Persoane: Volodimir Zelenski
Foto: timesofisrael.com

Premierul Israelului a dat curs rugăminții Kievului și l-a sunat pe Putin pentru a-i propune să medieze în privința Ucrainei. Rușii trimiseseră deja o delegație de negociatori în Belarus, însă ucrainienii au obiectat că nu este un loc neutru

Premierul israelian Naftali Bennett s-a oferit duminică, în cadrul unei conversații telefonice avute cu președintele rus Vladimir Putin, să medieze în privința Ucrainei, a anunțat agenția TASS. Oferta este făcută după ce, vineri, președint

PUTIN A CERUT ACTIVAREA SCENARIULUI NUCLEAR și și-a lăudat Forțele Speciale. Donald Trump a condamnat invazia rusă. 240 de civili ucraineni au fost uciși. Orașele Melitopol și Berdiansk, cucerite. RĂZBOI ÎN UCRAINA ZIUA 4

Vladimir Putin a ordonat duminică forțelor care operează sistemul de disuasiune nucleară al Rusiei să fie „în stare de alertă”, pe fondul tensiunilor tot mai mari cu Occidentul din cauza Ucrainei. El a declarat că a ordonatca trupele să intre

Foto: kan.org.il

Times of Israel: Zelenski a propus Tel Aviv-ului să găzduiască negocierile de pace cu Moscova. Ambasadorul Korniciuc: „Credem că Israelul este singurul stat democratic din lume care are relații excelente atât cu Ucraina, cât și cu Rusia”

Președintele Ucrainei, fostul comediant evreu Vladimir Zelenski, îi cere premierului Israelului Naftali Bennett să medieze conflictul cu Rusia la Ierusalim, informează Times of Israel, dublat de New York Times, vineri, la orele 22.00, ora Tel Aviv-ului.

Foto: Times of Israel / Video: Internet

Războiul l-a scutit pe Zelenski să modifice omiterea românilor din adresarea de Ziua Unității Ucrainei și filmarea cu Bucovina de Nord a fost ocupată de români, în ciuda cererilor României. EXCLUSIV / INFO MAE

Războiul început pe 22.02.2022 în Ucraina l-a scutit pe Volodimir Zelenski, președintele comediant de la Kiev, să rectifice omiterea intenționată a românilor din adresarea lui de Ziua Unității Naționale - disponibilă și acum pe site-ul Președinției Ucrainei

Foto: The Daily Mail

Începe marea criză a refugiaților: 100.000 de evacuați ucraineni trec granița spre Polonia, Ungaria, Slovacia și România. O americancă susține că a mituit vameșii români cu 100 de dolari ca să treacă mai repede. Ungurii au dispus TAB-uri la frontieră

Mii de ucraineni fug de războiul cu Rusia și au început să sosească în țările vecine, în special în Republica Moldova și România, în timp ce aproximativ 100.000 de persoane și-au părăsit casele și sunt dezrădăcinate în propria lor țară

Putin recunoaște pentru prima oară că Stalin a furat teritorii sfinte de la România pentru a îngrășa URSS și una dintre urmașele ei, actuala Ucraina. Trupele Armatei Ruse au primit puteri sporite de trecerea granițelor Federației

Președintele rus Vladimir Puțin a făcut azi o serie de declarații după Consiliul de Securitate în care a fost votată recunoașterea republicilor separatiste din Donbas, urmată de cererea sa către Parlament pentru a se oferi Armatei puteri sporite în vederea trecerii granițelor actuale ale Federației Ruse

FOTO. Ceva se întâmplă în Ucraina. Au apărut primele bombardamente. Oficialii de la Casa Albă susțin că Rusia nu doar că nu s-a retras, ci a mai adus 7000 de soldați. Marea Britanie confirmă: Nu am văzut dovezi că Rusia s-a retras

Joaca de-a războiul pare că a continuat, deși a trecut 16 februarie, data la care serviciile americane ne spuneau că o să înceapă conflictul în Ucraina. Deși Rusia a anunțat ieri retragerea trupelor, oficialii de la Casa Albă și șeful

Corneliu Vlad: Începe războiul la 16 februarie? Zece concluzii după o oră și un minut de convorbiri Biden-Putin. ARTICOL publicat de ActiveNews pe 13 februarie 2022. Războiul din Ucraina avea să înceapă pe 24 februarie 2022

Confruntarea planetară dintre Statele Unite și Rusia amenință să dobândească proporții și implicații de epopee a erei cibernetice,  Isteria războinică atinge proporții paroxistice. Diplomația se arată, cel puțin până acum, neputincioasă