari că Ceva este etern: Transilvania, pământ românesc!
Horia Blidaru, expert în politici europene, publica un material terifiant la ȘtiripeSurse, pe care îl preluăm intergal având în vedere gravitatea faptelor: Monstruos: copii violați de educator, sub oblăduirea călugărului prieten cu Viktor Orban
Curtea Supremă a SUA a decis că în celebra "cauză Roe”, din urmă cu 50 de ani, se stabilise „în mod flagrant greșit” că avortul ar constitui un drept constituțional (Constituția Americii nu cuprinde nici cea mai vagă referire la avort).
Cunoscutul istoric-ziarist și ziarist-istoric George Damian, un observator fin și avizat al lumii românești răsăritene în raport cu politica interă și externă, face o observație foarte interesantă pe care o reproducem integral:
La câteva ore după ce, prin promovarea unui amendament la Constituție, și-a asumat puteri totale, premierul ungar Viktor Orban a declarat starea de urgență din cauza războiului.
De 1 Decembrie 2015 a avut loc la Târgu-Secuiesc primul marș al românilor prin centrul orașului, de Ziua Națională. Am fost atunci cu toții la un pas de moarte, iar cei care au vrut să ne arunce în aer cu bombe artizanale sunt azi premiați
Limba maternă, maghiara, istoria și cultura noastră comună sunt cordonul ombilical care leagă Transilvania de Ungaria, a declarat, joi, președintele Ungariei, Katalin Novák, la inaugurarea complexului de clădiri „Transilvania”
„Integrarea comunității maghiare transilvănene în cadrul României, în lipsa unor drepturi colective, ar echivala doar cu o asimilare”, a declarat Katalin Szili, comisarul primului ministru al Ungariei pentru coordonarea sarcinilor legate de as
Când dragostea de țară este cercetată penal, mergem cu hotărâre înainte, oricât de greu ne-ar fi! Atenție la comentariile de la postările mele privitoare la chestiunea maghiară, nu trebuie să ajungeți și voi prin tribunale sau să dați declarații pe la poliție
O afacere DNA-Arafat, o operațiune de protejare a suspecților "căzuți” pe interceptări, realizată de la vârful DNA, contra procurorului - anchetator, cu ajutorul polițiștilor de la "judiciară”… Suspecții fiind Arafat, Cîțu și Orban…
În condițiile în care guvernul își exprimă politica externă împotriva războiului dus de Rusia în Ucraina, este inacceptabil ca din guvern, să facă parte UDMR, reprezentantul Ungariei în România.
Mă definește naționalismul, nu mă alătur conservatorilor care aclamă Ungaria și politica lui Viktor Orban. Ei spun că Orban are o politică bună pentru țara lui, dar uită că, în viziunea premierului Ungariei, „țara lui” cuprinde o bună parte
În Săptămâna Mare am început să dăruim bursele Români pentru Români (strânse în contul RO77BRDE080SV91101760800, Asociația Calea Neamului) copiilor înscriși în programul nostru, din Covasna, Harghita, Mureș, Satu-Mare. 41 de elevi, din cei 50, au primit deja bursele în valoare de 500 lei fiecare.
Rezultatul referendumului din Ungaria privind revoluția sexuală este dezamăgitor. A eșuat. Românii au avut ocazia în 2018 să oprească marșul revoluției sexuale la ei acasă, dar nepăsarea și "nebăgarea" în politică ne-au asigurat eșecul. La fel în Ungaria.
FIDESZ, partidul de guvernământ al premierul ungar Viktor Orban, aflat de 12 ani la putere în Ungaria, conduce cu 60% din voturi după alegerile legislative desfășurate duminică, în timp ce alianța opoziției a obținut 29% din sufragii
Fabrica de la Debrecen, care îi va costa pe contribuabilii ungari "peste 50 de miliarde de forinți" (circa 140 de milioane de euro) "pute a înțelegeri pe din dos", a acuzat Ujhelyi, precizând că a cerut informații despre proiect de la mai multe ministere
A fost adoptată în sfârșit Rezoluția Adunării Generale a ONU privind Ucraina. Dintre cele 193 de țări membre ale organizației, 5 au votat împotrivă, 35 s-au abținut (între ele China, Cuba, India și Africa de Sud). Împotrivă
În sfârșit, presa franceză ne dă dreptate și recunoaște pe o hartă prezentată de televiziunea BFM TV că Ungaria este vechi pământ românesc, potrivit unei imagini care a circulat în spațiul online. Harta buclucașă se pare că a stârnit azi atacuri de cord la Budapesta...
Maestrul Puiu Găzdaru de încântă din nou cu ironiile sale la zi.Mai jos, o serie de versuri transmise la rubrica de comentarii de cititorului nostru cu pseudonimul Injecția Finală:
O instanță de judecată din Ungaria, pardon, România, a decis că eroii români nu mai au dreptul de a fi cinstiți în propria lor țară și a dispuns demolarea a 52 de cruci și a unei Troițe de piatră ridicate cu toate aprobările legale în Cimitirul internațional de la Valea Uzului