2014. Postul Maicii Domnului

2014
Gaza. 1.088 de palestinieni morţi, marea lor majoritate fiind civili. Dintre aceştia 251 sunt copii şi 50 persoane în vârstă. Alte 6.470 de persoane rănite. Dintre ele 1.980 de copii şi 259 de bătrâni.
Siria. 2000 de morti. 1700 persoane dispărute. Majoritatea creştini. ( doar în oraşul Aleppo 283 femei şi 567 copii dispăruţi sau ucişi. Creştini)
Ucraina. Peste 1100 morţi de la jumătatea lui aprilie. Plus 3442 persoane rănite.
Ceva se întâmplă. Şi chiar dacă tot sângele ăsta şi toate lacrimile astea se varsă undeva departe de noi, de concediile şi de selfie-urile noastre, de preocupările noastre cotidiene, de micile noastre plăceri, griji, temeri, drinkuri şi deserturi, poate că totuşi totul se întamplă mai aproape decât credem, sufleteşte vorbind.
Ceva se întâmplă. Ceva atât de grav şi de nedrept încât poate că numai rugăciunea va mai putea schimba ceva.
Poate că noi nu putem face nimic să ajutăm. Poate că nu putem face nimic să curgă mai puţin sânge nevinovat şi mai puţine lacrimi. Poate că nu putem face nimic că nici o mamă să nu-şi mai poarte pe braţe copilul ucis pe nedrept, că nici un bătrân să nu mai fie strivit când ar trebui să se bucure de pensie şi de nepoţi după zeci de ani de muncă şi chinuri. Poate că nu putem face nimic ca nici un tânăr să nu mai moară pe nedrept urlând de durere în loc să ne zâmbească şi el dintr-o fotografie cu prietenii la mare sau pentru că nici un cuplu să nu mai moară, ţinându-se de mâini, în loc să meargă fericiţi în luna de miere. Poate că nu putem face nimic că nici un copil să nu se mai nască dintr-o mamă ucisă de bombe, asa cum s-a întâmplat zilele trecute. Chiar dacă protestăm, chiar dacă în semn de respect şi durere păstrăm doar tăcerea, poate că noi nu putem face nimic să schimbăm ceva şi să îndreptăm nedreptatea... Nu, poate că noi nu putem face nimic...
Însă începe postul Maicii Domnului. Să o rugăm pe ea...

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"
Recomandările noastre

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Întrebarea ActiveNews pentru sesiunea LIVE a liderului AUR, George Simion, întreruptă de Facebook - VIDEO: România Mare în vechile hotare! După modelul reunificării Germaniei
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)