,,Să renunțăm o dată pentru totdeauna la socotelile mercantile din seria tu mie, eu ție, deprinderea de a ne uita mai mult la cât ni s-a dat decât la cât am dat noi înșine. Iubirea nu caută la ale sale, cel care iubește se gândește mai mult la celălalt decât la el însuși... Nu există nici un lucru făcut de mâna omului care să se poată lua la întrecere cu un om cu adevărat bun...”

Este cuvântul cu care m-a „agățat” cartea lui Dmitry Semenik când am ridicat-o prima dată de pe raftul librăriei Sophia. Și nu mi-a trădat deloc așteptările… Dmitry este psiholog și coordonează totodată o platformă web ce oferă, prin intermediul mai multor site-uri interconectate, consiliere și ajutor în situație de criză. Problema depresiei și suicidului, depășirea traumei violului, a urmărilor magiei, anxietatea cauzată de bolile grave, despărțirea de omul iubit dar și iubirea, viața de familie și fericirea sunt câteva dintre temele întrebărilor primite de comunitatea de psihologi, psihiatrii și preoți din spatele platformei.

Cartea lui Dmitry Semenik reunește în 22 de capitole diferite cercetări ale sale situate între psihologie și spiritualitate. Sunt totodată răspunsuri la căutările celor ce au accesat platforma online. Eu am simțit deopotrivă vii și folositoare capitole precum „Abecedarul construirii familiei”, „Adevărata iubire de sine” sau despre „Cum să câștigăm iubirea celorlalți”.

Autorul are și un algoritm al fericirii care nu este deloc o teorie goală. „Omul este alcătuit în așa fel încât pentru el este normal să fie fericit, să se bucure mereu atunci când are conștiința curată”. Fericirea nu este un premiu, este simptomul că suntem bine interior. Primul pas este însă să conștientizăm cu sinceritate unde suntem, chiar dacă pentru asta va trebui să apelăm la un ajutor obiectiv din exterior.

Important aici este să înțelegem dacă am preluat ștafeta unei eredități mai puțin fericite, a copilului ce pleacă neiubit suficient în lume. „O mare carență de iubire în copilărie duce la împătimire, pe care psihologii o numesc dependență.” (p.117) În acest context adeseori spunem că iubirea nu există pentru noi deoarece nu cunoaștem dincolo de blocaj/patimă iar scânteile iubirii nu ajung la noi. Sunt suferințe ce sunt transmise mai mult sau mai puțin de la o generație la alta.

Al doilea pas este să trecem la fapte, să ne maturizăm în abordarea fiecărei dependențe. Igiena sufletească seamănă cu cea corporală și este la fel de indispensabilă spune Dmitry. Iar dacă sufletește nu suntem bine, cea mai mare greșeală este să îngropăm acest adevăr sub surogatele plăcerii senzitive.

Și la fel cum există exerciții și nutriție ce pot da trupului arhitectură armonioasă și sănătate, la fel la nivel interior există metode similare. Conștiința curată și binele făcut sunt cele care bucură sufletul în mod profund, spune autorul.

Ce ne amintim cu bucurie? Câteva vorbe bune, privirea caldă, o primire prietenoasă, un mic ajutor, o îmbrățișare sinceră. Și deși nu a fost poate ceva monumental, ne amintim atenția și căldura ce a trecut de la o persoană în noi. Este lucrarea omului bun.

Pentru a putea intra în această lucrare pasul trei ar fi despre antrenarea unei noi predispoziții a inimii, să dorim cu adevărat fericirea oamenilor.

„Dacă vrem să fim fericiți trebuie să facem eforturi absolut conștiente și constant pentru a le dori fericirea tuturor oamenilor. Tuturor, fără excepție.”(p.87) „Dacă nu l-ai iertat din tot sufletul pe omul care te-a necăjit, încă nu știi ce este bucuria adevărată.” (p.85)

Cele două obiective sunt conștiința curată și binele făcut. Simplu și clar… Dar odată pornit la drum, să nu ne așteptăm să fie autostradă cu patru benzi, liniară, fără obstacole. „A fi constant în bine nu este deloc ușor: este nevoie de atenție, de discernământ, de multe cunoștințe, de voință puternică și de perseverență.”

Pentru a rămâne în „program” Dmitry menționează trei noi parametri. În primul rând rând vorbește despre smerenie, nu smerenia „lemnului și spațiilor mici” ci o viziune lucidă asupra propriei persoane, să ne coborâm cu picioarele pe pământ, să fim mai aproape de ceilalți. În al doilea rând să ne cultivăm spiritual, să fim mai atenți la ce se întâmplă în inima noastră, să căutăm ajutorul lui Dumnezeu. Și în al treilea rând să facem opusul a ceea ce ne cere mândria. Un exercițiu care iarăși făcut constant, pornind de la lucrurile mici, ne va aduce rezultate neașteptate.

Nu este ușor dar Dmitry spune (și eu îl cred) că este despre dragoste: cum să o dobândim, cum să o păstrăm…

Articol apărut pe blogul antipod.ro