„Godzilla”- planeta de 17 ori mai mare decât Terra, descoperită de astronomi

Astronomii au descoperit o planetă telurică uriaşă, de 17 ori mai mare decât Terra, pe care au denumit-o ca pe unul dintre monştrii celebri din cinematografie, "Godzilla", şi care ar putea schimba percepţia oamenilor de ştiinţă despre originile Universului, conform Mediafax.
Această planetă telurică, aflată la o distanţă de 560 de ani-lumină de Terra, a fost descoperită de misiunea Kepler, lansată de Agenţia spaţială americană (NASA), au anunţat, luni, oamenii de ştiinţă prezenţi la o conferinţă organizată, în oraşul Boston, de American Astronomical Society.
Această mega-planetă, denumită Kepler-10c, are un diametru de 29.000 de kilometri, adică de 2,3 ori mai mare decât cel al Terrei.
"Surpriza a fost totală atunci când am înţeles ceea ce găsisem", a declarat astronomul Xavier Dumusque, de la Centrul de astrofizică Harvard-Smithsonian.
Până în prezent, astronomii nu credeau în existenţa unui astfel de "monstru teluric", deoarece, cu cât planeta este mai mare, cu atât forţa ei de atracţie gravitaţională o face să adune în jurul ei nu doar materiale solide, ci mai ales cantităţi mari de hidrogen, transformând-o astfel într-o planetă uriaşă gazoasă, precum Jupiter.
"Este Godzila planetelor de tipul Terrei!", a declarat Dimitar Sasselov, directorul proiectului despre originile vieţii lansat de Universitatea Harvard (Harvard Origins of Life Initiative). "Dar, spre deosebire de monstrul din film, Kepler-10c are implicaţii pozitive asupra vieţii", a adăugat el.
Misiunea Kepler lansată de NASA poate doar să repereze planete, dar nu poate să precizeze dacă acestea sunt gazoase sau telurice.
Dimensiunea impozantă a "Godzillei" sugerează mai degrabă o planetă de tip "mini-Neptun", mai mare decât Terra, înconjurată de un strat gros de hidrogen şi heliu.
Un telescop amplasat pe Insulele Canare a putut să determine că această mega-planetă are o masă de 17 ori ori mai mare decât cea a Terrei, depăşind aşteptările astrofizicienilor.
"Kepler-10c şi-a conservat atmosfera pe parcursul existenţei sale, întrucât planeta este suficient de mare pentru ca atmosfera să nu îi scape", a declarat Xavier Dumusque.
Kepler-10c, care orbitează în jurul unei stele ce seamănă foarte mult cu Soarele, într-un interval de 45 de zile, pare să fie însă prea fierbinte pentru a întreţine viaţa.
Însă această mega-planetă demonstrează că Universul a fost capabil să creeze planete telurice uriaşe, chiar într-o epocă în care elementele grele necesare, precum siliciul şi fierul, erau rare (Universul primitiv conţinea doar hidrogen şi heliu).
Planeta aparţine sistemului Kepler-10, care conţine încă o planetă, denumită Kepler-10b. Acest sistem stelar are o vârstă de circa 11 miliarde de ani, ceea ce înseamnă că s-a format la mai puţin de 3 miliarde de ani după Big Bang, potrivit oamenilor de ştiinţă.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)