11 septembrie 2001, ziua care a schimbat lumea

Astăzi se împlinesc 16 ani de la unele dintre cele mai sângeroase atentate din istoria omenirii. Nici până astăzi nu este clar ce s-a întâmplat cu exactitate. Conform versiunilor oficiale, atentatele de la 11 septembrie au fost o serie de atacuri sinucigașe coordonate de Al-Qaeda împotriva Statelor Unite.
19 teroriști, înarmați cu cuttere pentru hârtie, au deturnat patru avioane de pasageri. Două zboruri din Boston, cu numerele 11 și 175, au fost redirecționate spre New York, unde avioanele au fost manevrate astfel încât să intre în coliziune cu turnurile World Trade Center. Acestea au luat foc, incendiul uriaș producând topirea armăturilor metalice ale structurii de rezistență și ambele turnuri, 1 și 2, s-au prăbușit. Aproximativ 3.000 de persoane au fost ucise.
Avionul care a decolat din Newark, zborul 93, și-a menținut cursul către Ohio și apoi s-a întors către Washington D.C. În timpul acestui zbor, mai mulți pasageri au telefonat din avion. Unii dintre ei au încercat, fără succes, să preia controlul asupra avionului, iar în timpul încleștării acesta s-a prăbușit în centrul Pennsylvaniei. Cel de-al patrulea zbor, numărul 77, a decolat din Washington, a survolat partea de vest a Virginiei, a ajuns deasupra orașului Ohio, de unde s-a întors la Washington DC, intrând în coliziune cu clădirea Pentagonului.
Statele Unite au răspuns la aceste atacuri lansând un Război împotriva terorismului, invadând Afganistanul. A urmat declanșarea războiului americano-irakian din 2003. SUA a avut nevoie de 10 ani pentru a-l găsi și ucide pe creierul acestor atacuri, Osama bin Laden, în mai 2011.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Osama bin Laden
Locații: New York
Subiecte: Atentat 11 septembrie
Organizații: Al Qaida
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)