Efrem este un copil care, dupa logica omeneasca, nu ar fi trebuit sa se nasca.

Efrem este un copil care, odata totusi nascut- impotriva parerii medicilor, dar dupa voia lui Dumnezeu- dupa logica si putinta omeneasca ar fi trebuit sa moara. De cel putin doua ori dupa aceea.

Pentru ca, dupa putinta omeneasca, boala sa ar fi putut fi trecuta cu vederea in prima faza. Suficient cat copilul-care-nu-trebuia-sa-se-nasca sa mai moara o data.

Pentru ca, si daca nu a fost totusi trecuta cu vederea, ci a fost descoperita in timp util, solutia era o operatie atat de costisitoare incat parintilor si bunicilor le-ar mai fi trebuit inca zece vieti sa si-o poata permite. Dupa putinta omeneasca.

Pentru ca, dupa putinta omeneasca, operatia a fost atat de grea, incat copilul putea sa nu reziste. Sau operatia putea sa nu fie un success, ulterior.

Dar Efrem Ciprian este un copil binecuvantat. Binecuvantat sa aiba parinti si bunici care nu si-au pus nadejdea in ei insisi sau in alti oameni, ci in Dumnezeu. Parinti si bunici care l-au luat, au ingenunchiat si i-au spus preabunului Sfant, cu inima franta si cu ochii plini de lacrimi neputincioase: " Sfinte Efrem, e al tau. Fa cu el ce stii..." Iar Preabunul Sfant a facut cea mai mare minune! Efrem traieste, in ciuda logicii si neputintelor omenesti. Preabunul Sfant a facut toate minunile ce numai la Dumnezeu pot fi cu putinta. Zambetul lui Efrem de astazi. Felul in care imbratiseaza icoana. Felul in care ii rosteste numele Sfantului, de parca i-ar lega o prietenie de mii de ani. Felul in care nu se da dus de pe racla Sfantului. Felul in care micutul slujeste in biserica, de parca ar fi un om mare. Felul in care te imbratiseaza acest copil sanatos, frumos si bun -despre care medicii spuneau candva ca nu are nici o sansa la viata - este dovada vie a faptului ca Dumnezeu exista si ca face minuni, prin sfintii sai atat de buni. Si prin oamenii care aleg sa ii cheme in ajutor.

Am auzit si am citit despre multe minuni. Mi s-au intamplat chiar mie multe. Poate ca si in cazul meu faptul ca pot scrie aceste randuri astazi se datoreaza tot unei minuni- sau mai multora- dar despre asta voi scrie altadata. Efrem insa este cea mai mare minune pe care am vazut-o si imbratisat-o vreodata.

Si cred ca nu in zadar a randuit Dumnezeu ca eu sa il cunosc, sa ma topesc de dragul lui cand il aud, sa ma cutremur cand ii pipai urmele operatiei de pe capsor si sa ma smereasca evlavia cu care saruta icoanele Sfintilor ce ii sunt toti parca prieteni vechi. Nu in zadar am fost alaturi de bunicii si unchiul lui cand au mers, cu lacrimi in ochi, sa ii multumeasca Sfantului. Nu degeaba am fost acolo, langa ei, in clipe de bucurie, stiindu-le totusi si clipele de durere ce ajunsese la paroxism, cand plangeau cu totii ingenunchiati in fata icoanei... Clipe de cosmar cand singurul sprijin, unica nadejde si cel mai bun prieten le era doar Dumnezeu. Prin sfintii sai. Si mai ales prin Sfantul Efrem, al carui acatist are paginile pline de lacrimi. Nu degeaba am fost langa ei cand egumena Manastirii din Nea Makri, cu zambetul pe buze - acel zambet nastrusnic si bland, de om care a auzit multe astfel de minuni pana acum - le-a facut (inca) un dar minunat din partea Sfantului. Nu, nu degeaba am fost acolo. Am fost acolo ca sa ma intorc si sa pot sa spun lumii intregi, tuturor celor ce nu cred, nu mai cred, deznadajduiesc, cartesc sau, pur si simplu, carcotesc... Sa le spun tuturor celor care nu mai stiu incotro sa se indrepte, striviti de neputinta omeneasca, ca Dumnezeu poate face minuni. Orice ar spune mii de carti, oricate argumente contrare mi s-ar aduce, la Dumnezeu toate sunt cu putinta. Inima si mintea mea nu mai au nevoie de nici un argument ca sa creada. L-am vazut pe Efrem. Si imi e de ajuns!

Doamne, mai ajuta!