Trecut prin pușcăriile comuniste, pătimind alături de Părintele Iustin Parvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu și alții,  „Arsenie de la Mare”, cum era numit de părintele Ioan Buga, spunea că „orice clipă poate fi un timp și orice suspinare poate fi o rugăciune”.

Părintele Arsenie Papacioc s-a născut în 15 august 1914 și a trecut la cele veșnice în 19 iulie 2011 în obștea monahală căreia i-a fost îndrumător timp de 35 de ani, la Mănăstirea Sfânta Maria Techirghiol, scrie basilica.ro.

Arhim. Arsenie este cunoscut ca un mare duhovnic al României. Patriarhul Daniel l-a numit „un vindecător de suflete rănite de păcate”:

„Părintele Arsenie era mai mult un vindecător de suflete rănite de păcate, decât un judecător al păcătoșilor. Îmbina armonios bunătatea milostivă cu îndemnul la îndreptare duhovnicească. Era totdeauna un om al păcii și al bucuriei duhovnicești”, a spus Patriarhul Daniel.

Părintele Arsenie Papacioc s-a născut în anul 1914, în satul Misleanu, județul Ialomița. În 1932 a absolvit Școala de Arte și Meserii din București.

Tuns în monahism la Mănăstirea Antim din București, în anul 1950, a devenit ieromonah pe seama Mănăstirii Slatina, la 26 septembrie, în același an.

În vara anului 1958 a fost arestat de autoritățile comuniste, pentru apartenență la „Rugul aprins”. A trecut prin mai multe închisori: Brașov, Jilava și Aiud. A fost grațiat în anul 1964, după interminabile anchete și torturi, alături de ceilalți deținuți rămași în viață de la închisoarea Aiud.

După ieșirea din închisoare a fost numit preot în Ardeal, iar o perioadă a fost stareț la Mănăstirea Cozia.

Din anul 1976 a făcut parte din obștea Mănăstirii „Sfânta Maria” de la Techirghiol. A trecut la Domnul în ziua de 19 iulie, la vârsta de 96 de ani, și a fost înhumat în curtea mănăstirii, în apropierea fântânii Sfântului Pantelimon.

 „Maica Domnului este stăpâna Cerului. Ne iubește și stă într-un plâns continuu pentru noi. Ea e supărată pe toți aceia care nu-i cer niciodată nimic. Învățați niste rugăciuni către Maica Domnului și să nu vă lăsați. Nu știu ce s-ar fi făcut neamul omenesc fără Maica Domnului" 


  „Prea multă vorbă despre rugăciunea inimii. Rostește-o tainic și taci! Asta e tot. Pentru ce trebuie să așteptați indicații? N-ai simțit nici până acum că tu ești omul lui Hristos?” Și a venit un tânar la mine, a  bătut la ușă la chilia mea și  a zis smerit: „Săru’ mâna, părinte! Vreau să-mi dați și mie Sbornicul.” Iar cartea nu exista decât în două-trei exemplare în tot Bucureștiul. A apărut acum, dar atunci nu era de găsit. Iar eu îi zic: „Da, vă dau cu plăcere!” Și am luat o pereche de metanii și i-am dat-o. Îi zic: „Poftiți! Taci și zi! Aceasta este Sbornicul!”. Nu ignoram „Sbornicul”, dar eram nițel pornit pentru a zice rugăciunea, pentru a o trăi cu orice chip. Acesta a fost punctul meu de vedere: o tăcere adâncă înseamnă o  rugăciune adâncă!” Taci și zi!” Nu te va mântui faptul că tu ai fost într-o împrejurare înduhovnicită cu exemple și cu citate extraordinare, nemaiîntâlnite, așa ca să satisfacă numai rațiunea ta. Nu te mântuiești! Asta este una din marile greșeli care se face de către lumea care și-a pus sincer problema: abandonează într-o oarecare măsură și nu țintesc cu orice chip la idealul cel mai înalt, cucerirea veșniciei în fiecare zi, în fiecare clipă dacă se poate! Se mulțumesc cu realizari foarte mici, care de fapt nu sunt realizari. Pentru că, dacă nu ești stapân pe tine, n-ai o acoperire în ceea ce ești. Ca să poți să reziști, trebuie să fii sincer pe o poziție de smerenie cu orice chip. Numai atunci poți să lovești cu orice chip pe draci și să stai de vorbă cu slăbiciunile tale. Nu te poți realiza imediat, dar să fii mereu pe poziția de a lupta împotriva patimilor.”