La 3 Martie 1882, în localitatea Topoloveni se năștea Ion Mihalache, cel ce avea să înființeze Partidul Țărănesc.

Născut într-o familie modestă, Ion Mihalache a urmat școala normală și a devenit învățător. Apoi, în timpul Primului Război Mondial, se remarcă în luptele pentru apărarea patriei în regimentele muscelene și este decorat cu ordinul militar de război „Mihai Viteazul”.

După încheierea războiului, Ion Mihalache înființează Partidul Țărănesc, având ca obiectiv să ducă la îndeplinire ceea ce regele Ferdinand I al României promisese pe front soldaților și anume să le ofere pământ țăranilor ce luptaseră eroic la Mărăști, Mărășești și Oituz.

După succesul electoral din 1919, partidul lui Mihalache formează un bloc guvernamental alături de Partidul Național Român din Transilvania, formând guvernul Guvernul Alexandru Vaida-Voievod. Ion Mihalache deținea funcția de ministrul agriculturii și domeniilor, funcție pe care a ocupat-o din 16 decembrie 1919 până la 12 martie 1920.

O realizare deosebită care a dat conținut și profunzime învățământului agricol a fost cea datorită legii din 1920 ,cunoscută sub numele de „Legea lui Ion Mihalache”, prin care, pentru instruirea elevilor, s-au atribuit școlilor agricole terenuri în suprafață de circa 100 ha, iar celor horticole de 25 de ha.

cooperativa-romaneasca


În concepția lui Mihalache, progresul țării nu consta în industrializare ci în agricultură. El milita pentru cooperative formate în mod voluntar de către țăranii împroprietăriți la întoarcerea de pe front. Pentru a-și pune în aplicare ideile, a organizat obștea sătească de la Topoloveni-Argeș să producă rentabil pe suprafețe optime, asociindu-i pe țărani într-o cooperație cu rezultate notabile în plan economic și social. La Topoloveni, țăranii au beneficiat de școli superioare, de asistență medicală, de cămin cultural, de băi comunale și, în general, de un standard civilizat de existență.

Ca să ne facem o idee asupra a ceea a însemnat cooperația pentru dezvoltarea economică a României interbelice, e suficient să precizăm că doar în județul Ialomița existau 109 bănci cooperatiste, în timp ce azi sunt doar câteva la nivelul întregii țări. 

Azi, cooperația este folosită în mod extensiv în Europa și SUA, mari cooperații străine ajungând să privatizeze fabrici de stat din România. Cea mai cunoscută este Friesland Campina, din Olanda, care deține în România mărcile Napolact, Milli și Campina.

În cooperațiile din întreaga lume lucrează peste 100 de milioane de oameni. În Finlanda 20% din PIB provine din veniturile realizate de cooperative, în Elveția, 13,8%, în Noua Zeelandă, 13,6%, în Țările de Jos 13,4%, în Franța 10,1%, în Canada 2%, în Quebec 6,1%. În Statele Unite, cooperativele din domeniul sănătății realizează venituri de peste 2 miliarde de dolari (Health Cooperative of Puget Sound, Health Partners of the Twin Cities). Alte exemple edificatoare sunt Credit Mutuel CIC din Franța (care a cumpărat cu 5,2 miliarde de dolari activitățile germane al Citigroup), grupul bancar Desjardins din Quebec, cooperativeleMondragón din Țara Bascilor, cu 50 de ani de activitate și 80.000 de lucrători-proprietari, cele aproximativ 8.000 de cooperative din regiunea italiană Emilia-Romagna, unde veniturile realizate de acestea reprezintă 40% din PIB.


Principiile avute la bază erau:

-Libertatea inițiativei particulare

-Neintervenția statului

-Libera concurență
 
-Metoda specifică de repartiție a productului social, cu eliminarea graduală a oricărui venit obținut fără muncă.

În general existau trei mari ramuri ale cooperației, de credit, de producție, de desfacere și consum.

Prevederile legale ale cooperației erau foarte largi, fapt ce a permis aplicare cooperației în toate domeniile.

Legea din 1935, sintetizându-le pe cele mai vechi prevedea constituirea de cooperative pentru:

-Înlesnirea creditului necesar asociaților și fructificare economiilor populare (Bănci Populare)

-Cumpărarea și arendare de pământ (Obștiile Sătești).

-Cooperative de exploatare agricolă

-Pentru efectuarea în comun a lucrărilor de îmbunătățiri funciare

-Pentru organizarea lucrului în comun

-Pentru utilizarea în comun de mașini și instalații

-Pentru aprovizionarea asociaților cu cele necesare și valorificare produselor muncii

-Pentru înlesnirea de construcții ieftine și sănătoase de locuit

-Pentru exploatare de păduri și pentru industria lemnului

-Cooperative de pescuit.

Între 1928 și 1930, Mihalache a fost ministru al Agriculturii și Domeniilor, în guvernele național-țărăniste Iuliu Maniu și George G. Mironescu. Din 1930 până în 1933 ocupă funcția de ministru de externe, tot în guvernele național-țărăniste, ale lui Grigore. G. Mironescu și Alexandru Vaida-Voievod și Iuliu Maniu.

După venirea la putere a comuniștilor, prin guvernul condus de Petru Groza, Ion Mihalache este arestat și este condamnat la închisoare pe viață, unde și moare în martie 1963, în închisoarea de la Râmnicu Sărat.